SF. ILARION FELEA | CE ÎNSEAMNĂ NAȘTEREA DIN NOU?

Convorbirea lui Iisus cu Nicodim

Noaptea, sub vălul întunericului, unul din fruntaşii iudeilor, fariseul Nicodim are o întâlnire şi o convorbire cu Mântuitorul.

«Învăţătorule – a zis el – ştim că de la Dumnezeu ai venit, căci nimeni nu poate face minunile pe care le faci Tu dacă nu este Dumnezeu cu el…

Răspuns-a Iisus: adevărul adevărat îţi spun: de nu se va naşte cineva din nou, nu va putea vedea împărăţia lui Dumnezeu.

Zis-a Nicodim: cum poate un om să se nască fiind bătrân? Poate el, oare, să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască (din nou)?

Răspuns-a Iisus: Adevărul adevărat îţi spun: de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus! Vântul suflă unde vrea şi auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine şi unde merge; aşa este cu oricine care este născut din Duh» (In. 3:1-8).

Vârstele sufletului

În viaţa duhovnicească, la fel ca şi în viaţa trupească, omul are trei vârste de creştere a puterilor sufleteşti: copilăria, tinereţea şi bărbăţia.

Vârsta copilăriei în viaţa duhovnicească începe în Sfântul Botez. Botezul este naşterea a doua, naşterea în apă şi în Duh (In. 3:5). După naştere urmează creşterea. După naşterea în Duh urmează creşterea în Duh, înaintarea în viaţa duhovnicească, adică progresul duhovnicesc.

În Sfânta Scriptură nu avem cuvântul „progres”. Dar avem înţelesul lui, avem „creşterea”, „rodirea” şi „desă­vârşirea”, care au acelaşi înţeles ca şi cuvântul progres. Astfel, avem o creştere în întindere (în afară) şi o creştere în adâncime (înăuntru), în Duh. «Cuvântul lui Dumnezeu creştea şi numărul ucenicilor se înmulţea», spune Luca (FA 6:7; 12:24; 19:20). Este vorba aici de creşterea în întindere, de răspândirea Evangheliei, de înmulţirea numărului celor dintâi creştini.

Creșterea omului lăuntric

Despre Sf. Ioan Botezătorul Evanghelistul spune că «pruncul creştea şi se întărea cu duhul» (Lc. 1:80), iar despre Iisus mărturiseşte că «sporea cu înţelepciunea, cu vârsta şi cu harul înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor» (Lc. 2:52). E vorba de progresul duhovnicesc, de creşterea omului dinăuntru, în adâncime, de creşterea în Duh.

Cu toţi deplângem copiii care rămân pentru tot­deauna mici, neputincioşi şi, astfel, nenorociţi. Dar nu e cu nimic mai mică nenorocirea când omul trupesc se dezvoltă şi creşte aşa după cum îi cere firea, iar omul duhovnicesc rămâne pipernicit, rămâne o fiinţă compusă numai din carne şi oase, un debil şi un degenerat sufleteşte.

Atunci vai ţie, omule, că ai rămas du­hov­niceşte viaţa întreagă un copil, dar nu un copil drăgălaş, naiv şi nevinovat, ci un nefericit, un monstru, un degenerat, un di­for­mat, o caricatură de om, cu trup de animal fără suflet (ca şi golemul).

Progresul duhovnicesc

Naşterea şi, deci, creşterea şi rodirea în Duh este o cerinţă de intrare în împărăţia lui Dumnezeu, cerinţă stabilită de Mântuitorul. Progresul duhovnicesc, prin urmare, e necesar şi obligatoriu pentru tot creştinul. «Ce este născut din trup, trup este şi ce este născut din Duh, duh este» (In. 3:5-6).

Omul nu este menit să crească numai cu trupul, ca orice animal. Paralel cu animalul e menit să crească şi să rodească şi omul dinăuntru, omul duhov­nicesc. Sfinţii Apostoli, în cuvintele lor, ne cheamă adeseori să luăm aminte la omul dinăuntru, la creşterea şi desăvârşirea lui. «Creşteţi în harul şi cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos», scrie Sf. Petru (2 Petr. 3:18).

«Ca nişte prunci de curând născuţi, să iubiţi laptele cel duhovnicesc şi curat al cuvântului, ca prin el să creşteţi spre mântuire» (1 Petr. 2:2).

Să creştem în Hristos, în iubirea, în credinţa (2 Tes. 1:3) şi cunoştinţa Lui până la starea bărbatului desăvârşit, acesta este drumul şi scopul vieţii creştinului duhovnicesc; creşterea de la starea de copil până la vârsta de bărbat desăvârşit în toate darurile şi virtuţile.

Treptele urcușului duhovnciesc

După progresul arătat în viaţa duhovnicească, cei dintâi creştini erau împărţiţi în trei grupe: începători, înaintaţi şi desăvârşiţi. Aceste grupe răspund celor trei vârste ale vieţii duhovniceşti, care sunt: curăţirea, lumi­na­rea şi desăvârşirea; începătorii – copilăriei, curăţirii sufleteşti; înaintaţii – adolescenţei, luminării sufleteşti şi desăvârşiţii – bărbăţiei, desăvârşirii depline a sufletului.

Pe ce treaptă şi în ce grupă se află fiecare dintre voi, iubiţi şi binecuvântaţi creştini, e bine să ne întrebăm şi să răspundem fiecare în conştiinţa sa. Deodată cu răspunsul, însă, fiecare e dator să fie conştient de faptul că progresul duhovnicesc se arată în biruinţa spiritului asupra materiei, în triumful omului nou asupra omului vechi.

A progresa înseamnă a înainta şi a creşte în viaţa spirituală: a creşte în iubire, a coopera cu harul, a înlătura domnia patimilor, a înlocui pe Adam cu Iisus Hristos, a sui pe scara virtuţilor şi pe treptele desăvârşirii până sus… la Dumnezeu.

(Extras din opera „Spre Tabor”, vol. 1, de Sf. Ilarion Felea)