VOIEȘTI SĂ FII SĂNĂTOS? SF. ILARION FELEA

De ce ne îmbolnăvim și cum ne putem vindeca? Descoperiți răspunsuri esențiale în omilia Sf. Părinte Ilarion Felea, care ne învață cum să ne tămăduim voința rănită de păcat. De ce ne simțim uneori bătrâni, slăbănogiți și lipsiți de voință? VOIEȘTI SĂ FII SĂNĂTOS? SF. ILARION FELEA

Însănătoșirea voinței slăbănogite

Păcatul este o boală a voinţei. Însăşi mântuirea, cu ajutorul harului dumnezeiesc, nu se poate înfăptui, fără ajutorul voinţei morale. Nu este de ajuns numai să crezi, ci trebuie să şi vrei să te mântuieşti.

Ca să-i mântuiască sufletul, Iisus Hristos însănătoşează voinţa slăbănogului. «Voieşti să fii sănătos? … Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi …». Iar mai târziu, întâlnindu-l în biserică, i-a zis: «Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai greşeşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău» (In. 5:6; 8:14).

Iisus Hristos vindecă mai întâi voinţa omului, bolnavă, slăbănoagă vreme de treizeci şi opt de ani. El ne arată că de la voinţă începe însănătoşirea şi mântuirea omului. Voinţa slăbănogului era bolnavă, slăbită prin păcătuire. Iisus Hristos face apel la voinţa lui: Vrei să fii sănătos? … Îi vindecă mai întâi voinţa. Cum? Îi scoate păcatul din voinţă şi voinţa din păcat. Apoi îi spune: De acum să nu mai păcătuieşti …

Voința rănită de păcat

Păcatul în voinţă este o rană, o putere de slăbire, de slăbănogire, de neputinţă. Scos păcatul din voinţă, sufletul întinereşte, se înnoieşte, se înzdrăveneşte.

Voinţa face istoria. Omul nu este în lume un robot sau un buştean fără libertate de mişcare, ci o făptură cu voinţă morală şi liberă, şi de aceea creatoare de valori şi de istorie. Toată munca, toată lucrarea, toată arta, toată ştiinţa şi tehnica omului e semnul voinţei lui. Toate virtuţile omului sunt semnul voinţei lui morale. Toate patimile şi păcatele omului sunt semnul lipsei de voinţă morală. Păcatul, ca faptă rea, nu există până ce nu a pătruns în voinţă. El nici nu-şi are începutul în materie, nici în lume, nici în trup, ci în voinţa omului, ca şi virtutea.

Oamenilor cu voinţă bună şi sănătoasă e de ajuns să le spui ce au de făcut şi fac, cu plăcere şi bunăvoinţă. Oamenilor care au voinţă slabă şi judecată vicleană, trebuie mereu să le vorbeşti, să apelezi la voinţa lor, să-i mustri, să-i însufleţeşti, să-i lauzi, să-i pedepseşti, să-i pui în mişcare, întocmai ca motoarele. Cât nu dau de lucru motoarele stricate, care nu se aprind!

Voinţa e motorul sufletului şi al faptelor. Când se strică motorul voinţei din pricina păcatului, multă bătaie de cap se cere, până se repară, dacă nu s-a stricat de tot.

Voința omului și voința lui Hristos

Slăbănogul tămăduit de Iisus Hristos s-a dus la iudei şi le-a spus: «Iisus este acela care m-a făcut sănătos» (In. 5:15). Iisus m-a vindecat, Iisus mi-a întărit voinţa. Iisus a făcut din mine un om nou, dintr-un slăbănog un om sănătos.

Ca să se mântuiască, fiecare om este chemat să primească în voinţa sa voinţa lui Hristos. E greşită viaţa omului care se întemeiază numai pe voinţa lui. Pe unul ca acesta îl ispiteşte voinţa de putere; pe altul îl ispiteşte puterea voinţei în sine. Cel dintâi cade în tiranie, în voinţa de a supune pe alţii sub voinţa sa. Al doilea cade în anarhie, în ispita de a nu-şi supune voinţa sa nimănui. Mântuirea este cu putinţă numai la oameni care au mintea, inima şi voinţa lui Hristos… Care îşi supun de bunăvoie mintea, inima şi voinţa lor, minţii, iubirii şi voinţei lui Hristos.

Dumnezeu, voieşte, creştine, să fii bun, curat, sănătos şi fericit şi în veacul de acum şi în veacul viitor. Voieşte şi tu!

Îndreptează-ţi toate puterile voinţei spre acest scop: spre bunătate, spre lumină, spre curăţirea sufletului, spre mântuire.

Iar dacă voinţa ta e slăbită sau alunecată, cheamă în ajutor pe Iisus Hristos Domnul nostru să ţi-o vindece, să ţi-o întărească prin harul Său, cum a întărit voinţa slăbănogului de la Vitezda şi a lui Enea din Lida, care era slăbănog de opt ani (FA 9:33-34). Cheamă-L smerit şi-I strigă cu credinţă şi iubire: „… întăreşte, Stăpâne, slăbiciune voinţei mele alunecate, a celui ce stau înaintea slavei Tale sfinte şi aştept mila Ta cea mare şi bogată …”^[1].

Cum ne putem întări voința ca slăbănogul din Vitezda?

Întrebarea care ni se pune acum este următoarea: Cum se poate întări voinţa omului creştin ca să facă voia lui Dumnezeu? Este aceeaşi întrebare, sub altă formă, pe care o punea Mântuitorul slăbănogului: «Vrei să fii sănătos?» (In. 5:6) Răspundem, întâi de toate, prin: conformarea voinţei omului cu voinţa lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă supunerea voinţei tale voinţei lui Dumnezeu. Să mergi pe aceeaşi linie, pe aceeaşi cale unit cu Dumnezeu; să faci din voia lui Dumnezeu voia ta.

Ce ar face Dumnezeu, aceea să faci şi tu, omule.

Durerea e contrarul păcatului şi frâna păcatului: «Cine a suferit cu trupul încetează a mai păcătui» (1 Petr. 4:1). Suferinţa e pahar cu leacuri amare, dar vindecătoare, leacuri pentru ispăşirea păcatelor şi pentru mântuirea sufletelor.

Însănătoșirea

Durerea curăţeşte sufletul cum lămureşte focul argintul. «Am trecut prin foc şi prin apă, dar ne-ai scos pe noi la odihnă» (Ps. 65:9-11). Prin păcat supărăm pe Dumnezeu şi ne despărţim de El, prin suferinţă ne reculegem şi ne întoarcem din nou spre El.

După ce vindecă pe slăbănogul de la Vitezda, Mântuitorul îi spune: «Iată te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău» (In. 5:14).

Dovadă că pricina bolii lui fusese abaterea de la legea morală, păcatul. Chiar şi un înţelept din vechime (ca Epictet) recunoaşte că: „Suferinţa nu există decât acolo unde este greşeală”. Suferinţa topeşte, ispăşeşte şi curăţă păcatele. Din şcoala durerii omul iese mai bun, mai iertător, mai credincios. Tot din şcoala durerii a ieşit proverbul că „păcatele nu se iartă, ci se ispăşesc”.

Suferinţele sunt paşi grei spre culmi înalte, trepte spre zări mai largi, prilejuri de înnoire, popasuri de sfinţire şi înviere.

^[1] Cartea de rugăciuni, ed. 1951, p. 416.

(Extras din „Spre tabor, vol. II, de Pr. Ilarion V. Felea)