Cum biruim frica?
Spuneți-ne, de-a lungul anilor de închisoare, v-a încercat frica, ați avut sentimente de frică?
Nu, nu aveam. Nu-mi era frică. Dar eram timorați pentru că trebuia să stai pe marginea patului sau pe o bancă, dacă aveai în celulă și să stai cu ochii la vizetă și nu aveai voie să faci absolut nimic: nici să te rogi, nici să vorbești. Vorbeam încet între noi, abia se auzea și dacă ne prindeau vorbind, ne pedepseau cu izolarea.
Ce sfat ne dați să biruim frica?
Dar de ce mai aveți frică acum? Dacă ai o viață sufletească foarte bogată, nu ai frică. Eu mergeam la izolare și tot timpul nu făceam altceva decât să hălăduiesc prin toate părțile. Am fost prin Thailanda, în America de Sud, așa în închipuire. Am fost prin Africa sau mă apucam și făceam poezii. Dacă stăteam 11 zile la izolare, veneam în celulă cu două-trei poezii.
Poezia m-a ținut
Poezia a fost cea care m-a ținut. După ce am ieșit afară, nu am mai putut să scriu poezie pentru că a trebuit să muncesc din greu, ca hamal. Nu știu de ce eu am avut regim special. Or fi crezut că dacă am stat cu Prințul Ghica, m-a uns mare conducător. Și după ce am ieșit la un an, am mai făcut foarte puține poezii.
Vă spun una: „Ce-am făcut cu viața noastră, frate?/ Am trăit nedemn, sărmani pigmei,/ Cetățeni de rangul doi și trei/ Cu preocupări și vise plate./ Neîndrăznind să-i înfruntăm pe zei/ Le-am turnat altare în cetate/ Pentru noi, trăind pe apucate/ Și trudind nevolnic pentru ei./ Și dacă de revoltă uneori,/ Mi s-a deschis în buzunar custura/ N-am tras-o să lovim necruțători/ Să dăm cu nedreptățile de-a dura/ Ci, resemnați am acceptat sclavia/ Ratându-ne și clipa și vecia!”.
Această poezie era mai mult pentru cei care rămăseseră afară și care s-au acomodat cu noul regim.
Comuniune
Sau o alta care-mi place foarte mult, Comuniune: „M-am aplecat pe iaz să-i sorb vioara/ Și-n unda clară limpede ca zarea/ Văzui un porumbel trecând înot/ Răsfrânt din înălțimi cu cer cu tot./
Departe-n fund un vultur se rotește/ În scama unui nor se-ascunde-un pește/ Și-un stol de pești asemeni unui nor/ Acopăr soarele cu umbra lor/
Și ca o boare răcoroasă trece/ Prin fața astrului din unda rece./ Deasupra cer, în adâncime cer./ Biserici sus, în sens invers mister/
Fac schimb de taine adâncul cu înaltul/ Și peste lume dintr-un cap într-altul/ Ca-ntru-nceput se zbate Duhul Sfânt/ Precum în cer, așa și pe pământ./
Doar într-un colț de lume, undeva/ Un nimeni ce se crede cineva/ Se vrea de capul lui, vorbește-n dodii/ Ucide taine și zdrobește zodii/ Nesocotind și sâcâind pe Domnul,/ Gânganie nefericită, omul”.
Un sens vieții
Ce a reprezentat închisoarea, pentru dumneavoastră, ca experiență?
Eu cred că închisoarea a dat un sens vieții mele. Și dacă ar fi să o iau de la început, tot așa aș vrea să fie. Mă uit la oameni, la prietenii mei care n-au făcut închisoare. S-au șters, așa. Noi, cel puțin am ridicat capul în sus.
Ați petrecut anii tinereții în închisoare, cei mai importanți ani din viața unui om, în foamete, în mizerie…
Da. Am fost între 23 și 36 de ani.
Când ați ieșit, vă simțeați obosit, îmbătrânit?
Nu. Nu m-am simțit mai obosit. M-am simțit mai răzvrătit, dar n-am mai deschis gura.
Românii și comunismul
Puteți să ne dați un mesaj pentru România?
Sigur că comunismul a dispărut, dar n-au dispărut comuniștii. Problema este acum că ăștia sunt mai parșivi decât comuniștii. Ăia, cel puțin erau duri. Ăștia, cu mijloace mai sofisticate, te aduc tot acolo.
Eu am călătorit mult în America și nu mi-a plăcut deloc. După ’89, Părintele Calciu era expulzat și era deja preot la biserica română din Washington și am stat la el vreo două săptămâni și am cunoscut viața de acolo. Oamenii sunt după mâncare și după distracții. N-au niciun ideal. Să știți că o viață nițel diferită e în Germania. Nemții au pierdut două războaie mondiale și acum sunt locomotiva Europei și-n economie, și-n cultură.
Ce sfat le-ați da românilor?
Românii? Să scuture jugul. Acum toți românii suntem alterați. Nu vedeți, tineretul ăsta este aproape o turmă care n-are nicio direcție. Se plâng că n-au profesioniști. Păi, învățământul românesc, așa cum l-a conceput Spiru Haret, a fost în perioada primei jumătăți a sec. XX, cel mai bun învățământ din Europa. Cine își dădea bacalaureatul, făcea 8 clase de liceu, era mult mai cultivat și mult mai pregătit decât un licențiat acum.
Ce-a avut generația dumneavoastră și nouă ne lipsește?
Să știți că sunt și din generația dumneavoastră oameni foarte bine pregătiți. Din păcate, există această teamă de ziua de mâine.
(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 77)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.