
De ce a slăbit viața duhovnicească?
Monahismul ortodox a slăbit duhovnicește pentru că a slăbit în rugăciune. Aceasta este prima cauză. Apoi, pentru că a slăbit râvna trăirii duhovnicești, adică râvna pentru biserică, pentru citirea cărților sfinte, pentru practicarea rugăciunii mistice a inimii, pentru deasa spovedanie și pentru Sf. Împărtășanie. A slăbit râvna pentru cuvântul viu care trezește inima din împietrire și duhul din somn.
A treia cauză a slăbirii noastre duhovnicești este însăși slăbirea noastră în credință, în nădejdea vieții veșnice. Omul zilelor noastre și în parte, și monahii, nu se mai cutremură de moarte, de iad, de căderea în păcat, de ispitele diavolului, de urmările grozave ale păcatului, de judecata viitoare.
Credința mai puțin fierbinte aduce îndoială în suflet, ne dă somn în timpul rugăciunii, ne aruncă în lene în timpul slujbelor la biserică, ne împietrește inima, ne lovește cu nesimțirea și plictiseala și stinge flacăra Duhului Sfânt în noi.
Cum să reaprindem rugăciunea?
Chiar dacă simțim că rugăciunea noastră nu este fierbinte, că nu ne putem concentra, că sufletul este risipit, totuși să ne rugăm cum putem, căci vom ajunge să ne rugăm cum trebuie. Sufletul se încălzește încetul cu încetul prin șederea îndelungată în fața lui Dumnezeu, prin cugetarea permanentă la lucrarea lui Dumnezeu, în fiecare clipă cu noi. Cu timpul, sufletul va căpăta deprindere, va dori rugăciunea, așa cum trupul are nevoie de aer și de apă.
Când mănânci, fiecare molfăitură trebuie să fie în ritmul rugăciunii lui Iisus și să ți se pară acea mâncare Sf. Împărtășanie, iar în continuare să spui: „Nu merit bunătățile pe care mi le oferi, Doamne!”. Când postești, cel mai greu te lovește setea și te trezești cu gândul: „Mi-e sete!”. Tu să zici: „Mi-e sete de Tine, Doamne! Eu beau apă, iar Ție Ți-au dat oțet și fiere”.
Roadele acestei rugăciuni
Alungă gândurile, depășește ispitele, folosindu-te de Rugăciunea lui Iisus! Roagă-te acasă și în biserică cu Rugăciunea lui Iisus, cu dragoste, nu cu frică! Nu există plictiseală când rostești Rugăciunea lui Iisus, neîncetat și din inimă, pentru că ești în legătură cu Izvorul Vieții. Când Rugăciunea va țâșni din inimă, n-o vei mai uita! Nu există fericire mai mare decât a-L simți pe Dumnezeu în inima ta. Roagă-te cât mai mult și Duhul Sfânt te va învăța totul.
Dacă ai smerenia, ai temelia vieții duhovnicești. Fără smerenie, nu poți să zidești. Rugăciunea, dacă este așezată pe smerenie și izvorăște dintru smerenie, atunci curge, cântă inima. Dar dacă nu este așezată pe smerenie, deși te străduiești, ea e ca o aramă răsunătoare și un chimval răsunător. Așa se face rugăciunea pentru cel care nu se roagă cu smerenie, rămâne numai la nivelul de jos, nu se urcă la înălțimi.
(Mai multe învățături ale Pr. Iachint puteți afla în Revista Atitudini Nr. 97)

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.