VRĂJITORII ȘI ORTODOXIA ÎN AFRICA

Aflați care sunt necazurile pe care le fac vrăjitorii slujitorilor Bisericii lui Hristos în Africa. Dar și cum sunt vrăjitorii rușinați de puterea lui Hristos. Un interviu cu IPS Ioachim Mitropolit de Elenopolis. VRĂJITORII ȘI ORTODOXIA ÎN AFRICA

ISPITELE ȘI VRĂJITORII

Ați avut și experiențe dificile care v-au descurajat?

Nu vreau să vorbesc prea mult despre aceste lucruri. Atât aș putea să spun, că simțeam pe pielea mea cum mă trece Dumnezeu prin topitoare, ca și când aș fi fost băgat în cuptor. Oriunde se duce cineva, ispite tot va avea. Și dacă s-ar ascunde cineva în adâncul pustiei și acolo, îl va găsi cel viclean și bineînțeles că, acolo va lupta mai mult. Dumnezeu îngăduie celui viclean să ne ispitească, nu pentru altceva, decât pentru a ne întări credința. În acest sens, vicleanul este de folos, pentru că dacă nu ne-ar ispiti, nu am avea puterea să ne smerim, nu am putea dobândi virtutea.

Ispitele veneau mai mult prin localnici, protestanți sau chiar prin ortodocși?

Ispitele cele mai grele veneau de la vrăjitori. Acolo sunt foarte mulți. Africanii îi numesc un fel de vraci. Am avut mult de suferit din pricina lor.

Frica de vrăji

Cum vă apărați de aceștia?

Cu multă rugăciune. Oamenii acolo erau ca niște copii mici, veneau și la noi la biserică, dar se duceau din când în când și pe la vrăjitori. Aceasta a fost o luptă foarte grea pentru noi. Îmi amintesc că făcusem undeva o biserică foarte mare, un mare centru misionar, cu școală de aproximativ 2000 de m².

Adusesem pentru biserică niște scaune și erau depozitate provizoriu în curtea bisericii, împreună cu o mulțime de alte lucruri necesare (unelte de grădinărit, mașini de tuns gazonul, furtunuri pentru udat, etc).

Oamenii săraci le-au furat pe toate, într-o noapte. Αm chemat poliția, dar n-a rezolvat nimic. Duminică, când m-am dus la biserică să slujesc le-am spus: „Alaltăseară au fost furate din curtea bisericii multe lucruri care aparțineau centrului misionar și bisericii. Dacă nu le aduceți înapoi, o să vă fac Tzutzu[1]!”. În următoarea zi, le-am găsit pe toate înapoi, în curtea bisericii. Le aruncaseră în timpul nopții. Aceasta era înțelegerea lor, pentru că ei crescuseră într-o altă tradiție. Se temeau mai mult de vrăji decât de Dumnezeu. Este foarte, foarte greu să dezrădăcinezi omul din tradiția în care a crescut.

Minunea cu nebunul de malarie

Construiam într-o zonă centrală a orașului Zomba o biserică, chiar la drumul principal, în cinstea Sf. Atanasie. După cum am spus mai devreme, eu nu stăteam acolo, mergeam numai când se punea piatra de temelie, la târnosire și la anumite sărbători. Aveam o echipă de 30 de muncitori care construiau. Erau musulmani, din regiune. Zidul bisericii ajunsese până la nivelul ferestrelor.

Într-una din zile, în timp ce construiau, a intrat în biserică un nebun, în pielea goală. Africa se confruntă cu problema malariei, o boală de la care mulți înnebunesc. A intrat așa, gol și s-a așezat în mijlocul bisericii. Muncitorii îl cunoșteau, pentru că era din același sat cu ei. S-au dus ca să-l alunge, dar acela le-a spus următorul lucru: „Nu mă alungați! Am să vă spun niște lucruri: nu există mântuire în afara Bisericii Ortodoxe! Aici este Dumnezeu! Să vă schimbați credința și să vă faceți creștini ortodocși! Este și episcopul în țară, dar n-o să vină acum, o să vină după patruzeci de zile”. Într-adevăr, eu eram în alt oraș, pentru sărbătoarea Sfântului Nectarie și nu am putut să ajung atunci. Abia după patruzeci de zile, am reușit să merg acolo, la sărbătoarea Nașterii Domnului. Era, de fapt, a doua zi de Crăciun.

„Îi învățam să meargă ortodox”

Vă dați seama că aceste minuni nu au fost întâmplătoare. Eu le-am trăit nu pentru că aș fi avut vreo vrednicie specială. Dimpotrivă, cred că Domnul a îngăduit aceste lucruri ca să ne întărească pe noi, în încercările apostolatului nostru. Nu era deloc ușor nici pentru noi. Noi nu suntem ceva, suntem doar lucrători în pământul Domnului. Important este să se facă lucrul Domnului, că noi suntem oameni muritori. Azi suntem, mâine nu suntem și nici că își va aminti cineva de noi, după ce vom muri. Fiecare pune sămânța lui la rădăcina copacului care se cheamă Biserica.

Dumnezeu știe și judecă pe fiecare. Roadele se vor vedea după trei generații. Nu putem avea pretenții de la africani să aibă credința pe care o avem noi sau părinții noștri, care s-au născut din părinți creștini și au crescut într-un climat ortodox. Acolo, chiar dacă vorbeai cu un convertit în vârstă de 80 de ani, tot ca un copil era. Îi învățam să „meargă”.

(Interviul integral cu IPS Ioachim de Elenopolis îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 84)

[1] Tzutzu – o vrajă care se practică mult în țările africane.