Despre rangurile episcopale și duhovnicești. Sf. Grigorie

Sf. Grigorie Teologul mustră în acest text pe cei ce își doreau să ajungă episcopi sau alte funcții bisericești, fără să aibă competența și smerenia duhovnicească. Despre rangurile episcopale și duhovnicești. Sf. Grigorie de Nazianz.

Despre rangurile în viața duhovnicească

Căci eu unul nu pot fi de acord cu dezordinea și neorânduiala care sunt la noi și care se pot vedea uneori pe treptele (înalte). Nu cutez să-i învinovățesc pe toți, nici nu este drept (să o fac). Sunt de acord cu regula marinărească: Cine vrea să fie cârmaci primește mai întâi în mâini vâslele. Iar de acolo ajunge la prora și i se încredințează (răspunderea de) a privi în față. Și în felul acesta se așază la cârmă, după ce a străbătut mult întinderea mării și a înfruntat forța vânturilor.
La fel se întâmplă și în armată: soldat, comandant, general – aceasta este ordinea cea mai bună și folositoare pentru cei conduși. Rânduiala noastră ar fi cu mult mai prețuită dacă așa s-ar desfășura.

Jilțurile celor vrednici sau celor puternici?

Acum însă chiar treapta cea mai sfântă dintre toate este la noi în primejdia să ajungă cea mai de râs. Căci rangul dintâi (vine la noi) nu atât din virtute, cât din facerea de rău, iar jilțurile (sunt) nu ale celor vrednici, ci ale celor puternici.
Samuel (se număra) între profeți, ca unul care vedea viitorul, dar și Saul, cel respins. Roboam (se număra) între regi, ca fiu al lui Solomon, dar și Ieroboam, robul și răvătitul. Nici medic (nu ajunge) cineva și nici Pictor (nu ajunge) cineva care nu a început cercetând natura suferințelor. Care nu a amestecat multe culori sau care nu a făcut schițe.

Școala suferinței și a smereniei

Este însă ușor de găsit unul care are rang înalt fără să fi fost în suferință și care să fie vrednic (doar) de puțin timp. De parcă deodată ar fi fost semănat și cules, cum îi închipuie mitul pe uriași.

Plăsmuim sfinți peste zi și îi poftim să fie înțelepți pe unii care nu au deprins niciun fel de înțelepciune și care nu au venit înspre demnitatea lor cu altceva decât cu voința (de a o primi). Acela însă se mulțumește cu treapta de jos și rămâne cu umilință acolo. Cu toate că o merită pe cea de sus, de vreme ce este deprins cu dumnezeieștile cuvinte și și-a înfrânat trupul cu mulțime de reguli ca să își supună sufletul.
În schimb, trufașul se (repede) să șadă. Și își încruntă sprânceana către cei mai buni (decât el). Nu se cutremură de (răspunderea) jilțului și nici nu se înfioară la chip privind în jos la cel ce s-a înfrânat. Ci își închipuie că a devenit mai înțelept odată cu înălțarea în rang: se înșală, iar cugetul i se smintește din pricina puterii.

(Extras din Panegiric în cinstea Sfântului Vasile cel Mare, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă)