Sf. Grigorie Teologul despre prietenia desăvârșită cu Sf. Vasile

Aflați cum arată o prietenie desăvârșită, duhovnicească, o dragoste în Duhul, adevărată, din relatările Sf. Grigorie Teologul. Sf. Grigorie Teologul despre prietenia desăvârșită cu Sf. Vasile, în perioada când erau studenți la Atena.

Petrecerea în Atena

Ne aflam la Atena întocmai ca un râu ce curge, despărțindu-ne, odată ce am ieșit din același izvor care era patria noastră, pentru a trece prin regiuni diferite, din iubire pentru știință. Și ne-am găsit din nou în același loc, de parcă ne-am fi supus unei porunci: așa ne-a mânat Dumnezeu. Mă aflam (acolo) cu puțin timp înaintea lui, iar el a sosit curând după mine, după ce fusese așteptat cu mare și vădită speranță.

Numele lui se afla cu adevărat pe buzele tuturor mai înainte de a ajunge acolo și era de mare însemnătate pentru fiecare să atingă mai înaintea (celorlalți) ținta preocupărilor (tuturor). Nu mi se pare nimic altceva mai potrivit de adăugat, ca o aromă, la această povestire, decât o mică întâmplare, o aducere-aminte pentru cei ce o știu și o învățătură pentru cei ce nu o știu. La Atena, cei mai mulți și mai necumpătați tineri se dau în vânt după sofiști, nu doar dintre cei fără slava nașterii ori a numelui, ci chiar și dintre cei de neam bun și cu nume bun, alcătuind împreună o ceată amestecată, (fiind) și tineri, și neînfrânați în porniri.

„Am fost totul unul pentru celălalt”

Mai apoi, cu trecerea timpului, ne-am dezvăluit unul altuia aspirațiile și faptul că filosofia era ținta interesului nostru: din acel moment am fost totul unul pentru celălalt, locuind laolaltă, mâncând laolaltă, simțind la fel, privind la un singur lucru, sporindu-ne mereu unul celuilalt căldura și trăinicia aspirațiilor.

Iubirile de trupuri, pentru că sunt trecătoare, se trec și ele ca florile de primăvară: căci nici flacăra nu dăinuie când se termină materia ei-ci dispare odată cu ceea ce o aprinde-, nici dorința nu rămâne după ce s-a consumat jarul. Însă (iubirile cele) întru Dumnezeu și care sunt curate, pentru că țintesc asupra unui fapt statornic, (tocmai) prin aceasta sunt mai durabile și, cu cât frumusețea li se dezvăluie mai mult, cu atât se leagă mai tare și îi leagă mai strâns pe cei ce au aceeași iubire. Așa este legea iubirii, mai presus de noi.

Ne întreceam să acordăm întâietate celuilalt

Astfel fiind legăturile dintre noi și pe astfel de coloane de aur sprijinindu-se încăperea cu pereți buni, cum spune Pindar, mergeam mereu mai departe, avându-L în ajutor pe Dumnezeu și aspirațiile noastre. O, cum oare să aduc amintirile acestea fără lacrimi? Aceleași speranțe ne mânau spre ceea ce este cel mai râvnit, (și anume știința) cuvintelor. Dar invidia lipsea, râvna ne făcea harnici. Era o întrecere între noi doi nu pentru întâietate, ci în ce fel să-i acordăm (întâietatea) celuilalt: căci fiecare socotea ca bun al său personal slava celuilalt.

Părea că un singur suflet punea în mișcare două trupuri

Părea că un singur suflet punea în mișcare două trupuri și, chiar dacă nu este de crezut ideea că toate sunt în toți, nouă trebuie să ni se dea crezare că eram unul în celălalt și unul alături de celălalt. Amândoi urmăream un singur țel: virtutea și faptul de a trăi (punându-ne) speranțele în ce urma să fie, deprinzându-ne de aici (chiar) mai înainte de a pleca de aici.

Privind spre acest țel, ne struneam viața și tot ce făceam călăuziți de această poruncă și ne îndemnam unul pe altul la virtute și, dacă nu e prea mult să o spun, eram unul pentru altul regulă (de viață) și îndreptar pentru a deosebi ce e drept de ce nu este. Petreceam de asemenea timp cu prietenii. Dar nu dintre cei desfrânați, ci cu cei curați, nu cu cei zbuciumați, ci cu cei liniștiți și a căror prezență era de mare folos, știind că e mai ușor să fii atins de un viciu, decât să transmiți virtutea. Tot așa cum este mai ușor să te îmbolnăvești, decât să te vindeci. În privința studiilor, ne plăceau nu cele care dau plăcere, ci acelea mai bune, pentru că și de aici le poate veni celor tineri înclinația ori înspre virtute, ori înspre viciu.
Ne erau cunoscute două drumuri, unul care era cel dintâi și cel mai de preț, și cel de-al doilea, care nu se bucura de aceeași considerație: unul ne ducea la locașurile noastre sfinte și la învățătorii de acolo, iar celălalt ducea la dascălii din afară; celelalte drumuri le-am lăsat celor care doreau (spectacole, piese de teatru, adunări, banchete).

O prietenie desăvârșită

O spun mai pe scurt! Atena era vătămătoare pentru alții în cele ce țin de suflet – nu e puțin lucru că cei evlavioși sunt de această părere -, căci este mai bogată în bogăția rea (idoli) decât restul Greciei și este greu să nu te lași ademenit de cei ce îi laudă și li se închină. Nouă însă nu ne-a fost de nicio pagubă, pentru că aveam sufletul întărit și apărat.

Dimpotrivă, dacă se poate adăuga ceva dincolo de rațiune, este un loc care ne-a întărit în credință pentru că am recunoscut ce era înșelător și calp, (ajungând) de aici să disprețuim acei idoli tocmai acolo unde idolii erau divinizați. Iar dacă există ori se crede (că există) un fluviu care curge prin mare (reușind) să-și păstreze apa dulce ori o făptură care se mișcă în foc, unde toate sunt mistuite, așa eram și noi printre toți cei de vârsta noastră.

Frăția plină de noblețe

Cel mai frumos era că aveam în jurul nostru o frăție ce nu era lipsită de noblețe, aflată sub diriguirea și conducerea lui (Vasile) și avându-ne și pe noi ceilalți, chiar dacă noi alergam pe jos alături de un car lidian, (ca să descriu) parcursul și felul de a fi al aceluia.

De aici s-a întâmplat că am ajuns faimoși, nu numai printre profesorii și camarazii noștri, ci chiar în toată Grecia și la cei mai cunoscuți (dintre greci). Ba (faima noastră) a ajuns chiar și dincolo de hotare, după cum am aflat sigur din povestirile multora. Căci profesorii noștri le erau cunoscuți tuturor celor care cunoșteau Atena, iar toți care îi știau (pe ei) ne știau și pe noi, se auzea și se vorbea și de unii, și de alții, așa încât eram o pereche nu fără renume și despre care se vorbea.

(Extras din Panegiric în cinstea Sfântului Vasile cel Mare, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă)