CUM ARĂTA ȘI CUM SE PURTA SF. ÎMPĂRAT CONSTANTIN?

Mulți creștini poartă numele marelui Împărat Constantin, dar nu toți cunosc virtuțile și faptele evanghelice ale acestuia. Cum se purta Sf. Constantin în viața de zi cu zi? Aflați câteva detalii din descrierea pe care Eusebiu al Cezareei o face marelui Împărat creștin. CUM ARĂTA ȘI CUM SE PURTA SF. ÎMPĂRAT CONSTANTIN?

Frumusețea sa trupească dar și cumpătarea

Iată-l deci pe Constantin ajuns pe aceeaşi treaptă cu ceilalţi, părtaşi la cârma împărăţiei şi – cu o vorbă a proorocului de altădată al lui Dumnezeu – vieţuind în mijlocul lor. De altfel, Constantin fusese socotit
de ei vrednic să primească înalta cinste încă din anii când abia păşise din vîrsta copilăriei în aceea a fecioriei. Noi înşine l-am putut vedea străbătînd ţinutul Palestinei în tovărăşia celui mai vîrstnic dintre împăraţi. Oricine poftea l-a putut limpede vedea şezînd de-a dreapta acestuia, dînd încă de pe atunci o pildă de cumpănire împărătească.

Nimeni nu i-ar fi putut şedea alături în ce priveşte frumuseţea şi farmecul, precum şi în ce priveşte înălţimea (şi proporţiile) trupului. Iar tinerii de vîrsta lui îl ştiau de frică, atît de vînjos era, atîta era de puternic. Numai că zestrea lui sufletească îi întrecea cu mult calităţile trupeşti.

Calități și virtuți

Înainte de orice, îşi înveşmîntase sufletul cu podoaba cumpătării, căreia mai apoi se pricepuse să-i dea o neasemuită strălucire. Prin marea lui cultură, prin înnăscuta lui putere de judecată şi prin înţelepciunea cu care îl dăruise Dumnezeu. Atît de mîndru de toate aceste lucruri, atît de vînjos, atît de chipeş şi plin de isteţime cunoscându-l stăpînitorii de atunci pe tînăr….

Nevoiaşilor, Constantin le-a împărţit felurite ajutoare în bani. Arătîndu-se omenos şi mărinimos chiar şi faţă de oamenii din afară care veneau la el. De amărîţii uitaţi de lume care cerşeau prin pieţe nu s-a îngrijit numai în aşa fel încât ei să nu ducă lipsă de bani şi de mîncare. Dar şi ca să aibă straie ca lumea cu care să se poată îmbrăca.

Însă pe aceia care cândva o duseseră bine, dar pe care întorsăturile vieţii îi ruinaseră, i-a sprijinit cu sporită mărinimie, împărţindu-le cu împărătească chibzuinţă binefaceri într-adevăr minunate. Pe unii înzestrîndu-i cu moşii, pe alţii învrednicindu-i de felurite onoruri.

Şi faţă de bieţii orfani s-a purtat ca un părinte. De văduvele lipsite de apărare se îngrijea îndeaproape, refăcându-le viaţa. Ba de fetele rămase fără sprijin părintesc s-a îngrijit întratîta încît le căsătorea cu bărbaţi avuţi pe care-i cunoştea… Înzestrînd miresele din vreme cu ce se cuvenea să aducă ele mirilor în căsnicie.

 Omenia Sf. Constantin

Fiindcă aşa cum, înălţîndu-se deasupra pămîntului, revarsă soarele asupra tuturor îmbelşugatul tremur al luminii, tot astfel lumina şi Constantin, cu razele omeniei lui, pe toţi cei ce se înfăţişau înaintea lui. Cînd, la ceasul răsăritului de soare, se arăta în afara palatului – parcă înălţîndu-se şi el în văzduh odată cu cerescul luminător! Căci nici nu era cu putinţă să te afli aproape de el, fără ca pînă la urmă să te bucuri şi tu de împărtăşirea vreunui dar. La fel cum nu i s-a întîmplat cuiva să se aştepte la ajutorul lui şi să rămînă pînă în cele din urmă dezamăgit!
Iată dar cît de apropiat se purta el cu toată lumea.

Râvna față de Biserică

Totuşi, Bisericii lui Dumnezeu îi închina el cu osebire rîvna sa. Și întrucât în unele ţinuturi existau oameni care nu se înţelegeau între ei (în credinţă), Constantin a organizat sinoade ale slujitorilor lui Dumnezeu, aşa, ca şi cum ar
fi fost el însuşi un episcop al tuturor, înscăunat de însuşi Dumnezeu.
De aceea nici nu se dădea în lături să vină însuşi el la adunările lor şi să şadă laolaltă cu ei, luînd parte la dezbateri – (osîrdnic cum se dovedea) să pună tuturor toate sub dumnezeiescul semn al păcii. Se aşeza undeva în
mijlocul lor, ca şi cum ar fi fost doar unul (oarecare) din mulţimea celor de faţă, părăsindu-şi afară şi lăncierii şi străjile dimpreună cu întregul corp de gardă. Lăsîndu-se în seama fricii de Dumnezeu şi neprimind să fie
înconjurat decât de prietenii săi devotaţi, care se bucurau de cea mai mare
încredere.

Bunătate și noblețe

În cele din urmă, pe câţi îi vedea dispuşi să primească cu astîmpăr şi din tot sufletul hotărîrea care se impunea, pe aceştia pe toţi îi grăia de bine, arătînd că se bucură cînd îi este dat să vadă că toată lumea e la un gînd. Dar dinspre cei nesupuşi se întorcea cu silă. Pînă şi faţă de oamenii care nu-l aveau la inimă se purta tot răbdător, îndemnîndu-i şi pe ei cu glas stăpînit şi cu blîndeţe să mai cugete şi să nu se învrăjbească. Ruşinaţi la auzul cuvintelor lui de îndemn, se întîmpla ca unii din ei să se schimbe la cuget. Pe ceilalţi, pe care înţeleapta-i cumpănire nu izbutea să-i înduplece, îi încredinţa lui Dumnezeu. Și îi lăsa să plece, fără a păstra faţă de vreunul nici cea mai
slabă ţinere de rău.

(Extras din Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, PSB 14)