IMN PENTRU CRUCEA PURTATĂ | VIRGIL MAXIM | POEM

Crucea purtată

„Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi suferiţi pentru El!”

(Filipeni 1, 29)

Închin această carte ca o mărturisire românească înaintea lui Dumnezeu şi a lumii că n-am făcut din viaţa aceasta un scop, deşi daturile acestui pământ ne-arfi putut ispiti spre aceasta, ci ne-a fost viaţa prilej de mântuire, mulţumind şi lăudând pe Dătătorul a toate, iar când am greşit, am plâns la picioarele lui Iisus cel răstignit, nădăjduind iertarea.

Isihas

Îmi cânt bucuria-mplinită – a durerii…

Săgeţi de lumină îmi sfâşie beznele…

Osânda mi-o fac ispăşiri primăverii Butucul-răbdării îmi sângeră gleznele… întâi, am întins doar o mână în cruce…

Şi jocul îmi place Şi totuşi… mă doare…

Eli, nu Te duce!

Sub hula mulţimii.

simt spinii ninsoare…

Eli, Eli, lama sabahtani!

Eli, Tu…

sau

eu?

Cine moare?

Sensul suferinței pe Cruce

Netrebnic lucru este să vorbeşti despre tine însuţi. Mai uşor mi-a fost să-mi mărturisesc păcatele decât să-mi arăt, cumva, virtuţile. Nu prezentarea suferinţei personale sau colective aş vrea să atragă atenţia, – astfel de povestiri poate reda oricine, unii cu talent şi pricepere, – ci înţelesul celor întâmplate, sensul lor, reflectarea în spirit; acestea dau valoare suferinţei.

Pentru fiecare dintre tâlharii răstigniţi lângă Iisus Hristos suferinţa are alt înţeles, capătă altă valoare: pentru unul e ispăşire, spre mântuire, pentru celălalt e osândire, spre moarte.

Când veţi auzi cuvântul trimis prin această carte de pe Crucea suferinţei acceptată conştient, veţi cunoaşte ce înseamnă să ştii cui slujeşti: lui Dumnezeu sau lui mamona! Veţi înţelege cine este mărturisitorul şi cine înşelătorul, cine iubeşte şi cine urăşte. Veţi cunoaşte că într-adevăr „nu este mai mare dragoste, decât să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi”, toţi cei pecetluiţi cu chipul lui Dumnezeu.

Crucea lui Hristos

Dacă Iisus Hristos ar fi vorbit oamenilor mai frumos decât a vorbit şi ar fi făcut minuni mai multe şi mai mari decât a făcut, dar nu ar fi murit, scăldat pe Cruce în propriul Lui sânge, Dumnezeirea Lui ar fi fost îndoielnică şi învierea Lui incredibilă.

Jertfa pe Cruce, sângele curs pe pământul îmbibat de păcatele omeneşti, I-au asigurat învierea, confirmându- L Dumnezeu şi Om, realizând transfigurarea lumii prin exemplul şi credinţa în El. „Eu îmi dau viaţa ca iarăşi să o iau!” şi „Cine crede în Mine, Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Evanghelia după Ioan).

(Extras din cartea „Imn pentru Crucea purtată”, Virgil Maxim)