ÎNTÂLNIREA CU PR. JUSTIN | MAICA ISIDORA DIN MACEDONIA | DESPRE HARISMELE PĂRINTELUI JUSTIN

Amintirea Părintelui Justin rămâne vie

În timpul ultimei mele vizite din acest an la Mănăstirea Paltin, cu binecuvântarea maicii starețe Justina, i-am promis maicii Fotini că voi scrie ceva, câteva dintre amintirile mele despre părintele Justin. Deși nu mă simțeam pregătită, nici măcar acum, maica Mariami Paulon m-a sfătuit cu înțelepciune că aceste amintiri nu îmi aparțin doar mie, ci sunt o comoară pentru toată lumea și că sunt datoare înaintea conștiinței mele să aștern măcar o parte  dintre ele.

Anul acesta s-au împlinit treisprezece ani de la mutarea la Domnul a părintelui Justin. Ziua lui de pomenire. Timpul nu i-a știrbit cu nimic amintirea. Dimpotrivă, binecuvântările se înmulțesc: mănăstirile întemeiate de el, lucrarea vieții sale, cresc și se întăresc, iar turma sa duhovnicească sporește. În fiecare an vin tot mai mulți oameni la ziua lui de pomenire.

Nici asupra amintirilor mele timpul nu și-a pus amprenta. Ele trăiesc parcă o viață paralelă, nealterată, înlăuntrul meu, indiferent de întâmplările, durerile, necazurile și bucuriile acestei vieți trecătoare de aici. Și nu numai atât: influența pe care a avut-o asupra vieților noastre, semințele pe care le-a sădit în inimile noastre continuă să crească, să se dezvolte, să se împletească între ele și, la anumite vremuri, să dea flori și chiar roade: de iubire, sprijin și împreună-lucrare. Grădina duhovnicească pe care a sădit-o la începuturi – aici și dincolo – devine, cu fiecare an, tot mai mare și mai bogată.

Aceste amintiri sunt ca o hrană duhovnicească deosebită (precum peștii și pâinile înmulțite), păstrate în vase și ascunse în cămara tainică a sufletului meu, astfel încât, atunci când iernile grele ale ispitelor aduc sărăcie sufletească, să pot veni și să iau din ele putere, lumină, mângâiere și înțelepciune, gustându-le iar și iar.

Mă întorc oare la amintirile mele cele mai de preț sau le privesc dintr-o altă perspectivă? De fapt, amândouă.

Prima întâlnire

Acum 25 ani, devreme, într-o dimineață de vineri din Săptămâna Luminată, în anul 2001, am ajuns cu trenul, împreună cu doi însoțitori de drum (care s-au întors acasă după câteva zile), pentru a doua oară în România, la Mănăstirea Sihăstria. Căutam un răspuns și o binecuvântare la mormântul părintelui Cleopa: unde să-mi încep viața monahală.

Șederea mea de 40 de zile la Sihăstria și la Agapia Veche, sfinții și monahii și monahiile cu viață duhovnicească pe care eu, nevrednica, am primit darul de a-i întâlni, sfaturile și binecuvântările pe care le-am primit și pentru care voi avea de dat răspuns la sfârșitul vieții mele – toate acestea sunt o altă poveste. O poveste frumoasă, una cu totul deosebită.

Undeva, spre sfârșitul șederii mele acolo, cu binecuvântarea părintelui duhovnic din Sihăstria (cel care, în acea perioadă, avea ascultarea de a-i călăuzi pe pelerini și vizitatori), căruia îi fusesem încredințată spre îndrumare și traducere, am fost trimisă pentru prima dată la părintele Justin, la Petru Vodă, pentru o ultimă binecuvântare și îndrumare. Era după amiaza târziu, la sfârșit de mai.

Lumina blândă și aurie a sfârșitului de zi învăluia stupina de la Sihăstria. Pădurile bătrâne de brazi, de un verde-smarald, pajiștile înmiresmate, pline de flori sălbatice, căsuțele risipite pe coastele dealurilor, merii înfloriți, vacile și sătenii care se întorceau spre case și liniștea unei păci neașteptate au însoțit mașina noastră, a pelerinilor care ne-au dus la Schitul Petru Vodă, cum era pe atunci.

Îmi amintesc limpede prima impresie: biserica cu hramul Sfinților Arhangheli nu era încă pictată pe dinafară. Totul în jur era, mai mult sau mai puțin, în construcție, însă făcut cu multă smerenie și bună rânduială. Călugării ne-au poftit la cea de-a doua masă a zilei. Slujba de seară tocmai se încheiase.

Soarele apunea când ne-am apropiat de chilia părintelui Justin. Pe coridor, în fața ușii chiliei, aștepta un șir lung de oameni. Părintele din Sihăstria m-a lăsat să aștept afară, iar apoi, explicând cu multă politețe celor prezenți că trebuia să ne întoarcem la Sihăstria într-o oră, a obținut bunăvoința lor de a ne lăsa să intrăm înainte.

În amintirea mea, totul este mai mare și mai luminos decât este astăzi în realitate.

Când am intrat, părintele Justin stătea în picioare. Era înalt și avea puterea unui om tânăr, asemenea unui războinic încercat și curajos, deși avea optzeci și doi de ani. Călugărul a început să explice în românește situația mea, iar eu îl priveam în ochi – ochii lui de un albastru adânc.

„Nu mai vrei să pleci de la mine, așa-i?”

În inima mea creștea încet un sentiment greu de descris: aceea de a fi înțeleasă pe deplin fără cuvinte, primită așa cum sunt și de a fi ajuns, în sfârșit, acasă.

Ești călugăriță? m-a întrebat.

Nu, încă nu, am răspuns.

În zilele noastre este foarte greu să găsești o mănăstire bună, cu adevărat duhovnicească, a spus. De ce să nu mergi din mănăstire în mănăstire, rugându-te și trăind ca o pelerină? Așa vei rămâne ascunsă și vei fi liberă să înveți de aici și de acolo, găsind îndrumarea duhovnicească de care ai nevoie.

L-am privit în ochi și i-am spus: Eu caut pe cineva care să mă învețe Rugăciunea lui Iisus. Iar dacă, cu binecuvântarea lui, voi deveni călugăriță, aș primi aceasta cu bucurie. Dar pentru mine, mai important este să învăț rugăciunea.

Nădăjduiam în taină că el va fi acela.

Ah, aceasta este greu, a răspuns. Să primești un ucenic pentru Rugăciunea lui Iisus este ca și cum ai primi un copil mic, de care trebuie să ai grijă zi și noapte. Trebuie să trăiți împreună 24 din 24 de ore. Eu sunt bătrân acum și nu știu cât mai am de trăit. Uite, vezi cum trăiesc? Parcă sunt într-o gară, unde oamenii vin și pleacă necontenit. Pentru mine este cu neputință să fac aceasta acum.

M-a privit din nou în ochi. Parcă vedea până în adâncul sufletului meu. Privirea lui era atât de blândă și atât de plină de iubire.

Nu mai vrei să pleci de la mine, așa-i?, a spus zâmbind.

Nu! Vreau să rămân, am răspuns.

Înaintevederea Părintelui

Din el venea spre inima mea un val puternic de har și de iubire.

Da, însă acum condițiile de aici sunt foarte aspre. Nu suntem prea bine primiți. Sunt câteva maici care trăiesc prin împrejurimi, în căsuțe și colibe. Dar iernile sunt foarte grele. Nu vei supraviețui iernii viitoare.

Apoi mi-a spus, cu exactitate, ce probleme de sănătate aveam și pe cele pe care aveam să le am în viitor, deși eu nu pomenisem nimic despre ele.

Uite, vom face așa, a continuat. Întoarce-te în Macedonia, cu binecuvântarea mea, la mănăstirea de pe munte închinată Sfântului Arhanghel Mihail. Trăiește acolo în ascultare, scriind și pictând icoane. Și eu mi-aș dori să vin cu tine și să duc această viață monahală liniștită și anonimă. Fii o călugăriță bună și ascultătoare față de maica stareță. Roagă-te cu regularitate în chilia ta, rostind Rugăciunea lui Iisus astfel: 1200 de rugăciuni dimineața, 1200 în jurul amiezii și 1200 seara.

Aceasta este pravila monahală optimă, păstrată în tradiția vie a rugăciunii pe care Sfinții Părinți ne-au lăsat-o tuturor. Găsește o cale să-i explici episcopului că, o dată la șase luni, trebuie să vii aici. Spune-i că ai de făcut o lucrare editorială împreună cu părintele Ioanichie Bălan, la Sihăstria. Sihăstria este o mănăstire bine cunoscută. Și astfel, ori de câte ori vei avea nevoie și vei dori, dacă va fi cu putință, vei veni la mine din șase în șase luni.

Profeția Pr. Justin

Dar acum este război în Macedonia, a spus călugărul din Sihăstria care mă însoțea și îmi traducea. Războiul începuse cu o lună înainte, după ce ajunsesem eu acolo.

Războiul se va termina în trei luni, a răspuns părintele Justin.

Am primit din toată inima tot ceea ce mi-a spus și eram hotărâtă să împlinesc întocmai binecuvântarea lui. Totuși, un gând mi-a străfulgerat mintea, ca o tăietură ascuțită: Ce război s-a sfârșit vreodată atât de repede? Este imposibil ca un război să se încheie în doar trei luni.

Cu toate acestea, eram pregătită să mă întorc în Macedonia și apoi să revin la el din șase în șase luni. Și totuși, în ciuda neîncrederii mele, războiul din Macedonia s-a încheiat într-adevăr după trei luni, la sfârșitul verii anului 2001…

(Întreaga mărturie aflați în Revista Atitudini Nr. 97)

Foto credit: Cristina Nichituș Roncea