Ne bucură hotărârea Curții de Apel București de a nu schimba denumirea străzii Mircea Vulcănescu, ce ar trebui reabilitat și scos de sub acuzația de antisemitism și criminal de război. Nu susținem sub nicio formă antisemitismul, crima și ura de orice fel. Un creștin autentic se străduiește să împlinească cuvântul Evangheliei lui Iisus Hristos, care poruncește, cu precădere, să ne iubim aproapele și chiar pe vrăjmașii noștri. Cum ar putea un creștin desăvârșit ca Mircea Vulcănescu să promoveze ura și crima? Dimpotrivă, Mircea Vulcănescu a murit martirizat în temnița Aiudului și a lăsat ca testament celebrul îndemn: Nu ne răzbunați!
Arestată la 18 ani
De ce v-au arestat?
Nu ştiu „de ce-ul”. Ştiu doar că aşa a fost şi că s-au gândit bine. Eu terminasem liceul şi mă pregăteam să intru la facultate, la arhitectură, unde tata mă sfătuise să dau, că ştia că am darul condeiului şi al desenului. El făcuse închisoare cu un arhitect D.N. Cantacuzino şi îi plăcuse foarte mult că la mare făcuse vilele acelea pe malul mării la Eforie şi tata îl aprecia. După ce D.N. Cantacuzino a fost eliberat, tata mă ducea în vizită la el. Locuia într-un pod, săracul, şi îmi dădea lecţii de desen ca să pot intra la arhitectură. N-am fost primită. Am fost ştearsă de pe listă.
Și atunci am făcut o şcoală tehnică, prin amabilitatea celor de la conducere, pentru că atunci când eşti şters într-o parte, eşti compromis şi în cealaltă parte. Dar sunt oameni care au suportat prezenţa mea şi era totuşi o şcoală tehnică de arhitectură, după care am avut un serviciu în Bucureşti.
Când aţi fost arestată?
Aveam 18 ani, în ’52 până în ’54.
Şi ce v-a susţinut moral mai mult ca să puteţi rezista?
Faptul că tata ieşea din închisoare în ’54. Îmi spuneam că dacă tata iese în ’54, ies şi eu. Şi eu am ieşit, dar el n-a mai ieşit…
Caracterul etic al lui Mircea Vulcănescu
Vă gândeaţi la sfaturile pe care vi le dădea despre răbdarea creştină?
El nu accentua foarte mult partea aceasta teoretică, dar avea o purtare exemplară. Ţin minte că atunci când era rugat de preoţi să ducă epitaful îmi ziceam că e vrednic, de vreme ce dintr-un cartier întreg este ales tocmai el.
Ce ne puteţi povesti despre relaţia lui cu Nae Ionescu şi cu D. Gusti?
Pe Nae Ionescu nu cred că l-am cunoscut. Poate că am fost la o şedinţă şi l-am mai văzut o singură dată la o conferinţă, după ce fusese închis, iar pe D. Gusti îl vedeam foarte des pentru că avea în Bucureşti, la şosea, un fel de livadă. Şi atunci ne chema să culegem cireşe şi profesorul Reiner ne ţinea scara, iar d-l şi d-na Gusti ne pofteau după aceea la o masă grandioasă. (Soţia lui care era evreică şi rudă cu d-na Lupescu, era foarte generoasă, de o discreţie şi de o eleganţă deosebite). Şi de profesorul Reiner îmi aduc aminte cu multă căldură. Nevasta lui fusese moaşa reginei şi profesorul Reiner care era surd, ne cânta.
Arestat la comanda rușilor
Unde eraţi când a fost arestat?
Eram cu sora lui şi cu verişorul meu la Câmpulung când am aflat că el a fost luat. Mai fusese ridicat în primăvară aceluiaşi an şi dus la Arsenal unde îl vedeam în fiecare zi şi îi duceam de mâncare, mai ales coliva care îi plăcea foarte mult şi din care mai dădea şi celorlalţi. Judecătorul de instrucţie şi-a dat seama că oamenii aceştia nu aveau nicio vină şi pe urmă a fost înlocuit.
La comanda ruşilor totul a devenit politic. Când a început procesul a fost mutat la Văcăreşti unde nu mai aveam vorbitor decât o dată pe săptămână când aveam voie să-i ducem de mâncare şi haine. Şi paznicul era destul de cumsecade pe vremea aia şi îi era milă când ne vedea, două fete acolo…
Procesul mare a fost cât era el închis la Văcăreşti şi când a primit condamnarea l-au mutat la Aiud, chiar înainte de sentinţă. La Aiud s-a dus sora mea să-l vadă. Eu am ajuns cu mama abia după ce s-a prăpădit. Mama, cred că a fost o dată, dar tata i-a spus să nu mai vină. I-a zis: „Aici e iadul şi nu vreau să ştiu că eşti aici”. Şi atunci mama nu s-a mai dus.
Dar sora mea, când a vrut să se mărite, s-a dus să îi ceară consimţământul şi tata a fost foarte impresionat că i se cere consimţământul chiar în stare de arest şi i-a zis: „L-aş da, numai să ai grijă să fii cuminte şi să nu o superi pe mama. Şi întâi să-ţi termini şcoala”. Pentru că ea mai avea doi ani de liceu. Ea mersese la tata cu un soi de nepot care intrase şi i-a spus tatii: „E fata ta afară”. Şi i-a spus paznicului să o cheme, că vizita era pe o parte şi deţinuţii erau pe partea cealaltă şi nu puteau să se atingă. Îşi transmiteau prin intermediari pachetele şi tot. Atunci a adus-o pe Sandra, în lacrimi, că stătea afară şi nu putea să-l vadă. A fost ultima oară când l-a văzut. Pe urmă s-a străduit să asculte de porunca lui tata să-şi termine şcoala.
Ultima dată l-am văzut după gratii
Când l-aţi văzut ultima dată?
Când era la Văcăreşti. Ţin minte gratiile. Şi ultima oară m-am luat după camionul care îi transporta pe deţinuţi şi am vrut să mă urc în camion. Pe urmă, când m-au arestat, a fost ca şi când m-aş fi urcat în camion. Pentru mine a fost o cinste faptul că m-au arestat. Aşa am simţit atunci. Pentru mama a fost foarte greu. Bine că locuiam la nişte oameni foarte drăguţi, medicii Sturza, care şi ei erau luaţi la ochi oarecum.
V-au confiscat casa?
Da, ne-au luat casa din Popa Soare prin judecată. M-am dus o dată cu Ştefan Fay să-i punem placa care este până astăzi. Erau două case acolo, una era a surorii tatălui meu care era pentru chiriaşi, iar dincoace era casa noastră. La parter erau două încăperi mari unde se primeau musafirii, la etaj erau dormitoarele noastre şi sus era mansarda, unde tata avea cărţi, unde mai învăţam şi noi. Ziceam că jos era un palat, la etajul întâi era oraşul şi sus era ţara. Era o casă modestă, mai e şi astăzi, dar nu e îngrijită deloc. Nu ne-a fost restituită nici acum.
Exemplu de trăire smerită
Mircea Vulcănescu a fost închis şi la Jilava?
Da. Am fost şi în celula în care a fost închis. Când am fost eu acolo erau paie pe jos şi umezeală multă. Tata iubea rugăciunea şi ne-a învăţat şi pe noi rugăciuni. Doamne şi Stăpânul vieţii mele… o ştiu de la el. Dar nu ne învăţa cu sila. Parcă ne arăta nişte flori… aşa ne învăţa.
Mircea Vulcănescu a fost un exemplu de trăire smerită. De unde îi venea modestia?
O avea în el. Tata niciodată nu s-a gândit că un sărman este mai prejos decât el. Ştiu că îşi dădea hainele celor care veneau în colţul străzii. De asta a putut să suporte în închisoare nişte greutăţi fizice care sunt greu de dus.
În închisoare e foarte greu. Acolo sunt oameni care suferă, oameni care pot răbda, alţii care nu pot răbda. El s-a dăruit foarte tare. Dormea pe jos şi de aceea s-a îmbolnăvit de plămâni şi s-a prăpădit la 48 de ani. Pentru noi e un exemplu şi ne străduim să fim vrednici de sacrificiul lui.
Torţionar convertit de dragostea lui Vulcănescu
Mi-a povestit un paznic de închisoare, care se purtase urât cu nu ştiu cine şi a fost şi el arestat şi l-au băgat în celulă cu tata. Când a intrat acolo, întâi s-a speriat că tata era aşa înalt, întunecat şi slab. Când a ieşit, mi-a spus că a fost omul cel mai bun pe care l-a întâlnit, că îi dădea mâncarea lui şi tot ce avea nevoie în celula aia de la Aiud. Mi-a povestit ce generos era tata cu nimicul pe care îl avea. Frăţilă se numea şi fusese poliţai.
Eu eram colegă la Institutul de folclor cu fata lui. Eu, în neseriozitatea mea, am reuşit să mă desprind şi să mă gândesc foarte rar la lucrurile astea. Adică au rămas ca nişte bolovani în adâncul apei şi eu plutesc pe deasupra. Eu zic că acesta e un dar de la Dumnezeu ca să nu fiu posacă. În toate am vrut să văd partea luminoasă a lucrurilor.
Ce credeţi că a vrut să spună Mircea Vulcănescu prin: „Să nu ne răzbunaţi”.
Tata înţelegea şi pe cel care invidia, pe cel care nu îţi vrea binele şi care are limitele lui mintale. Răzbunarea vine dintr-o nevoie de a-ţi exprima răutatea din tine, ori tata nu avea aşa ceva. Tata a fost pe front. S-a cerut el şi a stat în nord alături de ostaşi până când l-au chemat înapoi că „ce face Ministerul fără subsecretarul de stat?” Dar el voia să se jertfească. El, care voia să se facă preot când era mic, acum era cu averea statului.
Mircea Vulcănescu și comunitatea evreiască
Cum aţi văzut încercarea Institutului Ellie Wiesel de a demola statuia lui Mircea Vulcănescu din Bucureşti?
La început, n-am prea ştiut bine despre ce e vorba, dar apoi m-am dus şi am spus că tata e apărat. Pentru că eram într-un cartier evreiesc şi tata le dădea şi haine şi îi ajuta pe evrei fără să-i prigonească. Au înţeles şi s-au retras. Contează şi cum explici, duhul cu care combaţi sau te aperi. Cred că am putea realiza mai multe dacă am avea atenţie şi înţelepciune. Nu e totul să te opui.
Aveţi ce reproşa statului român?
Nu, mi-e foarte milă de el. Aş fi vrut să fiu mândră de el.
La ce se referea Mircea Vulcănescu când îndemna să ne rugăm mult pentru cei care s-au dus?
Probabil că se gândea la cei care sunt uitaţi…
(Extras din Revista Atitudini Nr. 35)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.