În crucea noastră este o parte din crucea aproapelui.

Domnul nostru Iisus Hristos ne spune astăzi: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie”(Mc. 8, 34). Spune oricine voieşte, fiindcă Dumnezeu nu-i sileşte pe oameni, ci îi învaţă spre bine şi îi îndeamnă spre bine. Dumnezeu i-a creat pe oameni, înzestrându-i cu libertate, cu liberă alegere, şi El Însuşi le respectă libertatea cu care i-a înzestrat. Prin aceasta, Dumnezeu a creat spaţiu de existenţă pentru iubire, fiindcă nu poate exista iubire fără libertate. Părinţii nu-i ţin pe copii legaţi cu funia de casă, ci copiii rămân în casa părintească, de bunăvoie, din dragoste faţă de părinţi.

Domnul spune: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine. Ce înseamnă să ne lepădăm de noi înşine? Înseamnă să ne lepădăm de egoism, să ne lepădăm de sinele cel mincinos.

Egoismul este o îngustare a spaţiului nostru de comuniune cu semenii. Egoistul are impresia că poate fi fericit limitându-se numai la sine şi rupând legătura cu ceilalţi. Însă adevărata fericire – care începe în această lume şi se continuă în veşnicie – este comuniunea cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu sfinţii şi cu toţi creştinii din Biserica cea adevărată, din Biserica Ortodoxă.

A ne lepăda de noi înşine înseamnă a ne lepăda de egoism, a ne lepăda de voia noastră cea rea, pentru a face voia lui Dumnezeu, precum ne şi rugăm: Tatăl nostru Care eşti ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.

Ce ne mai spune Domnul să facem dacă voim să venim după Dânsul, dacă voim să-L urmăm pe calea iubirii şi a fericirii celei veşnice? Ne spune aşa: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie.

Ce înseamnă să ne luăm crucea? Înseamnă să primim de bunăvoie, din mâna lui Dumnezeu, orice mijloc de tămăduire a sufletului, oricât de amar ar fi.

Problema care apare este următoarea: cum să primim de bunăvoie, fără cârtire, orice îngăduie Dumnezeu să vină asupra noastră? Cum să primim de bunăvoie, cu bucurie, orice necaz, orice boală, orice strâmtorare, orice suferinţă? Cheia rezolvării acestei probleme este iubirea de Dumnezeu şi de aproapele.

Dacă vine la noi cineva, pe care nu-l iubim, şi ne roagă să-l ajutăm, ni se pare foarte greu, chiar dacă ne roagă ceva uşor. Invers, dacă vine la noi cineva pe care îl iubim, şi ne roagă să-l ajutăm, ni se pare foarte uşor, chiar dacă ne roagă ceva greu.

Ce învăţăm de aici? De aici învăţăm că lucrurile (acţiunile) nu sunt grele sau uşoare în ele însele, ci sunt grele sau uşoare în funcţie de starea noastră lăuntrică. Dacă lucrăm faptele bune fără iubire, ele sunt grele. Dacă lucrăm faptele bune cu iubirea cea adevărată, ele sunt uşoare.

În crucea noastră este o parte din crucea aproapelui. Cunoaşteţi monumentul martirilor de la Aiud. Aţi văzut crucile duble care susţin împreună Crucea cea mare a lui Hristos. Aceste cruci duble simbolizează tocmai faptul că în crucea noastră este o parte din crucea aproapelui. Din dragoste sinceră şi curată faţă de aproapele, luăm asupra noastră o parte din crucea lui, ca să nu-i fie lui prea greu. Şi facem aceasta după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: Purtaţi sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos. Acest cuvânt este simbolizat şi întipărit în piatră la monumentul de la Aiud al martirilor din închisorile comuniste.

Sfinţii Mucenici din temniţele comuniste împlineau legea lui Hristos, purtând sarcinile unii altora, şi nu doar între ei, acolo în temniţă, fiindcă ei se jertfeau pentru întregul neam românesc, mărturisind astfel dragostea lor pentru Hristos şi pentru neam, precum foarte frumos scrie în Acatistul Sfinţilor Mucenici din temniţele comuniste: Cu îndrăzneală au mărturisit dragostea lor pentru Hristos şi pentru neam. Şi chinurile au răbdat cu bucurie, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Cu această bucurie sfântă şi-au dat viaţa pentru Hristos toţi Sfinţii Mucenici şi toate Sfintele Muceniţe. Din Vieţile Sfinţilor cunoaştem bine bucuria nemărginită pe care o aveau în timpul chinurilor. Strigau într-un glas, cu inima plină de duhovnicească bucurie şi lumină: A lui Hristos jertfă suntem, a lui Hristos junghiere.

Aşa, Sfinţilor Mucenici, care în strâmtorările şi necazurile din viaţa voastră pământească aţi cerut ajutorul Puterilor cereşti, rugămu-vă pe voi, noi, nevrednicii, ca să primiţi în acest ceas rugăciunile noastre şi să ne acoperiţi de smintelile veacului acestuia şi de răutăţile celor potrivnici, ca neînfricat să mărturisim şi noi Evanghelia lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea neamului românesc. Amin.

(Articol preluat din Revista Atitudini Nr.8)

de Ioan Vlăducă

Există şi alte canoane care interzic slujirea şi prăznuirea împreună cu ereticii?

Da. Între Canoanele Sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli se află şi acestea:

CANONUL 46

„Episcopul, sau Presbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul?” [Apost: 47: 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartag: 1; Vasilie: 1, 20, 47, 2, Cartag: 6, 15].

TÂLCUIRE

„Dreptslăvitorii creştini se cuvine a se feri de eretici, şi slujirile lor a le urî. Iar mai vârtos însuşi ereticii se cuvine a se mustra şi a se înţelepţi de către Episcopi şi Presbiteri, doar cumva vor înţelege şi se vor întoarce din rătăcirea lor. Pentru aceasta şi Canonul acesta rânduieşte că, oricare Episcop, sau Presbiter, ar primi ca de drept şi adevărat botezul ereticilor sau jertfa ceea ce se produce de dânşii. Unul ca acesta, poruncim ca să se caterisească. Fiindcă ce conglăsuire are Hristos cu diavolul? Sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios? Căci cei ce primesc cele de către eretici, sau şi ei au aceleaşi socoteli ale acelora, sau cel puţin nu au osârdie spre a-i scoate pe dânşii din cacodoxia (credinţa cea rea – n. n.) lor. Că cei ce bine-voiesc (adică se învoiesc) la slujbele acelora, cum pot a-i mustra pe ei ca să lepede eresul lor cel cacodox şi rătăcit?”[1]

 CANONUL 70

„Dacă vreun Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, sau oricine din catalogul clericilor, va posti împreună cu Iudeii, sau va prăznui cu dânşii, sau ar primi de la dânşii ospăţurile praznicului, precum azime, sau ceva de acest fel, să se caterisească, iar de va fi mirean, să se afurisească”[Apsotolic: 7, 65, 71; Sobor 6: 11; Ant: 1; Lao: 29, 37, 38; Car: 60, 81, 117].

TÂLCUIRE

„Dacă cel ce numai se roagă împreună cu cei afurisiţi, se afuriseşte, sau cu cei caterisiţi numai, împreună se cateriseşte, cu mult mai vârtos cel ce posteşte şi serbează împreună cu Iudeii ucigaşii lui Hristos, cleric fiind se cateriseşte, iar mirean se afuriseşte. Pentru aceasta şi Canonul acesta rânduieşte, că oricare Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, sau oricare fiind din catalogul clericilor, posteşte cu Iudeii, sau serbează cu dânşii Paştile, sau alte sărbători, sau primeşte de la dânşii daruri de ospăţ ale sărbătorii lor, precum sunt azimile (pe care ei la zilele pascăi lor le mănâncă, şi la toată sărbătoarea lor, şi la toată jertfa azimele produce), sau altceva ca acestea, primind să se caterisească. Iar de va fi mirean să se afurisească. Căci măcar deşi cei ce primesc unele ca acestea, şi împreună postesc şi împreună prăznuiesc, nu sunt de o cugetare cu Iudeii (că de ar fi fost unii ca aceştia, s-ar cuvenit nu a se caterisi, sau a se afurisi, ci şi anatemei a se da după Canonul 29 al Soborului din Loadiceea). Dar însă dau prilej de sminteală, şi presupunere că cinstesc slujbele Iudeilor, care lucru este străin de dreptslăvitori. Las a zice, că şi se spurcă unii ca aceştia cu împreună petrecerea ucigaşilor de Hristos. Către care zice Dumnezeu, postul şi nelucrarea şi sărbătorile voastre le urăşte sufletul meu”.[2]

CANONUL 71

„Dacă vreun creştin ar aduce unt de lemn la Altarul păgânilor, sau în Sinagoga Iudeilor, în sărbătorile lor, sau lumânări ar aprinde, să se afurisească” [Apost: 7, 65, 70; Sobor 6: 11; Ant: 1; Laod: 29, 37, 38; Cart: 59, 82, 123]. Continue Reading »

de Ioan Vlăducă

Definiții 

Supremația papală și infailibilitatea papală sunt două erezii strâns legate una de alta. Supremația papală este pretenția papei de a fi împărat și dumnezeu, adică stăpân suprem peste cele materiale și spirituale. Este evident că, dacă se consideră dumnezeu, consideră că este și infailibil. De aici rezultă a doua erezie, cea a infailibilității papale, conform căreia papa nu poate greși.

Forme de exprimare

Papa a luat locul lui Dumnezeu pe pământ

De-a lungul timpului, aceste erezii s-au exprimat în mai multe forme:

„Papa ține locul lui Dumnezeu pe pământ”;

„Papa este cel care sprijină Biserica și o păzește în unitate indestructibilă”;

„Papa este Iisus Hristos Însuşi, ascuns sub vălul trupului”;

„Papa este Dumnezeu pe pământ”;

„Papa nu e numai om, ci și Dumnezeu”;

„Sfânta Scriptură primește puterea și autoritatea de la Papa”;!!!

„Toată puterea Bisericii emană de la Papa”;

„Papa e izvorul preoției”;

„Cel mai important lucru din religia creștină este infailibilitatea Papei”;

„Papa și ca învățător privat este infailibil”. Continue Reading »

Cuvânt la Sfânta Cruce. Predică la mănăstirea Petru Vodă, 2009.

Sfinţii Părinţi, luminaţi de harul lui Dumnezeu, au rânduit ca în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci să se citească Evanghelia despre Cruce şi mântuirea sufletului.

Domnul nostru Iisus Hristos ne spune astăzi: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie”(Mc. 8, 34). Spune oricine voieşte, fiindcă Dumnezeu nu-i sileşte pe oameni, ci îi învaţă spre bine şi îi îndeamnă spre bine. Dumnezeu i-a creat pe oameni, înzestrându-i cu libertate, cu liberă alegere, şi El Însuşi le respectă libertatea cu care i-a înzestrat. Prin aceasta, Dumnezeu a creat spaţiu de existenţă pentru iubire, fiindcă nu poate exista iubire fără libertate. Părinţii nu-i ţin pe copii legaţi cu funia de casă, ci copiii rămân în casa părintească, de bunăvoie, din dragoste faţă de părinţi.

Domnul spune: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine. Ce înseamnă să ne lepădăm de noi înşine? Înseamnă să ne lepădăm de egoism, să ne lepădăm de sinele cel mincinos.

Egoismul este o îngustare a spaţiului nostru de comuniune cu semenii. Egoistul are impresia că poate fi fericit limitându-se numai la sine şi rupând legătura cu ceilalţi. Însă adevărata fericire – care începe în această lume şi se continuă în veşnicie – este comuniunea cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu sfinţii şi cu toţi creştinii din Biserica cea adevărată, din Biserica Ortodoxă.

A ne lepăda de noi înşine înseamnă a ne lepăda de egoism, a ne lepăda de voia noastră cea rea, pentru a face voia lui Dumnezeu, precum ne şi rugăm: Tatăl nostru Care eşti ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.

Ce ne mai spune Domnul să facem dacă voim să venim după Dânsul, dacă voim să-L urmăm pe calea iubirii şi a fericirii celei veşnice? Ne spune aşa: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie.

Ce înseamnă să ne luăm crucea? Înseamnă să primim de bunăvoie, din mâna lui Dumnezeu, orice mijloc de tămăduire a sufletului, oricât de amar ar fi.

Problema care apare este următoarea: cum să primim de bunăvoie, fără cârtire, orice îngăduie Dumnezeu să vină asupra noastră? Cum să primim de bunăvoie, cu bucurie, orice necaz, orice boală, orice strâmtorare, orice suferinţă? Cheia rezolvării acestei probleme este iubirea de Dumnezeu şi de aproapele.

Dacă vine la noi cineva, pe care nu-l iubim, şi ne roagă să-l ajutăm, ni se pare foarte greu, chiar dacă ne roagă ceva uşor. Invers, dacă vine la noi cineva pe care îl iubim, şi ne roagă să-l ajutăm, ni se pare foarte uşor, chiar dacă ne roagă ceva greu. Continue Reading »

Întrebări şi răspunsuri despre ecumenism

Ioan Vlăducă

1. Întrebare: Ce este dragostea ?

Răspuns: „Dragostea este o dispoziţie bună şi afectuoasă a sufletului, datorită căreia el nu cinsteşte niciunul dintre lucruri mai mult decât cunoştinţa lui Dumnezeu. Dar este cu neputinţă să ajungă la deprinderea dragostei cel ce e împătimit de ceva din cele pământeşti”. [1]

            „Cel ce iubeşte pe Dumnezeu preţuieşte cunoştinţa Lui mai mult decât toate cele făcute de El şi stăruieşte pe lângă ea neîncetat cu mare dor”. [2]

„Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu poate să nu iubească şi pe tot omul ca pe sine însuşi, deşi nu are plăcere de patimile celor ce nu s-au curăţit încă. De aceea când vede întoarcerea şi îndreptarea lor, se bucură cu bucurie mare şi negrăită”.[3]

 Întrebare: Cum se dobândeşte dragostea ?

Răspuns: „Dragostea este născută de nepătimire; nepătimirea de nădejdea în Dumnezeu; nădejdea de răbdare şi îndelungă răbdare; iar pe acestea le naşte înfrânarea cea atotcuprinzătoare. Înfrânarea, la rândul ei, e născută de frica de Dumnezeu. În sfârşit, frica de credinţa în Domnul.

            Cel ce crede în Domnul se teme de chinuri; cel ce se teme de chinuri se înfrânează de la patimi; cel ce se înfrânează de la patimi rabdă necazurile; cel ce rabdă necazurile va avea nădejde în Dumnezeu, iar nădejdea în Dumnezeu desface mintea de toată împătimirea după cele pământeşti; în sfârşit mintea desfăcută de acestea va avea iubirea către Dumnezeu”.[4]

3. Întrebare: Se cuvine să iubim pe toţi oamenii la fel ?

Răspuns: „Precum Dumnezeu, fiind prin fire bun şi fără patimă, iubeşte pe toţi la fel, ca făpturi ale Sale, dar pe cel virtuos îl slăveşte, ca pe unul ce şi-a însuşit cunoştinţa şi prin aplecarea voii, iar pe cel leneş îl miluieşte pentru bunătatea Sa şi îl întoarce în veacul acesta prin certare, tot aşa şi cel bun fără patimă în aplecarea voii sale iubeşte pe toţi oamenii la fel: pe cel virtuos pentru fire şi pentru buna aplecare a voii lui, iar pe cel leneş îl miluieşte pentru fire şi din compătimire, ca pe un lipsit de minte ce umblă în întuneric”.[5]

„Dragostea desăvârşită nu sfâşie firea cea unică a oamenilor, luându-se după părerile şi înclinările diferite ale voii lor. Ci, privind pururea la ea, iubeşte pe toţi oamenii la fel: pe cei buni şi strădalnici, ca pe prieteni, iar pe cei leneşi (care se lenevesc în lucrarea mântuirii – n. n.), ca pe duşmani, făcându-le bine, răbdând îndelung şi suferind cele ce-i vin de la ei. Ea nu ia în seamă câtuşi de puţin răul de la aceştia, ci chiar suferă pentru ei dacă vremea o cere, ca să şi-i facă şi pe ei prieteni de este cu putinţă; iar de nu se poate, cel puţin să nu cadă din dragostea proprie faţă de ei, arătând pururea, la fel, roadele iubirii faţă de toţi oamenii. De aceea şi Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, arătându-şi dragostea Sa faţă de noi, a pătimit pentru toată omenirea şi tuturor le-a dăruit la fel nădejdea învierii, chiar dacă atârnă pe urmă de fiecare să se facă pe sine vrednic fie de slavă, fie de chinuri”. [6] Continue Reading »

Ce este un sinod?

Un sinod (gr. syn = împreună; odos = cale, drum) este o grupare de oameni cu preocupări teologice care s-au întrunit pentru a dezbate una sau mai multe probleme legate de credință. Concluziile sinodului se structurează sub forma unei hotărâri.

Așa cum arată etimologia (împreună pe cale sau o cale stabilită împreună), un sinod nu este neapărat ortodox. El este ortodox numai dacă hotărârea sinodului ne conduce la Adevăr, adică dacă se merge pe calea Sfinților Părinți.

Importanța dreptei credințe. „Chiar dacă ai săvârșit toate virtuțile, ajungi în locul acesta dacă n-ai dreaptă credință”.

Faptul că vom fi osândiți în veșnicie dacă lepădăm dreapta credință, chiar dacă avem toate celelalte virtuți, se vede clar din  capitolul 26 din Limonariu:

„Un Bătrân cu numele Chiriac trăia în Lavra Calamon din apropierea sfântului râu Iordan. Și era Bătrânul îmbunătățit în fapte dumnezeiești. La el a venit un frate străin din ținutul Dara, cu numele de Teofan, ca să-l întrebe pe bătrân despre gândul curviei. Bătrânul a început să îl sfătuiască cu felurite cuvinte de înțelepciune și viața curată. Folosindu-se mult fratele din cuvintele Bătrânului, i-a spus:

• Eu, avvă, am părtășanie în țara mea cu nestorienii[1]. Din această pricină nu mai pot rămâne cu ei și vreau să locuiesc împreună cu tine.

Când a auzit Bătrânul numele lui Nestorie s-a întristat de pierderea fratelui și l-a sfătuit și l-a îndemnat să se despartă de această erezie vătămătoare și să vină la Sfânta Sobornicească și Apostolească Biserică. Și i-a spus :

• Nu este altă mântuire decât numai în a cugeta drept și a crede că Sfânta Fecioară Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

• Într-adevăr, avvo, a răspuns fratele, toți ereticii așa spun: dacă nu ești cu noi, nu te mântui. Sărmanul de mine nu știu ce să fac. Roagă-te deci Domnului ca Domnul să mă încredințeze, din faptă, care este credința cea adevărată.

Bătrânul a primit cu bucurie cuvântul fratelui și i-a spus :

• Șezi în chilia mea și am nădejde în Dumnezeu că bunătatea Lui îți va descoperi adevărul! Lăsându-l pe fratele în peșteră, s-a dus la țărmul Mării Moarte și s-a rugat pentru el. Și iată cam pe la ceasul trei după amiază în ziua următoare, vede fratele pe cineva înfricoșător la vedere, stând în fața lui și-i spune:

Și luându-l, l-a dus într-un loc întunecos, cu miros urât și cu foc și îi arătă în mijlocul focului pe Nestorie și Teodor, pe Eutihie și Apolinarie, pe Evagrie și pe Didim, pe Dioscor și pe Sever, pe Arie și pe Origen și pe alți câțiva.

• Iată, îi spune acela ce i s-a arătat, acesta-i locul pregătit ereticilor și celor care hulesc pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu și celor ce urmează învățăturile lor. Dacă-ți place locul, rămâi în credința ta! Dar dacă nu vrei să încerci chinul acesta, vino la Biserica cea Sfântă și Sobornicească, așa cum ți-a spus Bătrânul. Căci îți spun: chiar dacă ai săvârșit toate virtuțile, ajungi în locul acesta dacă n-ai dreaptă credință.

La cuvântul acesta fratele și-a venit în sine. Când a venit Bătrânul, i-a povestit toate cele întâmplate așa cum le-a văzut și a trecut la Sfânta Sobornicească și Apostolească Biserică. Și a rămas împreună cu Bătrânul în Calamon. După ce a stat mulți ani cu el, a adormit în pace”.

Sinoade ortodoxe

Atunci când apăreau erezii, Sfinții Părinți se adunau în Sfinte Sinoade Ecumenice (Sfinte Soboare a toată lumea) sau în Sfinte Sinoade Locale și, luminați de harul lui Dumnezeu, apărau dreapta credință împotriva acelor erezii. Ei anatematizau (condamnau) ereziile și îi îndepărtau pe eretici de poporul binecredincios pentru ca acesta să nu se contamineze de erezii.

Când preotul eretic Arie a început să răspândească învățătura greșită că Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu ci o creatură, Sfinții Părinți s-au adunat la primul Sfânt Sinod Ecumenic de la Niceea (325), combătând erezia lui Arie și anatematizându-l pe eretic. Acolo s-a stabilit prima parte a Crezului. La acest Sfânt Sinod au participat 318 Sfinți Părinți.

În anul 381, cel de-al doilea Sfânt Sinod Ecumenic de la Constantinopol a luptat împotriva patriarhului eretic Macedonie care spunea că Sfântul Duh nu este Persoană Dumnezeiască. Acolo, Sfinții Părinți l-au anatematizat pe eretic și au completat Crezul de la Niceea, dându-i forma definitivă pe care o cunoaștem astăzi. Au participat 150 de Sfinți Părinți.

Un alt eretic a fost Nestorie, patriarh al Constantinopolului (sec. V). El considera că Hristos este împărțit în două: Fiul lui Dumnezeu și omul în care a locuit Fiul lui Dumnezeu. Și spunea că Fecioara Maria a născut doar un simplu om care s-a unit cu Dumnezeu. De aceea, nu o numea Născătoare de Dumnezeu, ci născătoare de om.

Împotriva patriarhului eretic Nestorie, două sute de Sfinți Părinți s-au adunat la cel de-al treilea Sfânt Sinod Ecumenic, care a avut loc la Efes, în anul 431. Acest Sfânt Sinod Ecumenic a anatematizat pe Nestorie și învățătura lui, mărturisind că Fecioara Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, fiindcă L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. La acest Sfânt Sinod, un rol important l-a avut Sfântul Chiril al Alexandriei.

Arhimandritul Eutihie din Constantinopol a luptat împotriva ereziei lui Nestorie, dar nu sub ascultarea Sfinților Părinți luminați de Dumnezeu, ci după născocirile minții lui. De aceea, a căzut în altă erezie, considerând că firea omenească a lui Hristos a fost absorbită de cea dumnezeiască și că Hristos ar avea astfel o singură fire. Această erezie s-a numit monofizism. Erezia a fost acceptată de patriarhul Dioscor al Alexandriei.

Împotriva acestei erezii, șase sute treizeci de Sfinți Părinți s-au adunat la cel de-al patrulea Sfânt Sinod Ecumenic, care a avut loc la Calcedon, în anul 451. Ei au anatematizat monofizismul și pe susținătorii lui. Luminați de harul lui Dumnezeu, Sfinții Părinți au arătat că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, cunoscându-se în două firi, fără amestecare, fără schimbare, fără împărțire, fără despărțire. El este o singură Persoană cu două firi (dumnezeiască și omenească). Continue Reading »

Revista ATITUDINI nr. 43 dedicată Sf. Ioan Iacob Românul și dezbaterilor pe tema Sinodului Panortodox din Creta

 Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici sau la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com

SUMAR

 6  SF. IOAN IACOB ROMÂNUL – ISIHASTUL PUSTIEI DIN ȚARA SFÂNTĂ

22 PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU DESPRE ILUZIA PARTIDELOR POLITICE DE AZI:

„NOȚIUNEA DE CEAUȘESCU AU TRANSFORMAT-O ÎN NOȚIUNEA DE PARTID“

Interviu realizat de Monahia Fotini

26 SĂ NE APĂRĂM CU SFINȚII PĂRINȚI DE EREZII!

de Pr. Stavrofor Constantin Catană de la Sf. Mănăstire Văratec

33 DESPRE CUM SĂ DOBÂNDIM DARUL LACRIMILOR ȘI AL UMILINȚEI DIN ÎNVĂȚĂTURILE

UNEI SFINTE NECUNOSCUTE CĂTRE FIUL EI DUHOVNICESC (II)

39 DESPRE SINOADELE TÂLHĂREȘTI

de Ioan Vlăducă

46  ASTA E DICTATURĂ, NU BISERICĂ!

Părintele Mihai Andrei Aldea despre abateri, rătăciri și erezii în Regulamentul așa-zisului Sinod Panortodox din Creta

55 P.S. LONGHIN DE BĂNCENI:

NU VOI RECUNOAȘTE ACEST SINOD VICLEAN ȘI TÂLHĂRESC!

Să devenim trădători ai sfintei noastre credințe ortodoxe ori să mărturisim adevărul sfânt?

60  CUVÂNTUL MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU

LA SIMPOZIONUL INTERORTODOX: „SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD. MARE PREGĂTIRE, NICIO AȘTEPTARE“

66 SFÂNTUL GRIGORIE PALAMA, UN SFÂNT ANATEMIZAT DE „BISERICA“ ROMANO-CATOLICĂ. UN SFÂNT ANTIPAPIST ȘI DELIRUL FILOPAPIST AL ECUMENIȘTILOR

de protopresbiter Anghelos Anghelacopulos, parohia Agia Paraschevi, Mitropolia  Pireu

70 GENERAȚIA MUTILATĂ GENETIC SAU GENERAȚIA MANIPULABILĂ

Interviu cu D-na Galina Răduleanu, medic psihiatru și fost deținut politic Interviu realizat de Părintele Ioan  Șișmanian

82 DACĂ NU ÎNCERCĂM SĂ DOVEDIM CĂ SUNTEM ROMÂNI, ACEASTĂ ŢARĂ SE VA INTEGRA ÎN EUROPA DOAR PÂNĂ LA CARPAŢI

De Lt. Comandor(r) Aurelian Chirica

87 HORIA BERNEA – REZISTENȚĂ PRIN CULTURĂ

Muzeograful mărturisitor

de Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român

93 CUM AFECTEAZĂ FACEBOOK-UL MODUL DE DEZVOLTARE ȘI FUNCȚIONARE A CREIERULUI ÎN PERIOADA ADOLESCENȚEI

de Monahia Alexandra

98  DRUMUL SPRE OSCAR

de Danion Vasile

Comenzi sau Abonamente se pot face aici, la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com

sau completând formularul de mai jos.