MARCEL PETRIȘOR | FĂRĂ HAR NU SE POATE FACE PSIHOLOGIE

Vă oferim un cuvânt plin de putere din experiența unui colos al temnițelor, Marcel Petrișor, care ne ajută să înțelegem de ce suferă oamenii buni și de ce îngăduie Domnul necazurile. MARCEL PETRIȘOR | FĂRĂ HAR NU SE POATE FACE PSIHOLOGIE

Gândul bun în greutăți

O întrebare pentru generația noastră: fiind de la țară, educat de părinți învățători, nu cred că vă era frică de ceva pe lumea asta. În momentul în care v-au arestat, v-ați gândit să plecați din România sau ați vrut să înfruntați sistemul pentru că vă iubeați țara și credeați în ea?

Eu am părerea că în istorie omul are un sens sau concepția mea despre lume și viață include acest fapt: întâlnirea la sfârșitul ei cu Creatorul, Cel care m-a trimis aici. De multe ori mi-am zis: „Nici dacă plouă cu acid sulfuric, nici dacă plouă cu cuie, nu plec de aici”. Nici n-am simțit primejdia.

Chiar când ne-a comunicat sentința și a zis Enoiu că ne-a îmbrăcat în pardesiu de scânduri, mi s-a părut ca o glumă. Și ne-a arătat că era Articolul 1 dintr-o lege care prevedea pedeapsa cu moartea pentru crimă împotriva securității Statului, nu a ordinii sociale cum erau delictele sau altele mai ușoare. Deci, așa a fost din fire să fie.

În închisoare spuneam: „Mă, bine e să nu ne mai ducă de aicea. Bine a fost că ne-am întâlnit. Rău a fost că ne-au arestat, dar bine a fost că ne-am întâlnit. Când ne mai puteam întâlni noi așa mulți?”. Și, după aceea, omul mai și zice: „Aoleu, dar ce proști ați fost că n-ați scăpat, că n-ați fugit la timp!”.

Aveam însă și exemplele unor dascăli. Era puțin să-l vezi pe Crainic sau pe Petre Tuțea sau pe Generalul Mușoiu, sau pe domnul Ghica sau pe Aurel State sau pe Fachirul? Părintele Marcu, Fachirul, povestea. „Eu n-am rezistat cu voința. Eu n-am știut niciodată ce-i durerea. Nu m-a lezat chestiunea aceasta”.

Experiența credinței în celulă

Cum vă explicați că oameni atât de duhovnicești s-au întâlnit în celulă cu oameni care îi băteau crunt?

În închisorile noastre politice n-a fost bătaie cum a fost la Pitești, unde fiul era pus să-l bată pe tatăl său. Pascal zicea în vremea lui că se bătea și el cu libertinii ăia: „Băgați de seamă! Dacă nu e Dumnezeu, scăpați voi. Dar dacă e Dumnezeu, vai de pielea voastră! Așa că mai bine ar fi să credeți, că scăpați mai ieftin”.

Sub pat la Pitești, doi țărani simpli – îmi povestea Calciu – ziceau între ei, săracii: „Bă, zicem noi că nu e Dumnezeu”, cum îi puseseră să zică. „A zis ăla rău de tată-său ce-a zis, dar dacă o fi și Dumnezeu, vai de capul nostru ce s-o alege de noi! Ce ne fac ăștia acum, e nimic față de ce-om păți”. Așa mi-au rămas chestiile astea!…

Astea nu se învață la o Facultate și nu se învață nici la „pisălogi”, cum le zicem noi la psihologi. Zicea Nae Ionescu: „Săracii, vor să-i înlocuiască pe preoți. Uite, că n-au har. Fără har, nu se poate face psihologie”.

De ce pătimesc oamenii buni?

V-a frământat mult întrebarea de ce oamenii cei mai buni sunt cei mai chinuiți de pe fața pământului? De ce dumneavoastră și nu alții?

Eh, vai de mine, de câte ori n-au fost întrebările astea! De ce tocmai ăștia care au fost așa de buni, au pătimit? Acesta este misterul, asta este taina, că Dumnezeu i-a ales pe cei care au fost în stare să treacă prin asta și să se reculeagă. Au fost și care au căzut. Nu știm de ce, nebănuite sunt căile Domnului! Dar Judecata divină, n-o putem înțelege.

Știți bine textul: „De când îi cere oala socoteală olarului că a făcut-o așa și nu altfel?”. Sigur că ne-am întrebat. De multe ori, recunoșteam: „Mă, dacă ajungeam și acolo o feșteleam rău de tot”. Alții, în alte perioade ziceau: „Eh, ăștia au fost slăbănogi. Noi să fi fost acolo”. Și a dat și peste ei, după Pitești, Canalul sau Gherla. Ce pățanie au avut și ăștia și atunci spuneau: „Mă, am cârtit, i-am judecat pe alții ca acum să ajungem să ne judecăm pe noi”.

Când ajungi să îți cunoști anumite lucruri din străfundurile tale, te rușinezi pentru că avem conștientul, avem inconștientul și subconștientul, care este o menajerie de fiare, de care îți vine nici să nu mai auzi.

Omul vrea printr-un fel de povestire să-și prezinte doar faptele bune. Nu știm noi rațiunile pentru care îi e dat să treacă prin diverse încercări, spre folosul lui, zicem noi, pentru că în iconomia divină știm că nimic nu se petrece fără știrea lui Dumnezeu.

Ați văzut în încercarea Sfântului Antonie ispita aia. Bietul sfânt e încercat, e tras de păr de draci, dar ce nu-i fac dracii acolo?! În colțul de sus, e un colț în care Dumnezeu stă și supraveghează. Dumnezeu știe ce se petrece întotdeauna în lumea asta.

Dumnezeu intervine

Și de aceea și acum, când mai zic oamenii: ,,Măi, ce mai e de făcut?”.

„Nu mai e de făcut nimic în situația asta. Mai e un lucru: să-L rugăm pe Dumnezeu să intervină”. Și Dumnezeu intervine.

A intervenit cu boala asta, cu virusul ăsta. Bieții oameni sunt victime, dar Dumnezeu intervine.

E adevărat că în încercarea lui Iov, Dumnezeu îi spune dracului: ,,Nu te atingi de suflet!”. Eh, la Pitești de ce s-a atins, de ce l-a lăsat să se atingă și de suflet? …E o greșeală mare să spui chestia asta, că uite a fost o închisoare cumplită. E adevărat că s-au ridicat oamenii din asta, dar au fost și care nu s-au putut ridica și pentru care trebuie să se roage cei care au scăpat.

Am făcut 12 ani, 13 ani de închisoare și așa poftă aveam să ies! Am ieșit din închisoare în ’64. Am început altă Facultate, altă școală, am intrat în Uniunea scriitorilor. Și în perioada aia, 40 de scriitori români puteau să meargă în URSS cu o bursă, în care hotelul, transportul și masa erau gratuite, plus 8 ruble pe zi, de cheltuieli. Eu am fost în Siberia, în China și în Mongolia și în Coreea de Nord, datorită Uniunii scriitorilor români și ruși.

Visul din temniță

Îmi aduc aminte că odată eram la Casimcă și am visat un vis în care am văzut China. Până atunci nu o văzusem decât pe hartă. Vis colorat, dar visul s-a dus…

Au trecut după aceea cam 20 de ani și când m-am pomenit în China, lângă canton, într-un peisaj, zic: „Pe ăsta l-am mai văzut. Unde?”. În Casimca.

Și atunci, de multe ori zic: „A fost grea închisoarea. Astăzi dacă aș putea să mai văd toată Rusia, aș vedea toată Siberia, cu toate lagărele, cu tot ce a fost acolo. Dar nu se mai poate așa ceva”. Mă rog… Vreau să spun că Dumnezeu mi-a dat și bune și rele, din care eu să trag învățăturile, concluziile pe care le pot sau sunt în stare să le trag.

(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 73)