Văd calea salvării şi nu pot să fac nimic | IOAN IANOLIDE

„Mi-e cugetul smerit”

Iubite Părinte Benedict,
Sunt la Cozia.
Iisus este în mormânt!
Aşteptăm Învierea!
Agonia prelungită duce la deznădejde. În chinurile ce nu se mai termină, mă întreb cu disperare: cu ce am greşit, Doamne? Ce trebuie să facem, Doamne? Cum ne vom mântui, Doamne? Năvălesc mulţime de gânduri ce-mi zic că departe este creştinătatea de Hristos.
Mi-e cugetul smerit, căci cu adevărat mă simt ca cel mai ticălos om.

„Clocoteşte dragostea de oameni în mine”

Văd calea salvării şi nu pot să fac nimic. Nu-mi e îngăduit nimic. Şi clocoteşte dragostea de oameni în mine.
Şi tac, şi suspin, şi plâng. În mormânt, viu mă aflu, e beznă, în mine e lumină. În lume e vrajbă, în Biserică e pustiu, mănăstirea se sfarmă, poporul aprinde lumânări, copiii stau uimiţi în faţa tainei. Păcatele mocnesc, minţile sunt rătăcite, ard trupurile de patimi. Geme pământul de răul oamenilor. Suferă firea de patimile noastre, şi mă simt epuizat, slab, netrebnic.

Vibrează dorurile sfinte în trup jilav, stă omul viu în pământul reavăn. Duhul Sfânt e înmormântat cu mine, în tină, în păcat, jelesc, cer cu disperare, nu de la oameni, ci de la Dumnezeu, cer Înviere!

„Numai duhul arde în mine”

E răul atât de adânc în veac, încât e necesară o intervenţie divină. Nu mai există punct fix pentru conştiinţe. Nu mai există bună-credinţă în oameni. Dezastrul rânjeşte în toată strălucirea civilizaţiei secolului XX.
Forţe colosale stau gata să sfarme planeta. Duhuri învrăjbite îi stăpânesc pe oameni. Lume fără Dumnezeu!
Stau mic, tăcut, izolat în chilia în care sunt tolerat puţin timp, în Cozia. Numai duhul arde în mine şi-mi chinuie sufletul şi mintea. Mă rog, simt, trăiesc, atât mi-a mai rămas.
Am dorit să-mi îndeplinesc datoria de creştin şi de om, acum am ajuns să-mi cer sfârşitul de cuviinţă. Dumnezeu, El singur, va şti ce să facă, cu lumea şi cu robul său cel mai netrebnic, Ioan.
Iubite Părinte Benedict, Hristos a înviat!

E speranţa lumii aici şi în eternitate!
Bucuria Învierii s-o purtaţi până la strămutarea obştească.
Vă îmbrăţişez cu toată dragostea.
Ioan I.

Sâmbăta Patimilor
7 Mai 1983