JOIA PATIMILOR ȘI SF. ÎMPĂRTĂȘANIE | SF. ILARION FELEA

Ce reprezintă Cina ce a de Taină?

Joia şi Vinerea Patimilor ne aduc aminte de Cina cea de Taină, de cea dintâi Liturghie, de aşezarea Sfintei
Împărtăşanii cu Trupul şi Sângele Domnului, cu Jertfa Mielului prin care se răscumpără şi se împacă omeni
rea cu Dumnezeu (Tit 2:13-14; 1 Tim. 2:5-6).

Înainte de Cina cea de Taină, Apostolii au întrebat pe Mântuitorul: «Unde voieşti să-ți gătim Paştile?». E vorba de Cina cea de Taină, de Paştile cele nouă şi sfinte pe care le-a sărbătorit mai întâi Iisus Hristos cu ucenicii Săi, la Cină, înainte de Patimile Sale. «Duceți-vă în cetate, le-a răspuns Iisus şi acolo veți întâlni un om ducând un vas cu apă şi spuneți-i că în casa lui voi să fac Paştile cu ucenicii Mei. Deci, au făcut ucenicii, Petru şi Ioan, cum le poruncise Iisus şi au pregătit Paştile» (Mt. 26:17-19; Mc.14:12-16; Lc. 22:7-13).

Pregătirea Paştilor însemnează, mai presus de toate, pregătirea pâinii şi a vinului pentru Cină, aşa după cum le pregătim şi noi astăzi pentru Sf. Liturghie.

Două Jertfe ale Mântuitorului

Împărtăşirea cu Hristos este împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său – împărtăşirea din Jertfa Sa – la care suntem chemați părtaşi, să ne luăm partea dăruită nouă, fiecăruia în parte. În viața Domnului şi Mântuitorului nostru întrunim două jertfe, două dăruiri: una vie, cu Trupul şi cu Sângele Său pe Cruce. A doua tainică, tot cu Trupul şi cu Sângele Său, dar nu pe cruce, ci sub chipul pâinii şi al vinului la Cina cea de Taină.

Cea dintâi este o jertfă sângeroasă, a doua este nesângeroasă. Jertfa cea sângeroasă nu e poruncită, ci aleasă şi adusă de bunăvoie de către Mântuitorul, pe cruce, odată pentru totdeauna şi pentru toți oamenii din toată lumea.
Nu de silă, ci de bunăvoie, din iubire (Mt. 16:21-26; Lc. 10:50; In. 3:16, 10, 11, 18; Filip. 2:8; Evr. 9:12; 10:7-10).

Jertfa nesângeroasă este poruncită Apostolilor: «Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea… Căci de câte ori veți mânca Pâinea aceasta şi veți bea paharul acesta vestiți moartea Domnului (răstignirea, jertfa) până când va veni» (Lc. 22:19; 1 Cor. 11:26). Jertfa aceasta nesângeroasă, poruncită, se aduce neîncetat. Ea repetă până la sfârşitul lumii jertfa sângeroasă de pe Golgota. O înmulțeşte de-a lungul veacurilor peste toată fața pământului, ca fiecare om să se poată împărtăşi din ea şi din roadele ei.

În felul acesta ea împlineşte profeția lui Maleahi (1:10-11) despre jertfa curată care se aduce la toate neamurile, de la răsărit şi până la apus şi de la apus până la răsărit, peste tot globul pământului. Jertfa aceasta de sfințire şi răscumpărare a adus-o El odată pentru totdeauna în chip sângeros pe cruce, dar o înmulțeşte de nenumărate ori sub chipul pâinii şi al vinului în chip nesângeros ca şi la Cina cea de Taină, în altarele tuturor bisericilor din lume.

Sfânta Împărtășanie

De la Cina cea de Taină, până astăzi şi până la sfârşitul veacurilor, mana cea cerească, Pâinea lui Dumnezeu, nu
se mai dăruieşte numai unui singur popor, ci la toate popoarele creştine. «Mielul cel înjunghiat» nu stă numai pe tronul Ierusalimului ceresc pentru a primi închinăciunile bătrânilor, rugăciunile sfinților şi cântările îngerilor (Apoc. 4-5). Dar acelaşi Miel vine la noi, Se întrupează mereu în sfintele altare, se dăruieşte fiecăruia din noi, împărtăşindu-ne, sub chipul vinului şi al pâinii din jertfa cea mare a Crucii, din jertfa de mântuire.

O, neînțeleasă şi dumnezeiască taină!… O, nemărginită bunătate şi iubire de oameni!…O, Sfântă şi mântuitoare jertfă!… O, dulce Fiu şi Miel nevinovat dăruit nouă spre ospătare şi sfințire!…

Scrieți în adâncul inimilor voastre, creştini: «Fericiţi cei chemaţi la Cina nunţii Mielului» (Apoc. 19:9)! Și cântați împreună cu bătrânii, sfinții şi îngerii: «Vrednic este Mielul cel înjunghiat să ia puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi cinstea şi slava şi binecuvântarea…în vecii vecilor!» (Apoc. 5:11-13).

Dragostea lui Dumnezeu față de om

În inima Domnului nostru, dorinţa mântuirii oamenilor era atât de arzătoare şi mistuitoare ca şi în sufletele tuturor oamenilor, adunate laolaltă. Ea ardea ca un foc în vâlvătăi şi-i chinuia sufletul, ca foamea pe cel flămând şi setea pe cel însetat. De aceea se destăinuieşte: «mistuit de dor, am dorit să mănânc aceste Paşti împreună cu voi mai înainte de patima Mea… Căci am dorit să ajung împreună cu voi, la Cina Mea, la Jertfa Mea… Atunci luând Iisus pâinea, S-a rugat, a mulțumit şi a binecuvântat-o, apoi frângând a dat-o învățăceilor zicând: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu…

După aceasta, luând paharul cu vin, a făcut la fel: S-a rugat, a mulțumit şi l-a binecuvântat, apoi îmbiindu-l învățăceilor le-a zis: Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor…» (Mt. 26:26-28; Mc. 14:22-24; Lc. 22:19-20). De încheiere, le-a mai spus: «Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea» (Lc. 22:19).

Sf. Liturghie și Cina Domnului

De atunci masa aceasta din istoria biblică se numeşte Cina Domnului sau Cina cea de Taină. Numirea cea mai grăitoare este cea din urmă, deoarece tot ce rânduieşte şi săvârşeşte Domnul la masa aceasta este învăluit de taină. Poartă pecetea unei fapte dumnezeieşti, a unei lucrări în acelaşi timp duhovnicească şi materialnică, văzută şi nevăzută.

În acea seară şi Cină de Taină s-a serbat mai întâi Cina Domnului. Atunci s-a aşezat cu dumnezeiască rânduială Taina Sfintei Împărtăşiri cu Trupul şi Sângele Domnului – cultul Sfintei Cuminecături. Istorioara Evangheliei este cum nu se poate mai simplă, iar cuvintele Domnului – rostite sub formă de porunci: Luați, mâncați…Beți dintru acesta toți… Aceasta să faceți… Sunt cum nu se poate mai limpezi, mai clare şi mai lămurite. Şi totuşi, în toată Scriptura poate că nu sunt cuvinte mai grele, mai discutate şi uneori mai răstălmăcite decât acestea.

Plini de toată Dumnezeirea

Paharul binecuvântării este împărtăşirea cu Sângele Domnului şi Pâinea binecuvântării este împărtăşirea cu Trupul Domnului. Aici e Taina!… În binecuvântare şi în împărtăşire. Prin rugăciune şi binecuvântare, pâinea şi vinul se îndumnezeiesc, se prefac în Trupul şi Sângele Domnului. Iar prin împărtăşire, Trupul şi Sângele Domnului se dăruiesc nouă ca să facă parte din trupul şi din sângele nostru.

A ne împărtăşi din bunurile cuiva înseamnă a primi parte din ele, a gusta o parte din ele. „A ne împărtăşi de ceva
însemnează a avea parte din cel de care ne împărtăşim” (zice Sf. Grigorie Palama). A ne împărtăşi cu Hristos
înseamnă a avea parte de El, a face din El bunul nostru, nu numai cu sufletul sau cu duhul, ci şi cu trupul. Înseamnă a primi şi a uni Trupul Său în trupul nostru şi Sângele Său în sângele nostru ca noi să fim plini de
toată Dumnezeirea, ca şi El (Col. 2:9-10).

(Extras din „Tâlcuirea Sfintei Liturghii”, de Pr. Ialrion Felea)