PĂRINTELE THEOLOGOS | CUM IZBUCNEȘTE RĂZBOIUL?

Războiul dinafară și războiul dinăuntru

Astăzi o să vorbim puțin despre izbucnirea războiului. Desigur că mediul în care ne aflăm este foarte pașnic, este foarte frumos aici. Zăpadă afară, dar cu toate că Dumnezeu ne-a dat această zidire care ne împinge înspre pace, oferă pacea, înăuntrul nostru suntem foarte, foarte tulburați. Și din cauza asta vorbim despre izbucnirea războiului și nu vorbim despre începerea războiului.

Izbucnirea războiului înseamnă că războiul izbucnește în afară pentru că războiul tot timpul a existat înăuntrul nostru. Și de fapt, asta este starea lui Adam după cădere. Este o stare de război, o stare de tulburare, o stare de luptă împotriva semenilor săi. Toată civilizația noastră, tot avansul nostru, toată economia așa-zis de piață, care nu este de piață, este de talcioc, adică iarăși o formă de război, de bătălie pentru prețuri, pentru a face – afaceri. 

Civilizația războiului versus civilizația păcii

Deci din cauza aceasta suntem de fapt o civilizație a războiului și prea puțin a păcii. Hristos este pacea noastră, însă Hristos nu-și are locul în această lume, cu toate că, după cum vedeți, este ceva foarte ce ne-a dat Hristos. Cu toate astea, noi L-am răstignit.

Ei, și asta se vede în toată societatea noastră, în toată civilizația noastră, cum spuneam, începând de la Cain și Abel, terminând până astăzi în toate formele. Începând de la jocurile pe calculator care toate sunt niște jocuri de război, da, de război, de furt, de împușcat, de omorât și terminând cu toate filmele, cu toate expresiile artistice ale societății de astăzi care este o formă de competiție, de învingere a celuilalt și a nu a răului din noi.

Ca să-i învingem pe ceilalți, fraților, trebuie să știți că întâi de toate trebuie să ne învingem pe noi, nu pe ceilalți. Pentru că altfel, chiar dacă i-am învinge pe toți, la urmă am rămâne cei mai singuri de pe acest pământ, pentru că omorându-i pe toți în inima noastră sau – Doamne ferește! – unii încearcă să-i omoare chiar și fizic, în clipa respectivă omul va rămâne singur și va rămâne trist și separat de ceilalți și va rămâne cu urmările groaznice ale acestui mare păcat care este omorul.

Întâi de toate în inima lui și după asta, bineînțeles cum spuneam, ferească bunul Dumnezeu, și în cotidian, în viața de zi cu zi. Ferească Dumnezeu!

Detașarea de lucrurile dăunătoare ale societății

Deci din cauza aceasta, în această societate a războiului care izbucnește în toate formele, cel puțin, în artă, în cultură și acum și fizic, suntem în competiție, nu suntem în întrajutorare, adică să ne ajutăm unii pe alții. Asta se vede peste tot. Se vede și în social-media și la știri, în care foarte rar se prezintă un exemplu bun, adică să se spună „da, uite, aici e un exemplu bun, hai, să facem așa, hai, să urmăm!”.

De cele mai multe ori se prezintă lucrurile rele, lucrurile de înfierat, cele care trebuie distruse, deci ca o formă de ură față de celălalt.

Eh, ca să putem să depășim acest cadru foarte complex, această cultură foarte complexă a războiului, trebuie să fim întâi de toate atenți și să avem credință concretă, o credință foarte foarte concretă, foarte iubitoare, foarte ziditoare că, da, Dumnezeu ne poate ajuta în cotidian. Din cauza aceasta avem nevoie de detașare față de lucrurile, de valorile cotidianului, de valorile acestei societăți care încontinuu ne împing înspre o cultură de competiție, o cultură de luptă.

Dacă nu ne detașăm, nu ne rugăm și nu simțim pe Hristos cel veșnic, cel atotputernic că are grijă de noi, atunci în mod necesar o să cădem în această stare de conflict, în această competiție față de ceilalți pe care ar trebuie să-i iubim.

Și atunci, ne pierdem liniștea, siguranța zilei de mâine, frumusețea seninătății noastre și nu ne putem desfăta, dacă doriți, nu ne putem bucura nici măcar de peisajele acestea frumoase.

Cum devenim mai buni?

Eh, acuma, problema cea mare este că foarte mulți dintre noi nu mai știu altceva decât război, competiție ca să arătăm că suntem mai buni decât ceilalți. Asta am învățat-o la școală, asta am învățat-o în cercul de prieteni, dacă doriți, în familie și așa mai departe: că trebuie să arăți că ești bun.

Da, însă mai bun nu înseamnă mai tare, ci înseamnă mai iubitor, mai moale. Înțelegeți? Cu toate astea desigur că lucrurile sunt mult mai complexe și oamenii din păcate astăzi nu știu nimic altceva decât să-i vâneze pe ceilalți, să găsească prețuri mai bune, să găsească posibilități de a lua banii celorlalți, de a-i închide, de a-i izola.

Asta este societatea în care trăim. Cum spuneam, asta se vede foarte bine în filme, în jocuri –toate sunt în războaie, este peste tot război, prea puțin pace, prea puțin Hristos.

Situația este de plâns

Și din cauza asta trebuie să fim puțin nebuni. Trebuie să fim puțin nebuni ca să ieșim prin nebunia iubirii, prin faptele bune, dincolo de asta. Deci, hai să învățăm puțin și să pierdem! Adică să fim nedrepți, dar nu în favoarea noastră, ci în favoarea celuilalt. Să îi dăm lui să câștige războiul. Noi să câștigăm pacea. Asta este foarte important.

Dacă nu, orice război ar veni, având noi război înăuntrul nostru, nu o să putem să gestionăm războiul dinafară și or să ne înece grijile, o să ne înece panica, frica.

Eh, din cauza asta, fraților, trebuie să ne pocăim! Trebuie să ne întoarcem din drumurile noastre greșite, din aceste drumuri păcătoase, din aceste drumuri războinice. Înțelegeți?

Dumnezeu a dat foarte multe semne și dă foarte multe semne. Vedeți că sunt multe icoane care plâng, sunt o mulțime de minuni care apar ca să arate Dumnezeu neamului, că „oameni buni, liniștiți-vă, stați puțin că situația este de plâns”. Trebuie să știți că din cauza asta plâng icoanele, pentru că situația este de plâns.

Curajul smereniei

E nevoie de curajul smereniei, asta este soluția. Curajul smereniei, al despărțirii de conflict prin cruce. Adică să dăm înapoi, să ne smerim și așa mai departe. Dar de unde iubire?

Bineînțeles, că aici trebuie făcută deosebirea dintre planul comunitar și planul personal. Dacă în planul personal totdeauna trebuie să întoarcem și celălalt obraz, când e vorba de alții care sunt agresați și li se provoacă o anumită durere în clipa respectivă spunem: „Stop, nu o să facem treaba asta, deci nu o să acceptăm așa ceva, nu se permite!”.

Eh, dar asta este valabil în cazul în care cineva conduce mase mari de oameni, o firmă, o obște sau chiar o țară, structuri mari. În clipa respectivă omul trebuie să știe și să nu accepte agresiuni din partea altora dacă acestea nu sunt și bineînțeles că nu sunt în voia lui Dumnezeu.

Dar când e vorba de plan personal, atunci spunem: „Te rog, să mă ierți!”, întoarcem și celălalt obraz după porunca Domnului astfel încât să câștigăm pacea. Niciodată nu încercăm să câștigăm războiul decât pe plan comunitar, acolo este …

Bineînțeles că la ora asta sunt foarte mulți oameni care sunt agresivi fără motiv real și asta provine din faptul că există o mulțime de bănuieli și o mulțime de optici personale ale fiecăruia dintre noi – „că eu cred așa și mai departe”. Și mai ales că privim doar din punctul nostru de vedere, deci avem niște reverberații ale egoului, ale egoismului nostru personal. Adică: eu vreau să-l izolez pe celălalt, vreau să-l închid pe celălalt, vreau să-l strâng de gât pe celălalt, dar în clipa în care celălalt spune: „Dar stai puțin, dacă tu mi-ai făcut asta, să-ți fac și eu”, atunci noi ne revoltăm și spunem: „Nu este drept, tu trebuie să fii singurul care să sufere, eu nu”.

Bineînțeles că lucrul ăsta nu apare pe plan rațional pentru că atunci toți și-ar da seama de grozăvia a ceea ce spunem, dar în practică așa se întâmplă. Și din cauza asta vedeți că cel care are pumnul mai tare, acela face ordinea.

Războiul omului cu Dumnezeu

Întotdeauna va învinge cel care se pocăiește mai mult. Întotdeauna va învinge cel care este mai aproape de Dumnezeu, mai corect, mai duhovnicesc, mai ortodox, indiferent de ce se întâmplă. Chiar dacă la un moment dat pare că nu…, el va învinge! Asta nu am spus-o eu, Sfântul Nicolae Velimirovici a spus treaba asta.

Trebuie să știți că dacă cel care este mai duhovnicesc învinge, înseamnă că războiul dintre oameni este urmare a războiului omului față de Dumnezeu, omul împotriva lui Dumnezeu.

Dacă astăzi suntem o planetă a războiului provine din faptul că suntem departe de Dumnezeu și numai milostivirea lui Dumnezeu, a Făcătorului, reușește să calmeze puțin lucrurile. Și dă foarte mult har.

De aceea, fraților, întotdeauna când o să vedeți un război, trebuie să știți că cel care este mai aproape de Dumnezeu și cel care se smerește și este mai iubitor față de oameni, față de virtute, față de Dumnezeu, acela va învinge.

Cum spunea Sfântul Nicolae Velimirovici, câștigă cel ce se pocăiește mai mult. Și asta este valabil și în familie, este valabil și în obște, este valabil și în firmă, este valabil și pe plan național.

Deci haideți să ne pocăim, haideți să-L căutăm pe Dumnezeu, haideți să căutăm virtutea, pentru că fraților, nu înșelăm pe nimeni indiferent ce am spune, indiferent cât de grozavi ne credem!

Să ne ajute bunul Dumnezeu![1]

[1] Articol preluat de pe site-ul: https://www.chilieathonita.ro/2022/02/01/razboiul-izbucnirea-razboiului-parintele-teologos/, un site ortodox ce aparține Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, Schitul Lacu, Sf. Munte Athos.

(Fragment din omilia publicată și în Revista Atitudini Nr. 73)