MINUNEA SF. ARSENIE BOCA DIN SOLARUL CU ROȘII | MAICA MARINA

Toată noaptea la mormântul Părintelui Arsenie

Ne povestea o măicuță, că a mers odată la Prislop ca să se închine la mormântul Sfântului Arsenie. Acolo v-a întâlnit pe sfinția voastră și împreună ați privegheat câteva ore, noaptea la mormânt, la îndemnul sfinției voastre.

Da, am stat pitite sub prelată ca să nu ne plouă (râde). Eu mergeam mereu și stăteam la mormântul Părintelui. Vedeam, uneori, venind două căprioare și se înclinau spre mormânt, apoi plecau. Mai ales, după 1994, când m-am mutat aici, din porunca episcopului, îmi era foarte dor de mormântul sfântului. Mai mergeam de câteva ori pe an, în timpul săptămânii, când este mai puțin aglomerat și stăteam de seara până dimineața lângă mormânt, sub cerul liber. Dacă ploua, mă ploua, dacă ningea, mă ningea. Așa stăteam. Eu nu dormeam în casă când mergeam la Prislop.

Să vă povestesc o întâmplare, de după moartea Părintelui. Era o primăvară caldă, frumoasă. Eu plantasem câteva straturi cu roșii care deja rodiseră. Într-o seară, după ce le-am îngrijit, le-am lăsat frumoase, în picioare. Dimineață, când m-am dus la ele, parcă erau după jaf: toate rupte, retezate.

Roșiile și pământul făcător de minuni

M-am dus amărâtă la maica stareță, i-am povestit ce s-a întâmplat și am rugat-o să mai cumpere răsad ca să plantez din nou. S-a dus și a cumpărat, iar spre seară am plantat din nou vreo două sute de fire. Dimineața, când m-am dus, am găsit aceeași imagine, toate distruse. M-am dus din nou la maica stareță și i-am spus: „Maica stareță, iar o venit necuratul și mi-o mâncat roșiile. Vă rog dacă se poate să mai aduceți răsaduri, că amu’ știu ce am de făcut!”. Mi-a adus iarăși răsad și seara l-am plantat.

Apoi, m-am dus noaptea la mormântul Părintelui și i-am spus: „Părinte Arsenie, uitați ce am pățit: Eu m-am ostenit, dar o venit dracul și mi-o distrus toate roșiile. Blagosloviți să iau pământ de pe mormântul sfinției voastre și să mă duc la roșii, cu el. Nu spun la nimeni decât sfinției voastre, aici!”.

Am luat o pungă cu pământ și m-am dus atunci, noaptea, de am pus pământ la fiecare fir de răsad. Dimineața, când m-am dus, le-am găsit pe toate, drepte și frumoase și am mulțumit Părintelui sfânt.

Eu, când merg, acolo, la mormânt, văd multă lume venind. Unii plâng, alții mulțumesc, unii pe targă, alții cu copii în căruț, necăjiți. Îi văd și n-am putere să zic altceva, decât că este un mare sfânt.

(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini nr. 94)