MITROPOLITUL IOACHIM DE LA GHETSIMANI | BINECUVÂNTĂRILE MAICII DOMNULUI

Copil duhovnicesc al Sf. Iosif Isihastul

Pentru început, am vrea să vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre modul în care ați început viața duhovnicească și cea monahală?

Viața mea duhovnicească s-a înfiripat sub povățuirea părintelui Efrem (Filotheitul), care era, în vremea aceea, stareț la mănăstirea Filotheu din Sfântul Munte, iar ulterior a plecat în Arizona.

Legătura mea cu el a început încă din copilărie, având în vedere că sunt născut în regiunea Volos și cunoașteți faptul că și părintele Efrem era din aceeași zonă. În apropierea orașului Volos era o mănăstire de maici închinată Maicii Domnului, Odighitria. Mergeam acolo de mic. Mănăstirea avea ca stareță pe maica Macrina, o maică cu viețuire sfântă.

În aceeași obște, viețuia și mama părintelui Efrem Filotheitul, de asemenea un suflet sfințit și ea, dar și celelalte maici erau fiice duhovnicești ale părintelui Efrem. Astfel, încă din copilărie am intrat în această atmosferă, în familia duhovnicească și monahală a Sfântului Iosif Isihastul.

M-a binecuvântat Dumnezeu să-i cunosc practic pe toți părinții din obștea Sfântului Iosif Isihastul, pe ucenicii din obște și pe mulți alții din afara obștii și chiar din afara Sfântului Munte. Mergeam adesea în Sf. Munte și eram obișnuit cu climatul athonit.

Misionar în Africa

La un moment dat un episcop sfânt, Ezechiil, care a fost mulți ani arhiepiscop în Australia, iar înainte de asta, în America, m-a luat în grija lui, m-a trimis la studii și ulterior m-a hirotonit. După ceva timp, am fost trimis pentru misiune în Africa, în Etiopia și în Alexandria Egiptului. În cele din urmă, Patriarhia Alexandriei m-a ales episcop de Zambia, la numai 37 de ani, apoi Mitropolit de Zambia și Malawi. Desigur că, înainte să merg în Africa, nu aveam nici cea mai mică idee despre ce poate să însemne misiunea apostolică. Biserica a hotărât să mă trimită acolo și datoria mea era să fac ascultare.

 Ați simțit vreo teamă sau împotrivire interioară, atunci când ați fost trimis pentru misiune?

Am simțit numai entuziasm. Se pare că, Biserica m-a aruncat direct în ape adânci și a trebuit să înot. Întrucât aveam binecuvântarea Patriarhului și eram în ascultare, am crezut de la început că lucrarea mea va fi încununată cu roade, cu ajutorul lui Dumnezeu, desigur.

Africa presupune foarte multe lucruri speciale și diferite: întâi, condițiile de viață sunt foarte grele. Ca să poată supraviețui cineva în Africa, ca misionar, trebuie să fie tânăr și rezistent la trup. Dacă trimiți un episcop care are peste 60 de ani, nu va putea face nimic, decât să stea în casă, toată ziua.

Gândiți-vă că în Africa, pot fi distanțe foarte mari de la locul unde este comunitatea creștină până la centrul de misiune apostolică. Se poate să fie și 2000 de km. Ei nu au drumuri acolo, se poate să faci câteva zile cu mașina ca să ajungi dintr-un punct în altul și trebuie, desigur, să ai cel puțin cinci cauciucuri de schimb în portbagaj.

Când am ajuns în locul unde fusesem trimis, nu exista nicio comunitate creștină, mai bine zis nu exista niciun singur ortodox. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al celor împreună slujitori cu mine, am botezat aproximativ 10.000 de oameni.

Din Africa, Episcop la Ierusalim

Din moment ce erați atât de necesar acolo, pentru propovăduirea Evangheliei, cum ați fost lăsat să plecați și cum v-a adus Maica Domnului aici, la mormântul ei, în Grădina Ghetsimani?

M-au lăsat să plec cu greu, într-adevăr, dar eram foarte obosit. Am muncit 30 de ani din greu pentru a împlini ascultarea pe care mi-a rânduit-o Biserica. Am plecat, lăsând loc celor mai tineri pentru a continua misiunea.

Când a fost să plec din Africa, cu aproximativ doi ani înainte, mă gândeam să merg în Sf. Munte, pentru că acolo am crescut. Chiar dacă nu stăteam permanent acolo, dar mergeam foarte des și am crescut în acel climat (tunderea mea în monahism a avut loc la metocul mănăstirii Simonopetra din Atena).

Eram, însă, nehotărât la care mănăstire să merg în Athos. Cei contemporani cu mine au ajuns cu toții stareți de mănăstiri. Pentru mine, ca episcop, era dificil să fiu primit într-o obște, pentru că se cădea ca și eu, ca orice monah, să fac metanie și să iau binecuvântare de la stareț (care era mai mare decât mine în rang), iar rânduiala Bisericii este ca cel mai mic să se binecuvânteze de cel mai mare. Altfel, ar fi trebuit să renunț la omofor și îmi era greu să fac acest lucru, nu puteam să mă lipsesc de slujirea Sfintei Liturghii.

O soluție ar fi fost să iau o chilie în afara unei mănăstiri. Părinții de la Karakalu îmi pregătiseră una în apropierea mănăstirii.

În timp ce aveam aceste frământări în inima mea, am venit aici, la Locurile Sfinte pentru închinare, cu un grup din Zambia. Și, când am ajuns la Patriarhie, m-a luat patriarhul de mână și mi-a zis: „Știu că iubiți Țara Sfântă, pentru că veniți pe aici de mulți ani. Să știți că ușile noastre sunt mereu deschise pentru dumneavoastră!”. Eu am luat acest cuvânt ca pe o chemare de la Dumnezeu și iată, de opt ani sunt aici. Slavă lui Dumnezeu!

Minunea mormântului Maicii Domnului de la Ghetsimani

Aici, în Ghetsimani, la mormântul Maicii Domnului, trăiesc o minune continuă. Este atât de intens harul încât nu pot să mă uit la icoana Împărătesei mai mult de câteva minute, pentru că mă înec de plâns. Prezența Maicii Domnului este atât de puternică, încât aproape că mi se face teamă.

De la cine ați învățat cântarea bizantină?

Întâi de la părinții din Sf. Munte, dar am avut dascăli buni și la Volos, unde m-am născut. Mi-l amintesc și pe P.S. Hristodoulos, fostul arhiepiscop al Eladei. Era de loc din Volos și el. Mi-l amintesc de când avea 35 de ani, când a fost hirotonit episcop. El cunoștea muzica bizantină. Am stat mult pe lângă el. În orice caz, trebuie să știm că psalmodia Bisericii înseamnă întâi de toate, rugăciune.

Dacă mintea ta nu este atentă să se roage în timp ce cânți, aceea nu mai este psalmodie, ci muzică laică. Omul, când aude o cântare, simte dacă cântărețul se roagă sau nu. Cântarea este rugăciune, nu este etalare de voce. Să vă mai spun ceva: calendarul Bisericii este plin de cizmari, dulgheri, tâlhari, desfrânați, militari, preoți slujitori, dar cântăreți o să găsiți foarte puțini. Cântarea poate fi o mare ispită de mândrie. Suntem plini de egoism.

Românii – ctitori la Ghetsimani

Ne bucurăm că Maica Domnului a rânduit să așeze în stăreție, aici, la mormântul său, un episcop cântăreț, care să înfrumusețeze slujbele cu cântări îngerești.

Am primit de curând, ascultare din partea sinodului Bisericii Ierusalimului să mă ocup de Biserica Mormântului Preacuratei, Ghetsimani. Am început câteva lucrări de restaurare. La biserica Mormântului, avem început un zid exterior de susținere. În partea de sus a grădinii, avem un teritoriu care are și sit arheologic, dar pentru că nu s-a ocupat nimeni de el foarte mulți ani, tot spațiul trebuie curățat. Este foarte mult de lucru.

Aș vrea să accentuez, însă, că în strădania mea de a reface și de a întreține acest loc sfânt, cel mai mult m-au ajutat și mă ajută în continuare, românii. Am vorbit chiar azi cu un cuplu din România care a făcut o donație foarte mare: un policandru mare și greu, din argint, pe care l-am așezat chiar în fața mormântului Maicii Domnului și un lanț de douăzeci de candele din argint.

Se simte mult harul Preacuratei și ea trimite oameni care să ne ajute să înfrumusețăm, după putere, acest loc sfânt și plin de binecuvântare, chiar dacă avem și ispite și piedici destule, așa cum e firesc, probabil, atunci când te afli într-o țară străină.

(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 84; Interviu realizat de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă, tradus de monahia Ierusalima)

NOTĂ

Mitropolitul Ioachim de Elenoupolis Kontovas, s-a născut în Volos în 1966. A studiat teologia la Universitatea Kapodistrias din Atena. A fost hirotonit diacon în 1986, preot în 1993, slujind în diferite biserici din Grecia.

În 1996, în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Eladei a fost trimis pentru misiune apostolică în Africa, inițial în Etiopia. În 1997, a fost numit arhigramateu al Sfântului Sinod al Patriarhiei Alexandriei.

În 2003, a fost ales episcop de Zambia, iar în 2009, mitropolit de Zambia și Malawi. În timpul misiunii sale apostolice în Africa, a ridicat biserici, școli, clinici și s-a dedicat propovăduirii Evangheliei, atrăgând un număr mare de oameni la Ortodoxie.

În 2015, după ce s-a retras din această slujire misionară, a fost numit profesor la Școala Patriarhală Sf. Sion, iar în 2016 a devenit Mitropolit de Elenoupolis, în cadrul Patriarhiei Elino-Ortodoxe din Ierusalim. În 2022, a fost numit egumen al Mănăstirii Sfântului Mormânt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Ghetsimani.