
Izvorul Sf. Arhanghel Mihail
Grecia, este metoc al Mănăstirii Filotheu, mănăstire aghiorită, renăscută duhovnicește prin grija părintească a Părintelui Efrem din Arizona, zis și „filotheitul” – ucenic iubit al starețului Iosif Isihastul.
Începutul ei istoric coboară până în vremurile bizantine. Pe la anul 1090, în această pustietate s-a nevoit Cuviosul Luca, sfânt al locului care, după arătarea și porunca Arhanghelului Mihail, a zidit cea dintâi biserică întru numele lui, în locul unde Arhanghelul, lovind cu toiagul său, a făcut să izvorască aghiasmă făcătoare de minuni.
Această aghiasmă, izvor al mulțimii de minuni, curgea înlăuntrul bisericii până în anii turcocrației, când unii dintre turci au îndrăznit să o necinstească, batjocorind credința noastră. De atunci, izvorul și-a schimbat locul și curge până astăzi într-o peșteră, în stâncile cele de lângă mare, mai jos de mănăstire. Izvorul se numește aghiasma „cea din Genunchi”, fiindcă nu se poate intra în ea decât îngenunchind.
Lucrarea îmbelșugată și făcătoare de minuni a acestei ape sfințite continuă până astăzi, pentru cei ce aleargă cu credință la ajutorul Sfântului Arhistrateg Mihail.
Cinstitul Piron al Domnului
În mănăstire se află, de asemenea și o părticică din Cinstitul Piron al Domnului, care a pironit mâna dreaptă a Stăpânului Hristos, așezată cu evlavie pe un ripidion (obiect liturgic în chip de serafim cu șase aripi), lucrat cu măiestrie și pus spre închinarea credincioșilor.
Acest sfânt odor, dăruit Mănăstirii Filotheu de Nichifor Botaniates, a ajuns aici în chip minunat, după voia Arhanghelului Mihail, unde se și păzește spre ocrotirea mănăstirii și a insulei. Metocul a rămas părăsit până în anul 1974, când vrednicul de pomenire Gheronda Efrem, fiind egumen al Mănăstirii Filotheu, a adus cea dintâi obște de maici în smeritele așezăminte ce se aflau acolo. Astfel, au început lucrările de înnoire și rezidire a mănăstirii, până ce s-a ajuns la starea ei de astăzi.
Harul Cinstitului Piron și al Arhanghelului, precum și mulțimea minunilor, au făcut din acest loc liman și mângâiere pentru mulți pelerini, care vin de pretutindeni, chemând ajutorul și acoperământul Arhistrategului în necazurile și încercările acestei vieți.
Despre viețuirea duhovnicească a Pr. Efrem Filoteitul și refacea acestei sfinte mănăstiri, aflăm detalii de la preotul slujitor al mănăstirii, Ierom. Spiridon.
Părintele Spiridon despre mănăstirea Arhanghelului
Mănăstirea în care ne aflăm acum (a Sf. Arhanghel – Thassos), a întemeiat-o în 1974. Pe aceste locuri exista o mică bisericuță pentru închinare, închinată Sf. Arhanghel Mihail și, ușor – ușor, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-au ridicat toate aceste construcții pe care le vedeți acum.
Tradiția spune că în acest loc, pe la anul o mie și ceva, s-a arătat sf. Arhanghel Mihail unui monah și i-a spus să ridice o biserică în cinstea lui. Monahul a făcut întocmai cum i s-a poruncit.
În 1974 au venit încoace primele maici. Locul era pustiu, era doar un mirean care avea grijă de biserică.
Avem aici, spre închinare, o bucățică din Cinstitul Piron, pe care l-au bătut evreii în palma dreaptă a Mântuitorului pe cruce. Această bucățică de cui a fost dăruită de unul dintre împărații Bizantului – mănăstirii Filotheu, în jurul anului 1000. Ulterior aceasta a fost adusă în chip minunat aici de către Arhanghelul Mihail, ca să fie spre bucurie și închinare pentru locuitorii acestei insule. De atunci a rămas aici.
S-a mărit și obștea treptat și s-au construit toate acestea pentru nevoile mănăstirii.
Avem aici, de asemenea, o părticică din Lemnul Sfintei Cruci prin harul căruia se întâmplă multe minuni și vindecări.
(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 96)

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.