PĂRINTELE PROCLU ȘI LEGĂTURA DUHOVNICEASCĂ CU PS NECTARIE

De ce la Sihăstria Putnei?

Părinte stareț, la 7 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Proclu, ne puteți spune care credeți că a fost virtutea sa de căpătâi?

Probabil dăruirea de sine. Părintele Proclu spunea că dacă știi să te dăruiești, Dumnezeu îți ajută. Poți să fii mama episcopului sau a starețului sau orice ai fi, dacă știi să te dăruiești, să te jertfești, Dumnezeu îți ajută. Pentru că, până la urmă, ce zicea Sf. Serafim? De ce credeți că-l iubea părintele Proclu pe Sf. Serafim foarte mult? Ați văzut cât de simplu era sfântul? El nu avea învățături foarte teologice, îi primea pe oameni, îi binecuvânta, se ruga etc. Zicea însă că scopul vieții creștinului este dobândirea harului Duhului Sfânt. Adică omul să fie cu Dumnezeu, cu Duhul Sfânt să meargă înainte, și asta, când? În momentul când te străduiești să fii bun, să ierți, să iubești.

Cum s-a hotărât părintele Proclu să fie înmormântat aici?

Păi, acesta e nefirescul. Părintele Proclu când a fost întrebat de cineva: „De ce la Sihăstria Putnei?”, a spus: „M-am rugat mult la Maica Domnului și așa mi-a zis, că acolo”. El nu a avut nicio legătură cu noi, nu a fost călugărit aici, nu a viețuit aici. Doar a fost de câteva ori, aveam conferințe cu el.

Arătarea Maicii Domnului

Țineați legătura cu el?

Nu țineam legătura cu el foarte des, doar ne-a chemat și ne-a zis cu un an de zile înainte să moară. Deja era hotărât, vorbise cu Î.P.S. Pimen, tot prin niște ucenici de-ai săi. Exact cu un an înainte de a muri, părintele Proclu m-a chemat la dânsul.

Trebuia să mă duc la Ierusalim cu cineva, care a și fost călugărit acolo și am trecut pe la Părintele Proclu. Era cu maica Filofteia în chilie la dânsul. Prima dată, mi-a zis așa: „Conștientizezi câți călugări și câte maici vin la mine?”. Și am zis: „Părinte, cred că, nu mulți, ci foarte mulți vin, din toată țara, vă știu, vă cunosc”. Și m-a întrebat: „Ce ai făcut tu, de Maica Domnului a zis ca tot ce avem noi să vă dăm vouă?”. „Ce pot să zic acum, că nu-mi amintesc nimic să fi făcut ceva bun? «Bun» facem, dar ne ajută Dumnezeu”. „Nu, că tu ai făcut ceva și Maica Domnului așa a zis ca tot ce avem să vă dăm vouă”.

Și când a scos de sub pat o sacoșă de rafie – aveam atunci multe datorii, eram cu biserica în construcție – a scos atunci nu o pungă, ci o plasă de rafie, din aceea bătrânească, plină cu bani. Și mi-a zis așa: „Banii aceștia, să știi că sunt bani curați. Sunt bani pe care noi i-am primit de la oameni, de la pomelnice, dar eu cu maica am făcut canon pentru ei. Îs bani curați”. Drept este că din banii aceia, i-am dat că aveam datorie la unii și la alții și de când am dat banii aceia, s-au realizat multe.

Milostenia dintr-o noapte geroasă de iarnă

Vreau să vă spun că părintele zicea: „Măi, să știi un lucru: Ce faci unuia mai mic, un lucru neînsemnat câteodată, este atât de mare înaintea lui Dumnezeu, cum nu înțelegi sfinția ta!”. Și atunci mi-am adus aminte că veneam odată de la București, pe la ora 2-3 noaptea, tot pe timp de iarnă. Era foarte frig și un om necăjit venea pe drum. Ieșise din Putna unde este troița aceea la intrare în comună. Era pe câmp spre școala specială și mergea cu o traistă pe drum. Când l-am depășit, zic: „Doamne, unde se duce omul acesta la ora aceasta?”.

Era 2 dimineața. Am întors mașina cu care eram, am oprit și-i zic: „Dar unde mergeți?”. „La gară”. „La care gară?”. „Nu e nicio gară”. Doamne, îl prinde moartea pe omul acesta! Era frig, frig. „Dar nu ați fost pe nicăieri?”. „Am vrut să rămân la mănăstirea Putna, dar erau porțile închise. Nu m-a primit nimeni”. Nu știa de noi, că multă lume pe atunci nu știa de noi.

Și am dat un telefon, am anunțat câțiva părinți, l-au spălat, l-au îmbrăcat, i-au dat de mâncare, l-au cazat aici și apoi i-am zis: „Lasă, că vă rânduiesc o mașină, vă dau vreo doi bani și vă duceți unde aveți de mers”.

Credeți-mă că asta mi-a venit în cap. Vedeți, câteodată un lucru din acesta mic, neînsemnat, contează. Dacă treceam pe lângă el, trecea și binecuvântarea lui Dumnezeu pe lângă mine. Și stau și mă gândesc de câte ori noi nu trecem pe lângă niște binecuvântări pe care ni le trimite Dumnezeu? Că e o vorbă: „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă”. Adică, trebuie să vezi și tu, să simți și tu lucrurile acestea. Dar cred că în momentul în care tu, ca om, ești sensibil la problemele oamenilor, Dumnezeu ți le scoate în cale și îți descoperă lucrurile acestea.

Minunea iertării

Așadar, v-a ajutat mult Părintele Proclu.

Atunci, ne-a ajutat grozav de mult. Aveam atâtea datorii și construcții neterminate! Ne-a ajutat Dumnezeu și părintele. Părintele Proclu ne ajută în continuare. Vă dau un exemplu personal: eu, în general spovedesc sâmbăta pentru că în cursul săptămânii sunt cu problemele administrative. Vinerea, spovedesc maicile de la Marginea, iar sâmbăta spovedesc părinții care sunt și mirenii, seara.

Și sâmbătă seara, în timp ce spovedeam, un părinte nu răspundea la mesaje. „Măi, e supărat cu ceva dacă nu răspunde”, îmi zic. Sun o dată, de două ori. Normal că, dacă nu îți răspunde, prima dată, a doua oară, ce îți trece prin cap? Că e supărat.

În general, după ce termin de spovedit, mă duc și mă închin la mormântul Î.P.S. Pimen ca să și fac vreo doi pași și să mă aerisesc. Mă duc și la părintele Proclu. Mi-am amintit: „Vai, nu mi-a răspuns părintele, să mă duc la el la chilie să văd ce este. Poate e bolnav sau poate e altceva”. Numai ce am atins fruntea de crucea părintelui și zic: „Părinte, dacă am greșit ceva față de părintele acesta, să mă ierte, să-și deschidă inima”. Că până la urmă, omul nu poate ierta dacă nu-și deschide inima.

Vedeți că în momentele în care nu ierți, îți e împietrită inima și ai o răutate? Păi, e răutate, că doar nu e Duhul Sfânt, acolo! Și în momentul în care am zis așa, la cruce la părintele, în fracțiunea aceea de secundă – de ce nu mi-a trimis mesajul cu 10 minute mai devreme sau mai târziu? – mi-a trimis răspuns. Și-mi spune: „Părinte stareț, vă rog să mă iertați că am fost tulburat”. În fracțiunea aceea de secundă! Și am zis că dacă la lucrurile acestea mici, imediat răspunde, dar pentru lucrurile mari?

Programul duhovnicesc

Cum câștigăm raiul azi, în aceste vremuri?

Mai este un lucru: ca mănăstirea să devină un loc al raiului, trebuie ca raiul să fie în interior, să vină dinlăuntru. Pentru aceasta, trebuie să faci nevoințe ca părintele Proclu.

Spunea și părintele Policarp din Grecia că oamenii duhovnicești căutau întotdeauna folosul sufletului, se uitau la suflet. Și Cuviosul Paisie Aghioritul avea program la chilia lui, în Sf. Munte și spunea: „Și îngerul lui Dumnezeu să fii, dacă nu te încadrezi în programul acesta, nu te primesc”. Ei țineau la lucrurile acestea. Aceștia erau „bătrânii” de altădată. Aveau o așezare, o lucrare și aveau timp. Nici nu se ocupau cu atât de multe!…

Cum zicea părintele Proclu? Dacă spui des Doamne Iisuse, nu mai lași gândurile să intre chiar așa ușor, să facă iarmaroc în capul tău. Nu zicea el „iarmaroc”?

Da, dar când este „iarmaroc”, deja?

Iarmarocul când este deja, te duci și îl spovedești, faci curat. Sufletul tău se face din nou casa curată. Cu cât luptăm mai mult, cu atât rugăciunile ne sunt ascultate. Pe un om smerit, Îl ascultă Dumnezeu, când sunt necazuri, neajunsuri. Spunea o monahie că sufletul omului e sensibil ca o căprioară. Dacă am urmări o căprioară când vine să se adape la izvor, când aude un foșnet cât de mic, aleargă până într-atât încât, a doua oară, ea nu se mai întoarce în acel loc.

„Trebuie să mă uit și în jur, să fiu sensibil la cel de lângă mine”

Mai sunt și foarte multe frici, traume de tot felul…

Sunt, dar ele trebuie vindecate prin spovedanie. Știți când un călugăr este bun? Când se străduiește să fie în același duh cu starețul, dar în duhul cel bun. Noi facem ascultare, până la păcat. Și unde este păcatul? De unde știu eu când este păcat? Ați văzut cum zice la Scara Sfântului Ioan Scărarul. A venit un părinte într-o obște mare și a zis unui frate: „Cântă-mi un cântec lumesc!”. Și a început să cânte. A zis și unui călugăr experimentat: „Cântă-mi un cântec lumesc!”. Nu a cântat. Care a făcut ascultare sau neascultare? Zice Sf. Ioan Scărarul: „Amândoi au făcut bine, pentru că primul, fiind la început, trebuie să facă ascultare fără discernământ, dar celălalt, după câțiva zeci de ani, are maturitate și gândire duhovnicească de acum”. Vedeți? Amândoi au procedat corect.

Și mie îmi spun unii dintre părinți: „Aș vrea să mă duc la pustie”. „Când vei avea cel puțin 20 de ani de mănăstire, discutăm subiectul. Până atunci nu are sens să ne pierdem timpul cu o discuție din aceasta. Însă, să faci ascultare la milimetru în mănăstire!”. Mă uit și eu la călugării noștri, sunt unii care nu sunt atenți la ceilalți. Un călugăr trebuie să fie slujitor. El e ca îngerul. Călugărul nu trebuie să-și slujească lui singur, îngerii sunt trimișii lui Dumnezeu care slujesc voii lui Dumnezeu și ei trebuie să slujească, să devină slujitori.

Nu trebuie să fim egoiști, să ne pese doar de noi înșine. Trebuie să mă uit și în jur, să fiu sensibil la cel de lângă mine. Nu trăiesc singur. Eu, în mănăstire sunt singur cu Dumnezeu, dar sunt și cu obștea, cu cei de lângă mine. Și cu cât un călugăr care face ascultare este mai atent la cei din jur, cu atât e mai sporit.

„Prima dată, trebuie să faci rai din ce ai”

Cum reușim să facem aceasta?

De exemplu, cineva are ascultare aici. Și trece un părinte de la bucătărie care vrea să ia apă de la izvor, ca să folosească apa pentru ceai. Duce două găleți și vede că șchioapătă sau are o problemă de sănătate. Ei, părintele de aici care iese și îl vede, poate să lase ascultarea lui. „Măi, mă duc să îl ajut cinci minute și apoi vin și termin ascultarea mea, în continuare”. Dar nu poate să-și lase ascultarea lui, să facă ascultarea altuia și pe a lui să nu o mai facă.

Prima dată, trebuie să faci rai din ce ai, nu din ceea ce ar trebui sau te gândești tu că trebuie să ai, din vise adică, că nu faci rai din vise. Și în primul rând, contează cu ce duh faci. Duhul bun contează!

Știți care este problema principală, în mănăstire? Adeseori, uităm cui slujim. De fapt, noi, lui Dumnezeu slujim. Prin ceea ce facem, slujim lui Dumnezeu. Slujirea noastră este la Dumnezeu, nu la stareț. Aceasta trebuie schimbat în capul fiecăruia, căci dacă se schimbă lucrul acesta, călugărul este mai atent. Pentru Domnul, am venit aici, Lui îi slujesc. Toți mai trec prin momente din acestea: „că nu mă vede starețul, că nu mă binecuvintează”. Dar în momentul când te gândești: „Lasă, că mă vede Domnul și mă binecuvintează!”, atunci este mult mai ușor. Ai altă gândire, ai altă putere.

În funcție de aceasta, primești și harul lui Dumnezeu.

Sigur că da.

 (Articol publicat în Revista Atitudini 84; Extras dintr-o convorbire cu maicile de la mănăstirea Paltin, 27 ianuarie 2024, Sihăstria Putnei)