Sfânta Cuvioasă Eufrosina

Sfânta Eufrosina a fost vlăstarul mult dorit ai celor doi părinți, a lui Pafnutie și a soției sale, care a răsărit după multă așteptare, rugăciuni și postiri.

Vrând tatăl ei să o dea unui bărbat la vârsta de optsprezece ani, s-a dus împreuna cu fiica lui la un egumen ca să ceară binecuvântare.

Stând trei zile în mănăstire Sfânta Eufrosina, ascultând în toate zilele citirea şi cântarea bisericească, şi privind nevoinţele cele monahiceşti, se minuna de viaţa lor și a început a dori viața călugărească.

Știind că tatăl ei nu o va lăsa, a fost tunsă în taină în chipul călugăresc și s-a retras într-o mănăstire de călugări, sub numele de Smaragd.

Cum s-a întâlnit fiica cu tatăl ei și nu a recunoscut-o?

Cum a aflat până la urmă Pafnutie despre fiica lui?

Vă învit să aflați.

Întâlnirea tăinuită

Şi chemând egumenul pe Agapet, i-a zis:

„Să duci pe Pafnutie la Smaragd, ca să vorbească cu dânsul”.

Însă nu ştia egumenul că Smaragd este fiica lui Pafnutie.

Şi a mers Agapet şi Pafnutie în chilia lui Smaragd.

Iar când a văzut Eufrosina pe tatăl său, cunoscându-1 pe el, s-a umplut cu totul de lacrimi.

Iar Pafnutie socotea că de umilinţa cea din rugăciune plânge, că nu a cunoscut-o pe ea, fiindcă se uscase floarea feţei ei din infirmarea cea mare şi de rugăciunile cele de toată noaptea, şi şi-a acoperit Eufrosina cu camilafca faţa sa, ca să nu o cunoască.

Apoi fâcând rugăciune, a şezut.

Şi a început Smaragd a întinde cuvântul către Pafnutie, grăindu-i lui pentru împărăţia cerului şi pentru slava cea veşnică, la care omul poate să meargă prin smerenie, prin curăţie, prin sfinţenie, prin milostenie şi prin dragoste.

I-a grăit şi pentru lepădarea de lume, că nu se cuvine a iubi mai mult pe fii decât pe Dumnezeul cel ce este ziditorul tuturor.

Şi îi arăta apostoleasca învăţătură, cum că scârba cere răbdare, iar răbdarea iscusinţă.

Văzând pe tatăl său în mâhnire mare, îi era milă de el, şi-l mângâia.

Iar Pafnutie când asculta cuvintele acestea se umplea de lacrimi şi de bucurie.

Pentru că ardea inima lui de firească dragoste cea către Smaragd, şi mult folosindu-se din vorbele ei, s-a dus la egumen şi i-a zis lui:

„Unul Dumnezeu ştie, părinte, cât folos am luat de la fratele acela şi cât de mult, cu darul lui Dumnezeu, m-am umplut de bucurie din cuvintele lui, încât parcă aş fi aflat pe iubita mea fiică!„.

Şi cerând Pafnutie de la toţi binecuvântare, s-a întors la casa sa.

Descoperirea

Sosind a treia zi, după ce a ştiut Eufrosina ducerea sa la Domnul, a chemat pe tatăl său Pafnutie, şi i-a zis lui:

„De vreme ce Atotputernicul Dumnezeu a rânduit pentru mine precum a voit şi mi-a săvârşit dorirea mea, şi iată am ajuns la sfârşit, nevoinţa călugăriei trecând-o nu cu a mea putere, ci cu ajutorul Aceluia Care m-a păzit de cursele vrăjmaşului, nu voiesc ca şi tu să te mâhneşti pentru fiica ta.

Eu sunt Eufrosina, fiica ta, şi tu eşti tatăl meu.

Eu sunt cea pe care tu o cauţi.

Eu, pentru dragostea lui Dumnezeu te-am lăsat pe tine, tatăl meu, şi toată moştenirea mea şi logodnicul cel vremelnic şi am venit aici, tăinuindu-mi firea mea.

Ci mă rog ţie, să nu laşi ca altcineva să-mi îngrijească trupul meu după ieşirea sufletului, fără numai tu singur să faci aceasta(…)”.

Acestea zicând, şi-a dat duhul său în mâinile Domnului.

Iar Pafnutie, auzind acestea, şi văzând că a murit Eufrosina, de spaimă şi de mare jale cu totul a slăbit şi a căzut la pământ ca un mort.

Minunile după sfânta ei adormire

Acestea auzind Agapet şi cunoscând lucrul cel minunat, s-a spăimântat şi, alergând, a spus egumenului.

Şi venind egumenul cu sârguinţă multă, a căzut pe faţa ei cea sfântă, şi se tânguia, zicând:

„Eufrosino, mireasa lui Hristos şi fiica sfinţilor, să nu uiţi pe cei împreună nevoitori cu tine şi mănăstirea aceasta.

Ci, te roagă pentru noi Domnului nostru Iisus Hristos, ca să ne dea nouă bine, nevoindu-ne să trecem la limanul mântuirii şi să avem parte cu sfinţii lui!”

Şi a poruncit egumenul să se adune toţi fraţii, ca să îngroape sfântul ei trup cu o cuviincioasă cinste.

Iar dacă se adunară, au venit, şi au văzut minunea aceea de mirare.

Şi proslăviră pe Dumnezeu, Cel ce a arătat puterea Sa cea tare în trupul cel neputincios.

Iar unul din fraţi, fiind chior de un ochi, a alergat la moaştele Cuvioasei şi, plîngînd, a sărutat sfîntul ei trup şi îndată a văzut cu ochiul lui.

Pe urmele fiicei sale

Iar tatăl ei, Pafnutie, mergând acasă, a împărţit averea sa la biserici, la mănăstiri, la săraci şi la străini.

Iar o parte nu mică din averea cea rămasă, aducând-o în mănăstirea aceea, a dat-o spre trebuinţa locaşului şi singur într-însul s-a călugărit şi, cerând chilia fiicei sale, a vieţuit într-însa cu dumnezeiască plăcere 10 ani, şi şi-a dat sufletul său în mâinile Domnului, aflându-se pe aceeaşi rogojină pe care şi fiica lui, Cuvioasa Eufrosina, s-a odihnit.

(sursă: „Viețile Sfinților”, ed. Ep. Romanului și Hușilor)