DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU POTOP SAU SECETĂ | SF. IOAN HRISOSTOM

Unde-ți este, Ilie, tăria ta, când nu voiai să rogi pe Stăpânul tău să dea ploaie pe pământ? Îți spunea Dumnezeu prin vădite dovezi: „Roagă-mă să dau pe pământ ploaie. Pot să dau ploaie și fără tine, dar nu vreau, ca să fii și pricinuitorul bunătăților, după cum ai fost pricinuitorul relelor”... Iubirea de oameni a Stăpânului a fost biruită de dragostea ce-o purta robului. Când Ilie era fără de păcat, era plin de îngâmfare. Dar acum s-a dovedit că a căzut și el în păcat.

Puterea lui Ilie

„Viu este Domnul! Nu va fi ploaie pe pământ decât prin gura mea”(III Regi, 17:10). „Îmi cunosc Stăpânul meu, spune el, știu că mă ascultă. Fac asta din râvnă.”

Ce lucruri noi și străine! Ai văzut că Stăpânul e biruit de bunăvoința robului? Da, Ilie a făcut asta din pricina marii sale râvne. Vedea că se petrec multe lucruri nelalocul lor. Vedea că desfrâul e unit cu multă răutate. Era întuneric, și întunericul cuprinsese toată lumea; nori care acopereau totul. Toți cădeau; înecul era general. Nu înec de ape, ci de stricăciune. Cumințenia era îndepărtată, iar desfrânarea mergea cu alai. Virtutea era izgonită, iar viciul era în floare. Codrii, munții, dealurile, drumurile, casele și văzduhul era pângărit. Soarele era negru de fum. Pământul era întinat, cerul disprețuit, zidirea întreagă bolea de idolatrie.

Numai Ilie avea făclia virtuții, stând ca pe vârful muntelui filosofiei și practicând-o. Numai el avea făclia dreptei credințe, dar lumina lui nu folosea la nimic. Din pricină că oamenii erau cufundați în somn și cuprinși de idolatrie.

Se înfuria Ilie, se mânia, plângea, grăia cuvinte, dar nimeni nu auzea. Sfătuia, dar nimeni nu asculta.. Deci mânat de râvna sa, Ilie a vrut să-i pedepsească pe oameni și să-i învețe minte, ca, mistuiți de foame, să-i facă să se roage Creatorului, ca să ajungă foametea pricină de evlavie.

„Nimic nu-i poate învăța minte, își spunea Ilie, decât foamea. Așa, strâmtorați din toate părțile, se vor îndrepta spre Ziditorul tuturor”.

Ce a făcut Ilie? 

„Viu este Domnul, a spus el, nu va fi ploaie decât prin gura mea”. A ieșit cuvântul profetului și îndată văzduhul s-a schimbat. Cerul a ajuns de aramă. Nu și-a schimbat firea, ci a pus frâu lucrării sale, și îndată elementele s-au schimbat. A căzut cuvântul profetului ca frigul în sânurile pământului și îndată toate s-au uscat, toate s-au pustiit, toate au pierit.

Vedeau oamenii că se usucă îndată ierburile, verdețurile, copacii cei roditori și cei neroditori, cei de la șes și cei de lângă mare. Oamenii de toate vârstele piereau, copiii plângeau, mamele jeleau, iar deznădejdea era mare… Era prăpădul întregii lumi iar nenorocirea cuprinsese tot pământul. Nimeni nu mai scăpa, ci toți mureau din pricina secetei. Plantele se uscau, izvoarele, râurile, lacurile secau, într-un cuvânt toate piereau.

Un potop cuprinsese toată lumea, nu potop de ape, ci de secetă. Lui Ilie nu-i păsa de nimic. Era beat de râvnă. Toți copiii în fragedă vârstă mureau. Ce faci Ilie? Fie, au păcătuit tinerii, pentru ce sunt pedepsiți copiii? Fie, au păcătuit oamenii, pentru ce mor și dobitoacele? Atât ești de nemilos? (Iar Ilie era hrănit de un corb la râul Cherit)

Neînduplecarea lui Ilie și dragostea lui Dumnezeu

Apoi, după ce a secat râul, Dumnezeu l-a ridicat pe proroc din locul acela și l-a trimis în altă parte după hrană. „Du-te, îi spune, în Sarepta Sidonului, și voi porunci unei văduve să te hrănească acolo”. (III Regi, 17:9).

Dumnezeu făcea asta cu o anumită rânduială. Pentru că Ilie nu văzuse ce se întâmplase în lume (morți, boli și nenorocire), Dumnezeu îl scoală și-l face să meargă cale îndelungată de acolo și până la Sidon, pentru ca măcar așa, văzând Ilie cele întâmplate, să roage pe Stăpânul să dea ploaie. Nu-l trimite ca să facă acea cale lungă pentru că nu putea Dumnezeu să-l hrănească acolo. Ci pentru că voia să-i arate lui Ilie nenorocirea, ca să-l facă să-l roage pentru ploaie.

Dumnezeu ar fi putut să-l plece pe Ilie spre rugăciune și fără asta, dar nu voia să aducă ocară slujitorului Său… Aștepta rugămintea robului. Dar nici așa Ilie nu s-a plecat spre rugăciune, ci a făcut tot drumul stăpânit de nemilostivire și n-a scos niciun cuvânt. Am spus doar că era beat de râvnă.

Ai înnebunit, Ilie? Pentru ce ești atât de fără de milă? Așteaptă puțin și ai să fii convins că ești păcătos și tu. Din pricina păcatului locuitorilor, ai chemat seceta, ai încuiat cerul, ai pus frâu pământului și nu vrei să rogi pe Dumnezeu pentru cele întâmplate?

Dumnezeu aștepta rugăciunea lui Ilie pentru ploaie

… Credeți că Dumnezeu n-a făcut preot pe înger, ci pe om dintre oameni, ca păcătoșii să nu fie uciși din pricina lipsei de păcat a preotului. Dacă preotul ar fi înger fără de păcat, ar fi pedepsit îndată pe păcătoși. Dar așa, preotul fiind om, iartă pe cel care este supus acelorași patimi ca și el. Și se duce cu mintea de la păcatele lui la păcatele celor de aceeași seminție cu el. Dumnezeu a îngăduit să cadă în păcat și oameni mari, cărora avea să le încredințeze popor mult, și i-a iertat, pentru ca și ei, mai târziu, învățați de pățania lor, să fie mai îndurători.

Dumnezeu voia ca Ilie să fie bun, dar Ilie nu voia. Dumnezeu voia să dea ploaie, dar cerea ca robul să-L roage pentru ploaie. Ce s-a întâmplat mai departe?

Ascultarea și ospitalitatea. Seceta

A mers Ilie tot drumul și a ajuns în Sarepta Sidonului și a văzut o femeie aducând lemne. Uită-te la filosofia și înțelepciunea lui Ilie. A urmat un alt noian de virtute. N-a spus lui Dumnezeu: „La cine mă trimiți? Mă faci să îndur atâtea primejdii, ca să mă trimiți la o văduvă, unde bântuie foametea cea mai cumplită? Nu se găseau oare, mulți oameni mai bogați care să-mi ușureze sărăcia mea? Slujitorul lui Dumnezeu n-a gândit așa.

Avea încredere în Stăpânul Său, Care face cu putință cele cu neputință. .. Ilie intră să stea de vorbă cu femeia pentru că avea drept temei cuvântul Stăpânului. Ce i-a spus Ilie? „Dă-mi puțină apă ca să beau”.

Vezi, înțelepciunea lui Ilie? Nu i-a spus: Dă-mi pâine, ci Dă-mi apă. I-a cerut întâi apă, gândindu-se că dacă are apă, poate să aibă și pâine. Femeia s-a dus și i-a adus apă, și el a băut.

Îndrăznind, Ilie îi grăiește apoi așa: „Adu-mi o bucată de pâine, ca să mănânc”. Văduva i-a răspuns: „Viu este Dumnezeu, că n-am pâine, ci numai o mână de făină într-o vadră și puțin untdelemn, într-un urcior. Le voi pregăti, le voi mânca eu și copilul meu, și apoi vom muri”. Ce i-a spus Ilie?

„Du-te și fă-mi o pâine numai pentru mine ca să mănânc. După aceea vei face și fiului tău, și veți mânca și voi”.

Ce faci, Ilie? Fie, vrei pâine. Dar pentru ce ceri să-ți facă ție deosebit, și ție mai întâi? N-ar trebui să mulțumești că mănânci cu copilul? Vrei să mănânci tu singur și copilul să moară de foame?

• Nu vreau să moară de foame, ci să-i fac bine. Cunosc bogăția Stăpânului meu.

Văduva, totuși, nu s-a tulburat, nici n-a gândit ceva nelalocul lui. N-a zis: „Tu ai adus foametea asta, și vrei să fii hrănit de mine cu rămășițele foametei?”. Nici nu i-a spus: „Ai trecut pe lângă atâta lume și ai venit la mine, ca să piară de foame copilul meu, tu, care ești pricina foametei?”.

Văduva Sareptei mai mare decât Avraam

N-a grăit așa femeia, ci ajungând un nou Avraam, a intrat în casă și a făcut după cuvântul prorocului. Puteai vedea că văduva aceasta a fost mai ospitalieră decât Avraam. Avraam era bogat, și a găzduit îngeri. Aceasta aștepa să moară de foame, și a găzduit un proroc. A disprețuit glasul sângelui și a cinstit ospitalitatea… A făcut mormânt din tot poporul copiilor ei…

Văduva a semănat ospitalitate, și îndată a secerat spicul plin de rod al ospitalității. Dar ce i-a spus Ilie? „Viu este Dumnezeu, vadra cu făină nu va scădea, iar untdelemnul din urcior nu se va împuțina”… Astfel mâinile femeii (prin ascultarea de profet) au ajuns snopuri de grâu care-și dădeau rodul la nevoie, iar prin cuvântul prorocului hrăneau pe văduvă.

Rugăciunea lui Ilie

De acolo prorocul a plecat la împăratul Ahab… Ce-i spune Ahab? „Tu ești cel ce răzvrătești pe Israel!”. „Nu sunt eu, i-a spus Ilie, ci tu și casa tatălui tău”. Ai văzut îndrăznirea prorocului? Ai văzut cum a mustrat pe împărat?

Și, (după vădirea falșilor proroci), a umplu Ilie jertfelnicul cu apă și s-a rugat, zicând: „Auzi-mă, Doamne, cu foc astăzi. Auzi-mă cu apă, auzi-mă și cu foc”. Și iată, în timp ce chema pe Domnul, s-a pogorât iute foc din cer și a ars jertfa și pietrele, iar focul a zvântat apa. Și ce-a spus Ilie poporului? „Prindeți pe preoții rușinii, ca să nu scape niciunul dintre ei”. Și i-au prins și i-au omorât 450 de preoți ai lui Baal și 400 de preoți ai înălțimilor. Izabela, femeia lui Ahab, când a auzit de cele întâmplate, a trimis cuvânt lui Ilie amenințându-l. Când a auzit Ilie cuvântul Izabelei, a fugit.

Fuga lui Ilie

Unde este acum Ilie cel tare și grozav? Da, scopul meu este să arăt că Ilie a căzut în păcat. Nu învinuiesc pe Ilie când vorbesc de păcatul lui. Mijlocesc motive de mântuire. Când vezi că oameni atât de mari au păcătuit, dar au avut parte de iubirea de oameni a lui Dumnezeu, pentru că nu s-au deznădăjduit, să ai și tu mai mare nădejde de mântuire dacă păcătuiești.

Ilie a fugit cale de 40 de zile. Ce frică grozavă! A auzit cuvântul unei femei și a fugit mergând cale de 40 de zile. N-a fugit o zi, sau două, sau trei, ci, de frică n-a mai știut ce face, atât de departe a fugit. Ce-i cu tine, Ilie? Tu ești oare cel care ai încuiat cerul? Care ai pus ploii frâu, care ai poruncit văzduhului, care ai chemat foc din cer, care ai ucis pe preoți… Tu fugi la auzul cuvintelor unei desfrânate? O femeie te face rob?

Profetul smerit de o femeie

Cele două acropole au fost înfruntate de femei. Petru s-a temut de o fată, Ilie de Izabela. Amândoi căzuseră în aceleași păcate.

Unde-ți este, Ilie, tăria ta, când nu voiai să rogi pe Stăpânul tău să dea ploaie pe pământ? Îți spunea Dumnezeu prin vădite dovezi: „Roagă-mă să dau pe pământ ploaie. Pot să dau ploaie și fără tine, dar nu vreau, ca să fii și pricinuitorul bunătăților, după cum ai fost pricinuitorul relelor”… Iubirea de oameni a Stăpânului a fost biruită de dragostea ce-o purta robului.

Când Ilie era fără de păcat, era plin de îngâmfare. Dar acum s-a dovedit că a căzut și el în păcat. Cu îngăduința și planul lui Dumnezeu s-a făcut asta, pentru ca, având prilejul să vadă iubirea de oameni a lui Dumnezeu, de care a avut parte, să fie și el milostiv cu alții.

Omul fără Harul lui Dumnezeu

Vrând dar Dumnezeu să arate că nu Ilie era cel ce făcea minunile, când le făcea, ci puterea lui Dumnezeu, iată ce se întâmplă. Când Dumnezeu lucra, cădeau și împărați, și stăpânitori, și popoare. Când Dumnezeu S-a depărtat, până și o femeie era înfricoșătoare. S-a depărtat Dumnezeu și s-a vădit firea omenească.

Cu toate acestea, după ce a fugit Ilie… a venit Dumnezeu la el, Stăpânul la rob, Purtătorul de grijă, Iubitorul de oameni. Și ce-i spune? „Ce faci aici, Ilie? Pentru ce ai venit aici?”. Îi vorbește pe ocolite de fuga lui.. Ilie Îi răspunde lui Dumnezeu, dar una are în minte, și alta pe buze. Ce răspuns dă Ilie? „Doamne, au ucis pe profeții Tăi, au dărâmat altarele Tale, și am rămas numai eu, și caută și sufletul meu să mi-l ia”. (III Regi, 19:10).

Ce i-a spus Dumnezeu? Nu-l mustră îndată. Nu i-a pus: „Nu ai fugit de asta, Ilie. Că nu ești numai tu care nu te-ai închinat lui Baal”. Mai pe urmă, după alte cuvinte, îl mustră spunându-i: „Mi-au rămas 7000 de bărbați care nu și-au plecat genunchii lui Baal”. ..

AI văzut cum s-a vădit firea omenească atunci când s-a depărtat Harul? … Iată cum Dumnezeu a îngăduit ca Ilie să cadă într-un mic păcat, ca să îmbrace toată haina iubirii de oameni. Ai fost, Ilie, instruit de Dumnezeu. Fii milostiv ca și Stăpânul tău, din cele ce-ai fost instruit…

N-am spus acestea ca să învinuiesc pe cei drepți, ci ca să vă pregătesc ma înainte cale de mântuire, ca atunci când păcătuiți să nu pierdeți nădejdea mântuirii. Știind că și drepții au păcătuit, dar prin pocăință nu și-au micșorat deloc cinstea lor.

(Extras din „Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici, Editura Institutului biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române)