Protestantă cu origini ortodoxe
Binecuvântați, maica Olga! Ne bucurăm nespus să vă avem oaspete, tocmai din îndepărtatul continent american, din binecuvântatul Schit al „Sf. Xenia” din California. Deoarece suntem curioși cum poate ajunge un american la Ortodoxie, pentru început am dori să vă adresăm câteva întrebări despre familia sfinției voastre. V-ați născut în California?
Da, în California. Este o poveste interesantă, deoarece mama mea este ucraineancă, familia ei este din Ucraina, dar s-a născut în Statele Unite…
Deci înseamnă că era ortodoxă?
Da, dar e o poveste mai amplă. Bunicii mei, care s-au născut în Ucraina, ei au emigrat în SUA şi de fapt acolo s-au cunoscut. Mai târziu, însă, bunicii mei s-au despărțit. Bunica a luat cei doi copii mai mari, iar bunicul pe cei doi mai mici, printre care era și mama mea. Nu știu multe despre bunicul meu. Nu a putut avea grijă prea bine de cei doi copii mici și copiii au rămas la un orfelinat. Bunica era foarte săracă. Ar fi vrut să îi crească pe cei doi copii mai mici, dar nu a avut destui bani.
Între timp au mers la orfelinat și au fost adoptați. Așa s-a întâmplat, ca atunci când bunica a avut în sfârșit banii pentru a crește copiii, ei deja au fost adoptați și orfelinatul nu a vrut să îi dea înapoi. Deci mama mea nu a putut trăi cu familia ei biologică. Părinții care au adoptat-o i-au schimbat numele, și au botezat-o în „biserica” protestantă.
Când a crescut, la vârsta de 15 ani, a descoperit că, de fapt, fusese adoptată. Mama ei trăia în celălalt capăt al orașului. La vârsta aceea și-a cunoscut mama adevărată pentru prima oară. S-a apropiat foarte rapid de familia ei adevărată. Nu a fost crescută într-un mediu ortodox, dar familia ei i-a făcut cunoscută credința ortodoxă și că este ortodoxă.
Abia după 15 ani a mers la Biserică Ortodoxă pentru prima oară cu familia ei. Când l-a cunoscut pe tatăl meu, și el american din Sud, din Texas, iar ea din Nord, din Minnesota, s-au căsătorit. Tatăl meu nu era prea credincios, deși la sfârșitul vieții s-a convertit la ortodoxie și a fost botezat cu numele Vasily.
Mama mea făcea tot ce îi plăcea tatălui meu, de aceea nu ne-a dus niciodată la biserică. Nu am știut niciodată că mama mea a fost ortodoxă, nu am știut că provin dintr-o familie care fusese ortodoxă de multe generații. Am găsit Biserica Ortodoxă, la 30 de ani. Îmi amintesc că am sunat-o pe mama mea să-i spun ce religie minunată am găsit, și așa am aflat totul pentru prima oară. Răspunsul ei a fost: Da bineînțeles, noi toți suntem ortodocși și mi-a relatat povestea. Dar mi-a spus că eu nu fusesem botezată.
Căutarea sinceră a lui Dumnezeu pe continentul american
Și cum ați descoperit Ortodoxia?
Când am împlinit 30 ani am aflat despre Biserica Ortodoxă. Dar eu eram deja membră în alt ordin creștin, o Frăție. Am lăsat lumea la 22 de ani și am slujit în acest ordin. Nu era nici protestant, dar nici catolic. Citeam însă mult Biblia și alte cărți creștine și făceam multe acte de caritate. Eu Îl căutam sincer pe Dumnezeu. Am trăit așa pentru aproape 11 ani.
Cum se numea acest ordin?
„Christ Saviour Brotherhood” (Frăția Mântuitorului Hristos).
Eram vreo 1000 de oameni din SUA și câțiva din Europa. Cel care conducea acest ordin a simțit, însă că ceva lipsea în viața noastră duhovnicească. Așa că a început să facă cercetări patristice, începând de la Biserica primară și așa a aflat despre Biserica Ortodoxă.
Cum?
A fost o persoană foarte intelectuală.
În genul Părintelui Serafim Rose?
Da, ceva în felul acesta. Amândoi au fost foarte fierbinți în căutarea adevărului. De fapt, mai târziu, și el s-a călugărit, devenind Părintele Maximus. Frăția scotea o revistă care se numea „Sonflower” și pe care o împărțeam creștinilor de pretutindeni. Le-am trimis și la mănăstirea Sf. Gherman din Platina, fără să știm de fapt cine erau ei. Părintele Gherman, când primea câte ceva, trimitea mereu ceva înapoi. Deci a început să ne trimită „The Orthodox Word”. Astfel, conducătorul ordinului nostru, a început să studieze materialele din Revistă. Astfel, a descoperit Biserica Ortodoxă.
Impactul învățăturii Pr. Serafim Rose
În perioada aceea, părintele Serafim încă trăia și, desigur, scria la revistă. El citea articolele lui pe nesăturate și a vrut să-l cunoască părintele Serafim. A continuat să-i citească revista până când, a aflat din ultimul număr de atunci al Revistei, despre moartea părintelui Serafim. Tocmai murise. Deși a fost dezamăgit ca nu a putut sa îl cunoască pe Pr. Serafim a decis să-i viziteze mănăstirea. Astfel l-a cunoscut pe Staretul Gherman și între ei s-a dezvoltat o relație strânsă.
I-a spus Părintelui Gherman: „Am această Frăție de 1000 de oameni. Ce să fac? Ar trebui să-i părăsesc, pur și simplu? Sau să încerc să-i convertesc?”. Își dorea să fie botezat, era dispus la orice sacrificiu. Era căsătorit și avea cinci copii. Părintele Gherman i-a zis: „Nu, trebuie să-i aduci și pe ei în Biserica Ortodoxă”.
A urmat o intensă catehizare din partea acestui conducător al Frăției și aproape 90% din frați s-au convertit la Ortodoxie, mulți dintre ei devenind preoți, diaconi și monahi și monahii. Părintele Gherman a avut darul de a transmite credința ortodoxă vie. Și așa am auzit și eu despre Ortodoxie, prin Staretul Gherman.
Intrarea în viața monahală
Și cum ați luat hotărârea să deveniți maică?
Părintele Gherman a început să ne vorbească despre viața de mănăstire și mi-am dat seama că asta era ce mi-am dorit dintotdeauna, de când intrasem în Frăție. Dar nu am găsit acolo deplin ceea ce căutam. Am plecat. Astfel, din Frăție și am venit la mănăstirea părintelui.
Câți ani aveați?
Aveam 22 când eram în acea Frăție și 33 când am intrat în mănăstire. Noviciatul l-am făcut pe Insula Spruce în Alaska, fiindcă acolo erau stabilite atunci maicile. Am stat mai întâi în Alaska și apoi m-am mutat în California. În Alaska, pe Insula Spruce, este locul unde a trăit și a murit Sf. Gherman.
Unde sunt moaștele lui?
Au fost în Monks Lagoon (Insula Spruce) pentru 200 de ani. Când a fost canonizat în 1970, i-au luat moaștele și le-au mutat dincolo de mare, în Kodiak, care era mult mai accesibil ca loc pentru închinători.
Viețuirea în Alaska era foarte isihastă. Pe vremea aceea, nu știam nimic despre viața isihastă, nu știu nimic nici acum, de altfel… Isihasmul nu este ușor. Erau doar trei maici acolo, iar maica Brigitta era stareța acelui schit. Eu m-am alăturat în 1987.
O cunoașteți pe maica Nina?
Da, cum să nu. Am fost călugărită împreună cu maica Nina și maica Ioana, care acum este stareța schitului nostru „Sfânta Xenia”.
Maica Nina a fost în România și l-a cunoscut pe părintele Justin.
Da, știam. A trăit în Petru-Vodă. Ne-a împărtășit și nouă minunatele clipe petrecute aici, la Petru Vodă și era impresionată de măreția acestor sfinți români din temnițele comuniste.
Revenind la viețuirea din Alaska, acolo aveam o rânduială mai aspră. Fiecare dintre maici făcea cu rândul și stătea câte o săptămână singură, în singurătate, în adâncul pustiei, la „Monks Lagoon”, care este situată la capătul de sud al insulei. A fost minunat. Mi-a plăcut dintotdeauna natura foarte mult, dar nu am avut vreodată vreo experiență de acest fel. Ți se tăiau toate legăturile, nu mai puteai vorbi cu nimeni, erai numai tu si Dumnezeu. În privința aceasta aveam oarecum emoții, frică.
(Mai mute aflați în Revista Atitudini Nr. 93)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.