PR. SERAFIM ROSE A DEMONTAT EVOLUȚIONISMUL | IOAN VLĂDUCĂ

Profesorul Ioan Vlăducă, un teolog dar și om de știință totodată, ne relatează cum l-a ajutat Pr. Serafim Rose să își desăvârșească studiile științifice, întru slava lui Dumnezeu. Pr. Serafim Rose a fost el însuși un erudit om de știință care a reușit să Îl găsească pe Hristos în cercetarea științifică, prin căutare sinceră. PR. SERAFIM ROSE A DEMONTAT EVOLUȚIONISUML | IOAN VLĂDUCĂ

Împotriva Evoluţionismului 

„Strămoşii lui Adam au fost din specia Homo ergaster, descoperită în urmă cu câţiva ani”.

„Darwin atestă o îndelungată evoluţie geologică şi biologică”.

„Cele şase zile ale Creaţiei sunt ere geologice”.

„De ce să refuzăm mântuirea speciilor de hominide? N-au şi ei dreptul la mântuire?”.

„Dumnezeu a luat de mână o făptură goală, care tremura de frica fiarelor sălbatice şi i-a suflat Duhul Său, făcând din ea om”.

„La porunca lui Dumnezeu, peştii au sărit din apă pe uscat, devenind reptile amfibii şi cucerind pământul”.

„Mama şi tatăl lui Adam au fost maimuţe”.

Nu! Aceste propoziţii nu fac parte dintr-un curs de satanism. Idei de felul acesta bântuiau mediul universitar românesc în anii 1998-2002.

Apăruse cartea medicului Alexandros Kalomiros, intitulată cu viclenie „Sfinţii Părinţi despre originile şi destinul cosmosului şi omului”, o carte plină de erezii, în care autorul, adept al evoluţionismului teist, încerca să ne inducă ideea că Dumnezeu ar fi creat vietăţile prin evoluţie; încerca să împace evoluţionismul cu învăţătura Bisericii Ortodoxe.

Evoluționismul ateist și evoluționismul teist

Din 1997 predam Apologetica Ortodoxă şi eram foarte preocupat de combaterea ştiinţifică a evoluţionismului ateist. Iar aceste noi idei care se răspândeau ca un fum negru, aduceau ceva mult mai grav: puneau evoluţia pe seama lui Dumnezeu.

Şi aici trebuie să dau două definiţii.

Evoluţionismul ateist este doctrina care afirmă că vietăţile au apărut spontan, din materie nevie, fără intervenţie supranaturală, şi au evoluat prin fenomene întâmplătoare până la maimuţă şi om.

Evoluţionismul teist consideră că evoluţia speciilor este reală şi condusă de Dumnezeu.

Deşi studenţii acceptau argumentele ştiinţifice împotriva evoluţionismului ateist, unii dintre ei au căzut în capcana evoluţionismului teist; încercau să împace evoluţionismul cu învăţătura ortodoxă despre facerea lumii.

Mărturisesc că am avut un moment de îndoială. Puteam dovedi ştiinţific faptul că evoluţionismul ateist este greşit, însă nu aveam suficiente argumente patristice împotriva evoluţionismului teist. E adevărat că în Sfânta Scriptură, în Cartea Facerii, nu se observă nicio evoluţie a speciilor, dar Sfânta Scriptură este tâlcuită corect numai de Sfinţii Părinţi. Nu se cuvenea să tâlcuiesc, iar tâlcuiri patristice care să nimicească evoluţionismul teist nu cunoşteam.

După câtva timp Dumnezeu a pus capăt frământărilor mele. A rânduit să fie tradusă în româneşte şi editată o carte de cea mai mare importanţă în acest domeniu. Este vorba de cartea Părintelui Serafim Rose, intitulată „Cartea Facerii, Crearea lumii şi omul începuturilor”. Aceasta se petrecea în anul 2001. Cartea conţine multe texte patristice care tâlcuiesc zidirea lumii. Am început să citesc cu cea mai mare nerăbdare.

Sf. Serafim Rose – o revelație

Am aflat că Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur ne învaţă aşa: „După cum pământului i-a spus numai atât: Să răsară, şi pământul a dat fel de fel de flori, de ierburi şi de seminţe, şi numai cu cuvântul au fost aduse toate la fiinţă, tot aşa şi acum a spus: Să scoată apele vietăţi cu suflete vii şi păsări, zburătoare pre pământ sub tăria cerului, şi dintr-o dată au fost create atâtea feluri de târâtoare, atât de deosebite păsări, că nici nu este cu putinţă a le înşira cu cuvântul”. Deci au fost create dintr-o dată, nu în milioane de ani. Aşa tâlcuieşte şi Sfântul Efrem Sirul: „Ierburile, la vremea facerii lor, s-au ivit într-o singură clipă, dar la în­făţişare arătau ca de mai multe luni. Tot aşa copacii, la vremea facerii, s-au făcut într-o singură zi, dar împlinirea şi roadele care făceau să le atârne crengile la pământ îi arătau ca şi cum ar fi fost de câţiva ani”.

Părintele Serafim Rose ne dă o explicaţie foarte clară despre raportul dintre felurile de vieţuitoare la care se referă Sfânta Scriptură şi speciile definite de ştiinţă: „Sfinţii Părinţi au o învăţătură foarte clară despre «felurile» facerii. Pentru moment să ţinem minte doar ideea că nu e nevoie să definim precis limitele acestor «feluri». «Speciile» taxonomiei moderne (adică ale ştiinţei clasificării) sunt uneori arbitrare, necorespunzând neapărat cu «felurile» din Cartea Facerii; dar, îndeobşte, am putea zice că Părinţii înţeleg că un anumit «fel» cuprinde acele făpturi în stare să producă urmaşi fertili”.

Şi prezintă un text foarte important al Sfântului Ierarh Vasile cel Mare: „Colţişorul trestiei nu odrăsleşte măslinul, ci din trestie iese altă trestie, iar din seminţe răsar plante înru­dite cu seminţele aruncate în pământ. Şi astfel, ceea ce a ieşit din pământ la cea dintâi naştere a plantei, aceea se păstrează şi până acum; iar prin răsărirea în continuare se păstrează «felul»”. Prin urmare, felul vieţuitoarelor se păstrează. Nu se transformă peştii în amfibieni, nici amfibienii în reptile, nici reptilele în mamifere. Este un argument foarte important împotriva evoluţionismului teist.

Evoluționismul și marxismul

Sfântul Ambrozie tâlcuieşte deosebirea felurilor, arătând că Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos foloseşte în pilde această deosebire: „Ştim că neghi­na şi alte seminţe străine, care adesea se răspândesc între roadele pămân­tului, se cheamă «zâzanii» în Evanghelie. Însă acestea ţin de un soi apar­te, şi nu au decăzut într-un alt soi printr-o preschimbare a sămânţei grânelor. Domnul ne-a spus că este aşa când a zis: Asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar, dor­mind oamenii, a venit vrăjmaşul lui şi a semănat neghine între grâu. De-aici pricepem că neghinele şi grânele par a fi osebite cu adevărat, atât ca nume, cât şi ca fel. De-aceea şi slugile au zis stăpânului: Doamne, au nu ai semănat sămânţă bună în ţarina Ta? Dar de unde are neghine? Iar El a zis lor: Un om vrăjmaş a făcut aceasta”.

Părintele Serafim Rose a înţeles foarte clar şi profund modul în care evoluţionismul a pregătit marxismul şi doctrinele sociale aberante de acelaşi tip. Referindu-se la tâlcuirea de mai sus, spune: „După cum deosebirea speciilor e legată de deosebirea între bine şi rău, tot aşa şi amestecul speciilor e legat de relativismul moral. Se ştie prea bine cum cei ce cred în relativitatea binelui şi răului, a virtuţii şi viciului, se folo­sesc de teoria cosmologică a evoluţiei universale spre a-şi apăra credinţa ca fiind «ştiinţifică» şi «realitate de fapt». Dacă omul a fost «cândva» un animal inferior şi «evoluează» către altceva, atunci cum e cu putinţă ca firea lui ne­statornică să fie silită să se supună poruncilor date doar pentru una dintre treptele «dezvoltării» sale?

Ateismul marxist s-a ataşat de teoria evoluţiei încă de la început, predicând-o până azi ca pe una dintre doctrinele cruciale ale filosofiei sale relativiste”.

Evoluționismul și reîncarnarea

Cu acest prilej, Părintele Serafim arată şi o altă consecinţă a ideii evoluţioniste de transformare a firii: „O ciudată paralelă la teoria modernă a evoluţiei universale se poate vedea în vechea învăţătură păgână despre transmigrarea sufletelor (reîncarnare). Reacţia Sfinţilor Părinţi faţă de această idee, pe care au osândit-o cu toţii, arată cât de mult se preocupau de păstrarea rânduielilor zidirii şi neamestecării felurilor şi făpturilor sale.

Sfântul Grigorie al Nyssei scrie: «Mi se pare că cei ce cred că sufletul rătăceşte în fiinţe cu natură dife­rită, confundă proprietăţile naturii, amestecând şi încurcând lucrurile între ele: iraţionalul cu raţionalul, sensibilul cu insensibilul, care, dacă vin în contact unul cu altul, nu sunt despărţite între ele de nicio ordine firească. Or, să zicem că acelaşi suflet este acum cuvântător şi gânditor, purtând haina trupească corespunzătoare, iar apoi acelaşi suflet alunecă, vârându-se în găuri ca şerpii sau se adună în stoluri ca păsările, sau se face vită de povară, sau carnivor acvatic, sau decade până la nesimţire şi face rădă­cini, devenind copac şi odrăslind ramuri care cresc, apărând pe ele fie o floare, fie un fruct bun de mâncat, fie unul otrăvitor.

Dar aceasta nu este altceva decât a crede că toate sunt la fel şi că în toate câte sunt există o singură fire, topită într-o generalizare confuză şi nedistinctă, de vreme ce nicio proprietate nu desparte corpurile unul de altul». Ideea că «în toate câte sunt există o singură fire» stă, desigur, la temelia teoriei evoluţiei universale. Erasmus Darwin (bunicul lui Charles) indicase deja speculaţiei ştiinţifice această direcţie, la sfârşitul veacului al optspreze­celea. O astfel de idee este cu totul străină gândirii scripturale şi patristice”.

Explicația Facerii

Un alt aspect important, înţeles de Părintele Serafim, este acesta: „Primele capitole din Cartea Facerii nu istorisesc dezvoltarea naturală a pământului după legile ce guvernează dezvoltarea sa în prezent, ci istorisesc începutul miraculos al tuturor lucruri­lor. Nu avem voie să rearanjăm Zilele Facerii spre a se potrivi cu teoriile noastre; ci, mai curând, ar trebui să ne smerim cugetul, astfel încât să înţele­gem ce spune de fapt textul sfânt. Şi în acest caz, ca întotdeauna, Sfinţii Pă­rinţi sunt cheia înţelegerii”.

„Nicio teorie ştiinţifică nu ne poate spune ceva despre cele Şase Zile. Ştiinţa încearcă să explice – uneori cu mai mult, alteori cu mai pu­ţin succes – schimbările lumii acesteia, întemeindu-se pe extrapolarea proce­selor naturale ce pot fi observate astăzi. Dar cele Şase Zile ale Facerii nu sunt un proces natural; ele sunt ceea ce a avut loc înainte de a începe să funcţioneze întregul proces natural al lumii. Ele sunt lucrarea lui Dumnezeu; prin definiţie, ele ţin de miracol, nepotrivindu-se cu legile firii ce cârmuiesc lumea pe care o vedem în prezent.

Tot ceea ce putem şti despre ce anume s-a întâmplat în cele Şase Zile nu provine din extrapolări sau speculaţii ştiin­ţifice, ci doar din descoperirea dumnezeiască. În această privinţă, savanţii moderni nu sunt de mai mult folos decât vechii creatori de speculaţii şi mi­turi cosmice”.

Ghidajul Sfinților Părinți

Despre însemnătatea scrierilor Sfinţilor Părinţi, Părintele Serafim Rose ne spune: „În Sfinţii Părinţi aflăm «cugetul Bisericii» – înţelegerea vie a revelaţiei lui Dumnezeu. Ei sunt legătura noastră între vechile texte ce cuprind descope­rirea dumnezeiască şi realitatea de astăzi. Fără o asemenea legătură fiecare om rămâne de capul lui – rezultatul fiind zecile de mii de interpretări şi de secte”.

Părintele Serafim Rose stăpânea bine şi datele ştiinţifice, pe care le folosea în scop apologetic, răspunzând la întrebările oamenilor de ştiinţă. Despre mărimea soarelui, el spune: „Putem, desigur, să concepem un soare mult mai mic decât cel pe care-l cunoaştem şi mult mai apropiat de pământ, păstrându-şi, în acelaşi timp, mă­rimea aparentă văzută de pe pământ. Dar un astfel de soare şi-ar risipi ener­gia mult mai repede decât o face soarele nostru prezent. E vădit că Dumne­zeu a făcut soarele la dimensiunea şi la distanţa de pământ necesară, spre a da pământului cantitatea de lumină şi căldură de care are nevoie spre a între­ţine viaţa până la sfârşitul veacului”.

Erorile științei

Iar despre erorile de datare radiometrică, Părintele Serafim Rose ne spune: „Toate pornesc de la presupunerea că nu a existat vreo contaminare de-a lungul secolelor între un element şi celălalt, şi că niciunul dintre elementele finale (componentele «fiice») nu a fost prezent la început. Evolutioniştii nu ştiu aceste lucruri; ei presupun că totul era uniform, de la zero până la ceea ce cunoaştem acum. Dacă lucrul acesta e adevărat, iar rata schimbării a fost uniformă, atunci putem calcula vârsta fosilelor oarecum precis; dar dacă nu e adevărat, întregul sistem poate fi foarte departe de realitate. Au existat greşeli notorii. Oamenii au făcut teste radiometrice asupra unor roci care se formaseră de puţin timp, şi au ajuns la vârste de până la trei miliarde de ani”.

Stăpânind bine ştiinţele naturii, având o pregătire filosofică de excepţie, fiind un bun cunoscător al scrierilor Sfinţilor Părinţi de al căror cuget s-a apropiat prin rugăciune, Părintele Serafim Rose a reuşit să combată cu argumente foarte puternice, atât evoluţionismul ateist, cât şi evoluţionismul teist. Iar editarea cărţii sale în limba română a contribuit la salvarea multor suflete care căzuseră în erezia evoluţionismului teist.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 14)