TREBUIE SA FIE CREȘTINUL COMBATANT? IOAN VLĂDUCĂ

Combativitate și toleranță

Ce este combativitatea? Combativitatea este virtutea care constă în deprinderea de a combate răul în mod înțelept.

Care este patima care se opune acestei virtuți? Patima care se opune combativității este toleranța. Aceasta este ridicată astăzi la mare cinste de către sistemele corupte.

Ce este toleranța? Toleranța este permisivitatea față de rău. Ea se manifestă sub două forme: indiferența față de rău și favorizarea răului.

Ce deosebire este între toleranță și îngăduință? Îngăduința este o virtute; ca orice virtute, ea este o manifestare a dragostei. Suntem îngăduitori față de omul care păcătuiește, însă nu tolerăm păcatul și erezia.

Toleranță sau îngăduință?

Învățătura ortodoxă face distincție între îngăduință și toleranță? Da. Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți ne îndeamnă la îngăduință, dar ne interzic toleranța. Sfântul Apostol Pavel le scrie efesenilor: „Să nu vă amestecați cu faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai vârtos să le condamnați”[1]. Această condamnare este o manifestare a combativității. Verbul care se folosește aici în textul grec este elénhete, imperativul de la elénho = a condamna, a da pe față ceva care este greșit, a dovedi că ceva este greșit.

Îngăduința are o limită? Da. Sfântul Apostol Pavel îl sfătuiește pe episcopul Tit: „De omul eretic, după prima și a doua sfătuire, te ferește”[2]. Iar Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne învață astfel: „Oricine va veni la voi și nu va aduce învățătura aceasta (nu rămâne în învățătura lui Hristos, n.n.), să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți lui: bucură–te. Că cel ce îi va zice lui bucură-te, se va face părtaș faptelor lui celor rele”[3].

Îngăduința implică lipsa de mustrare? Nu. Sfântul Apostol Pavel îi scrie Episcopului Timotei: „Pe cei ce păcătuiesc, înaintea tuturor mustră-i, ca și ceilalți frică să aibă”[4]. Mustrarea părintească nu arată lipsă de îngăduință. Tatăl își mustră fiul cu discernământ, având și îngăduință față de el.

Este compatibilă mustrarea cu blândețea? Da. Sfântul Apostol Pavel îl sfătuiește pe tânărul episcop Timotei să fie „blând către toți, învățător, suferitor, cu blândețe certând pe cei ce stau împotrivă, poate cândva le va da lor Dumnezeu pocăință spre cunoștința adevărului”[5].

Combativitate și iuțime

Pe ce puteri sufletești se bazează combativitatea? Toate virtuțile au fost rânduite de Dumnezeu. Pentru a putea exista, ele se bazează pe anumite puteri sufletești. Combativitatea se bazează pe rațiune și pe iuțime. Prin intermediul rațiunii deosebim binele de rău, iar cu ajutorul iuțimii combatem răul. Apoi, rațiunea intervine din nou, menținând iuțimea în limitele impuse de discernământ.

Nu cumva iuțimea este o patimă? Nu. Iuțimea nu este o patimă, ci o putere sufletească rânduită de Dumnezeu. În conformitate cu învățătura Sfântului Ioan Damaschin, iuțimea este o facultate a sufletului care se supune rațiunii. Faptul că se supune rațiunii permite menținerea iuțimii în limitele impuse de discernământ. Nu trebuie confundată iuțimea cu mânia. Mânia este iuțimea orientată pătimaș, scăpată de sub control.

Au fost sfinții combativi?

Care sunt cele mai cunoscute pilde de combativitate din istoria Bisericii? Istoria Bisericii cuprinde un număr foarte mare de pilde de combativitate. Vom aminti doar câteva dintre ele.

Sfântul Proroc Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului a combătut comportarea necuvenită a împăratului Irod, zicându-i că nu i se cuvine să viețuiască cu Irodiada, femeia lui Filip. Pentru aceasta, Irod l-a aruncat în temniță și apoi, prin uneltirea Irodiadei, i-a tăiat capul. Pentru curajul său și râvna sa în apărarea Legii lui Dumnezeu, Biserica îl cinstește pe Sfântul Proroc Ioan cu laude ca acestea: „Pentru poruncile Legii fiind în primejdii, Fericite, cu mustrări ai certat pe călcătorul de Lege, că nu ai fost trestie clătinându-te de suflările vrăjmașelor vânturi”. „Acela ce ai covârșit hotarele firii, legile dreptății ai păzit, amestecarea cea fără de lege mustrând, netemându-te de sălbăticia împăraților”[6].

Sfinții Părinți de la Sfintele Sinoade Ecumenice au combătut cu dumnezeiască râvnă rătăcirile ereticilor. Biserica îi cinstește prin cântări ca acestea: „Aşezământurilor apostoleşti osârduitori păzitori aţi fost, Sfinţi Părinţi, căci o fiinţă a Sfintei Treimi a fi, cu dreaptă credinţă învăţând, hula lui Arie soborniceşte aţi surpat; cu carele împreună şi pre Machedonie luptătorul împotriva Duhului biruindu-l, aţi defăimat pre Nestorie, pre Eutihie şi pre Dioscor, pre Savelie şi pre Sever cel fără de cap. De a cărora amăgire rugaţi-vă să ne izbăvim noi, ca viaţa noastră nespurcată întru credinţă să se păzească rugămu-vă”[7].

Sfinți Părinți care au combătut ereziile

Ajuns episcop şi patriarh al Alexandriei, toată viaţa Sfântului Athanasie cel Mare a fost o luptă contra ereziei lui Arie şi o luptă pentru mărturisirea de credinţă de la Niceea, o luptă de 45 de ani, trebuind să îndure patru izgoniri de pe scaunul său, mărturisind până la capăt dreapta credinţă, ca un adevărat stâlp al Ortodoxiei. A ţinut tot timpul legătura frăţească cu Sfântul Antonie şi cu monahii din Egipt şi adesea, la nevoie, se ascundea printre ei. Iar când a fost izgonit în Apus, în Galia, în Iliric şi la Roma, a chemat tot Apusul la apărarea credinţei de la Niceea, ca un străjer al Ortodoxiei, făcându-se una cu ea şi luptând pentru mărturisirea ei prin cuvânt, cu fapta, cu cărţile pe care le-a scris.

În Viața Sfântului Grigorie Episcopul Acragantiei găsim scris că acesta, înainte de a fi ales episcop, s-a dus la Constantinopol, unde atunci se adunase Sinod împotriva monoteliţilor Serghie, Pir şi Pavel. Şi „s-a luptat cu dânşii Sfântul Grigorie şi atât de mult a mustrat nebunia lor, încât vestea despre el a ajuns până la urechile împăratului”. Prin această mustrare, Sfântul a dat dovadă de dragoste adevărată, dorind îndreptarea ereticilor şi arătând binecredincioşilor pericolul ereziei. De aceea Biserica îl numeşte „icoana curăţiei, sprijinul Bisericii, sfeşnic al dragostei”[8].

Sfântul Ioan Damaschin a combătut iconoclasmul (erezia care defăimează Sfintele Icoane) scriind multe texte și purtând multe discuții teologice. Pentru aceasta, ereticii i-au tăiat mâna dreaptă, însă Maica Domnului, prin minune, i-a tămăduit-o.

Sfântul Maxim Mărturisitorul a combătut, ani de-a rândul, rătăcirile monofiziților și monoteliților, fapt pentru care i-a fost tăiată limba și mâna dreaptă, iar noi îl cinstim cu cântări. „Propovăduit-ai Cuvioase Maxime, pe Cel ce pentru îndurare S-a făcut om precum bine a voit, cum că se înţelege în două voiri şi în două lucrări,  îngrădind gurile ereticilor, cele deschise ale celor spurcaţi, cari din supărarea diavolului, carele a meşteşugit răutatea, îl socotesc pe Dânsul  întru o voire  şi întru o lucrare”.

„O fire, o voie, o lucrare în Treime ai propovăduit, cuvântând de Dumnezeu, iar pe Dumnezeu Cel  întrupat, Părinte, mărturisindu-L  în două  firi, în două voi, şi în două lucrări, Maxime prea înţelepte, descoperitorule al celor dumnezeeşti, tu ai stricat eresul celor vrăjmaşi lui Dumnezeu, de care tăindu-ţi-se mâna  şi limba, te-ai arătat mucenic”[9].

Lupta Sfântul Ierarh Grigorie Palama

Sfântul Ierarh Grigorie Palama s-a luptat mulți ani împotriva ereziilor propovăduite de trimișii papei. În 1334, au sosit în Constantinopol nişte dominicani ca să discute cu ortodocşii chestiunea „unirii Bisericilor”. Un tânăr eretic pe nume Varlaam a scris câteva tratate în care încerca să împace cele două poziţii (ortodoxă şi papală) privitoare la purcederea Duhului Sfânt. Prietenii Sfântului Grigorie Palama au scris acestuia cu privire la teza lui Varlaam, rugându-l să-i lămurească în privinţa ei.

Sfântul Grigorie a scris atunci două tratate despre purcederea Sfântului Duh, în care respingea relativismul lui Varlaam. Sfântul Grigorie Palama a adus dovezi clare din Sfânta Scriptură şi din Scrierile Sfinţilor Părinţi pentru învăţătura ortodoxă. Sfântul Duh purcede din Tătăl, şi nu din Fiul (cum susţineau papistașii). Aceste scrieri l-au iritat pe Varlaam şi l-au făcut să pornească atacul împotriva isihaştilor, de care ştia că sunt prieteni ai Sfântului Grigorie.

Varlaam a scris prin 1337 trei tratate contra isihaştilor. Sfântul Grigorie Palama a răspuns, prin 1338, atacurilor din ele fără să numească pe autorul lor, cu trei tratate corespunzătoare. Când a văzut răspunsurile Sfântului Grigorie, Varlaam, cuprins de teamă, a retuşat câte ceva din scrierile lui şi apoi, în noua formă, a scris încă trei tratate contra isihaştilor. Sfântul Grigorie a răspuns acestora cu alte trei tratate. Îndărătnicindu-se în erezie, Varlaam a mai scris încă trei tratate şi a intervenit la Sinod pentru condamnarea isihaştilor.

Sfântul Grigorie, prevăzând că lucrurile vor ajunge în cele din urmă în faţa Sinodului, a pregătit împreună cu Isidor din Tesalonic, Tomul Aghioritic, intenţionând să se prezinte cu el în faţa Sinodului. El e semnat de conducătorii monahismului athonit şi aprobat de episcopul de Ierissos, Iacob, în martie 1341. Venind cu el în Tesalonic, Sfântul Grigorie a adunat pe monahii de aici, care au subscris un tom asemănător. Sfântul Grigorie a răspuns cu încă trei tratate, contra ultimelor trei tratate ale lui Varlaam. La Constantinopol, mulţi erau deja câştigaţi de partea ereticului Varlaam. De aceea, Sfântul Grigorie începu să lămurească zile şi nopţi pe arhierei, până ce-i convinse de adevărul celor susţinute de el contra ereziilor lui Varlaam. La 11 iunie 1341 s-a întrunit un Sinod, pentru a decide în acestă chestiune. Sinodul a dat dreptate isihaştilor şi Sfântului Grigorie.

Mirenii sunt îndemnați și ei la combativitate?

Da, desigur. Deși nu se recomandă tuturor dialogurile cu ereticii (deoarece sunt periculoase), mirenii sunt îndemnați la combativitate. Ei trebuie să condamne răul din societate, să mărturisească adeziunea la Dreapta credință și, împreună cu preoții și episcopii, să anatematizeze ereziile.

„Dacă cineva nu dă anatemei pe Arie, pe Eunomie, pe Macedonie, pe Apolinarie, pe Nestorie, pe Eutihie şi pe Origen, împreună cu scrierile lor nelegiuite, şi pe toţi ceilalţi eretici care au fost osândiţi şi anatemizaţi de către Sfânta Biserică Sobornicească şi Apostolească şi de cele patru Sfinte Sinoade mai sus numite şi pe toţi cei care au gândit sau gândesc cele asemenea ereticilor mai sus pomeniţi şi care au rămas în nelegiuirea lor până la moarte, unul ca acesta să fie dat anatemei”[10].

[1] Efeseni 5, 11.

[2] Tit 3, 10.

[3] II Ioan 1, 10-11.

[4] I Timotei 5, 20.

[5] II Timotei 2, 24-25.

[6] Mineiul lunii August, în 29 de zile.

[7] Mineiul lunii Iulie, la Duminica Sfinților Părinți de la Calcedon.

[8] Mineiul lunii Noiembrie, în 23 de zile.

[9] Mineiul lunii Ianuarie, în 21 de zile.

[10] Hotărâre a Sinodului al cincilea Ecumenic de la Constantinopol.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 27)