Conferința anuală de la Iași, dedicată martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste, va avea loc Duminică, 19 martie, ora 17.00, la Grand Hotel Traian, situat în Piața Unirii, Nr. 1, Iași.

Anul acesta vor conferenția: Continue Reading »

„DE MÂNĂ CU MAICA DOMNULUI” PE „DRUMUL CRUCII”

„Eu sunt jumătate grec, jumătate român, tatăl grec și mama româncă, dar eu întotdeauna am trăit și am simțit românește și nu m-am dezis niciodată de crezul meu românesc și de credința ortodoxă”.

„Sunt oameni, sunt chipuri în fața cărora nu putem decât să ne plecăm capul și să ne făgăduim că le vom purta vie amintirea, tocmai pentru ca povestea lor să nu devină povestea celor de mâine. Unul dintre acești oameni a fost Constantin Rodas, neprihănitul supraviețuitor al cumplitei reeducări de la Pitești”[1]. În ziua de praznic a Maicii Domnului, de Intrarea ei în biserică (21 noiembrie 2020), în vreme ce la mănăstirea Petru-Vodă se făcea pomenirea de 14 ani de la trecerea la Domnul a părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, la Aiud pășea triumfător în veșnicie „de mână cu Maica Domnului”, surâzătorul Tache Rodas, neînvinsul mărturisitor al temnițelor comuniste.

Originar din Drăgănești, județul Prahova, Constantin Rodas a văzut lumina zilei la 14 noiembrie 1924, fiind fiul lui Hrisostomos și al Ioanei Rodas. Tatăl, grec de origine, a rămas în România până la emiterea Decretului de repatriere a cetățenilor greci care trecuseră prin închisorile comuniste și va muri în Grecia, nemaiapucând să-și vadă fiul, rămas să pătimească în iadul gulagului românesc. Puterea nebănuită de a răbda cu sufletul senin supliciile detenției, Constantin Rodas o va regăsi atât în mijlocirea Maicii Domnului, cât și în moștenirea de har primită de la unchiul său, mitropolitul Hrisostom de Smirna, trecut în rândul sfinților în calendarul Bisericii Greciei, după cum ne mărturisește Tache Rodas însuși: „În toată perioada pușcăriei am știut că Maica Domnului și rugăciunile unchiului meu sfânt m-au ajutat să rezist, să nu cedez torturilor și reeducării. În chinurile cele mai mari simțeam înlăuntrul meu o forță, o bucurie care mă întăreau și nu simțeam nimic când eram bătut. Mitropolitul Hrisostom de Smirna este fratele bunicului meu și a fost martirizat de către turci în chinuri inimaginabile și apoi trupul batjocorit în mijlocul mulțimii. Eu sunt jumătate grec, jumătate român, tatăl grec și mama româncă, dar eu întotdeauna am trăit și am simțit românește și nu m-am dezis niciodată de crezul meu românesc și de credința ortodoxă”[2]. În lunga detenție pe care o va ispăși cu o maiestuoasă demnitate, va pecetlui chiar cu sângele său această mărturisire de credință. Continue Reading »

MĂRTURISITORUL MARIN RĂDUCĂ, SMERITUL ISIHAST ȘI TAINICUL RUGĂTOR AL LUI HRISTOS

LA ȘCOALA CREDINȚEI ȘI A JERTFEI, DIN FRAGEDĂ COPILĂRIE

„Credința ni s-a predat în școli. Nu se începeau lecțiile înainte de a spune Tatăl nostru”.

Cu doar câteva zile înainte de prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, după ce a așteptat răbdător să treacă ziua în care a împlinit cei 99 de ani de viață, nevrând parcă să umbrească bucuria celor dragi de a-l avea încă aproape, smeritul și isihastul mărturisitor al temnițelor comuniste, Marin Răducă, a plecat dintre noi ca să dea răspunsul cel bun înaintea nemitarnicului Judecător.

„Sunt născut într-o comună, Poienarii-Rali, județul Prahova, la 10 octombrie 1922”, mărturisea Marin Răducă într-un dialog purtat cu P.S. Macarie al Europei de Nord și „bineînțeles că la timpul respectiv, nu exista familie care să nu creadă în Dumnezeu. Credința ni s-a predat în școli. Nu se începeau lecțiile înainte de a spune Tatăl nostru. Nu erau anomaliile de astăzi când au încercat să-L scoată pe Dumnezeu, începând cu icoanele din școli. Nouă, comuniștii au încercat să ni-L scoată pe Dumnezeu din inimile noastre, din credința noastră”[1].

Viața satului în care Marin Răducă a văzut lumina zilei proba mărturisirea de credință a poetului Lucian Blaga, pentru care „veșnicia s-a născut la sat”. Lumea satului, Poienarii, era circumscrisă firescului credinței în Hristos. Familia, școala și Biserica erau un tot unitar și făceau un zid împotriva celor care încercau să propovăduiască alte credințe decât cea ortodoxă. Marin Răducă a crescut sorbind din izvorul nesecat al credinței adânci a sătenilor săi. Preotul și învățătorul satului natal i-au fost modele vii de pilduitoare viață creștină până la 14 ani când a plecat la Brașov ca să urmeze cursurile Liceului Andrei Șaguna.

Anii de liceu îi vor fi marcați de atmosfera de efuziune creată în jurul Frățiilor de Cruce. Se înfiripa o lume nouă, a cărei ideologie pornea de la testamentul celor doi martiri, Ionel Moța și Vasile Marin, căzuți pe câmpul de luptă de la Majadahonda: „Nu e o mare binefacere sufletească, pentru viaţa viitoare, să fi căzut în apărarea lui Hristos? Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clătina aşezarea creştină a lumii! Puteam noi să stăm nepăsători?!”. Iar într-o scrisoare adresată soției, Vasile Marin conchidea: „Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele. Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El!”. Noblețea jertfei până la lepădarea desăvârșită de sine, regăsită în viața celor doi luptători naționaliști, a aprins în sufletul adolescentului Marin de numai 16 ani, chemarea de a intra ca membru în Frăția de Cruce a liceului său, sub călăuzirea lui Ion Agapie şi Gheorghe Apostolescu, proaspeţi absolvenţi ai şcolii militare de ofiţeri. „Politica noastră era iubirea de Dumnezeu și de neam și în jurul acestor valori era și activitatea noastră. Se punea accent pe sinceritate, pe corectitudine, pe credință. Ni se făcea educația morții, a sacrificiului, a jertfei”[2], mărturisea Marin Răducă într-un interviu acordat în anul 2018, revistei Atitudini. Prețul plătit pentru idealul de a sluji cu toată ființa neamul și Biserica a fost arestul în beciurile Siguranței Statului din timpul regimului antonescian și condamnarea la ani grei de închisoare. Continue Reading »

Părintele Ștefan Marcu, vulturul duhovnicesc și partizanul neînvins din munții Vrancei, veghează și acum în armura demnității din cimitirul mănăstirii Petru Vodă, dând mărturie de vitejia și sfințenia românilor de odinioară.

Hirotonit în anul 1939, va fi pildă de slujire preoțească și implicare desăvârșită în misiunea sa apostolică, fiind neîncetat în mijlocul credincioșilor, pe care îi mângâia cu cuvântul și îi întărea cu fapta, în timpul regimului de tristă amintire.

Rezistența din munți

În anul 1944 după marile arestări se retrage în munți și organizează Rezistența din munții Vrancei, fiind „inițiatorul, mentorul și duhovnicul luptătorilor din Munții Vrancei”, grup cunoscut sub numele de grupul fraților Paragină (Ionel, Cristea și Costache). Cristea este împușcat în munți; Costache trece prin penitenciarul de la Pitești, ca student, iar Ionel Paragină, licențiat în litere și filozofie face 15 ani de închisoare la Aiud. Continue Reading »

O mare ispravă duhovnicească au înfăptuit Părintele Stareţ Justin Pârvu şi obştea sa din mânăstirea Petru Vodă publicând opera SPRE TABOR prin recuperarea manuscriselor rămase de la Preotul Profesor Illarion V. Felea, a cărui viaţă pământească s’a stins în temniţa de la Aiud în 1961. Eram acolo, numele său circula luminos printre deţinuţi, dar nu mi-a fost dat să-l întâlnesc în gigantica închisoare de pe malul Mureşului, unde nici pe propriul meu frate nu l-am văzut decât accidental, câteva clipe.

Primul volum, subintitulat Pregătirea, apărut la Editurile Crigarux şi Mânăstirea Petru Vodă, este urmat acum de cel de al doilea, subintitulat Curăţirea, pentru care mi s’a cerut o predoslovie. Pregătirea şi Curăţirea sunt, de fapt, cele două mari etape suitoare ale vieţii şi desăvârşirii duhovniceşti, aşa cum au fost ele puse în rânduială de către marii lor trăitori, potrivit Sfintelor Scripturi şi propriilor experienţe.

Autorul este un excelent cunoscător al textelor biblice, pe care le ordonează în funcţie de planul general al cărţii, dar şi al tradiţiei răsăritene. Dar nu asupra lor vreau să mă opresc. Erudiţia patristică şi splendoarea incursiunilor hermeneutice l-ar îndemna pe cititor să creadă că se află în faţa unui tratat de teologie academică, sobră, elaborată la rece şi redactată cu acribie terminologică, ceva de genul scrierilor dogmatice ale Părintelui Stăniloae. Surpriza vine din paginile sau paragrafele în care autorul adoptă un ton colocvial,viu, patetic, însufleţit şi însufleţitor, ca şi cum le-ar spune câtorva prieteni sosiţi pe neaşteptate la masa lui de lucru: – „Hai să vă spun ce-am scris astăzi”, alternând lectura cu parafrazări verbale, totul fiind însoţit de o măsurată gesticulaţie pastorală. De abia atunci îţi dai seama că ai în faţă o carte de predici sau, cel puţin, de meditaţii publice, pe care Preotul Ilarion Felea le-a alcătuit după textul unor tahigrame, aşa cum făcea, la vremea lui, Sfântul Ioan Gură de Aur. Continue Reading »

Luni, 12 Septembrie, în preajma sărbătorii Sfintei Cruci, profesorul și academicianul Radu Ciuceanu, supraviețuitor al temnițelor comuniste, a trecut la Domnul în Împărăția dreptății și libertății, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin. Dumnezeu să îl ierte și să îl așeze împreună cu sfinții români din ceruri!

Vă prezentăm unul dintre ultimele sale interviuri, acordate Fundației Justin Pârvu, în vederea realizării unui film documentar artistic, despre Părintele Justin Pârvu și mărturisitorii din temnițele comuniste.

„ÎN ROMÂNIA A FOST OCUPAȚIE SOVIETICĂ”

Domnule Ciuceanu, v-am ruga să ne povestiți câte ceva din perioada dumneavoastră de detenție în plin regim comunist.

La noi exista o judecată directă legată nu de anii la care ai fost condamnat sau pe care i-ai făcut, ci, o dată legată de ce-ai făcut înainte de-a fi prins, cum ai luptat, cum ai crezut și apoi legat mai ales de ce-ai făcut ulterior când porțile pușcăriei s-au deschis și când s-a considerat că o etapă din viața ta s-a terminat și începe alta care, în funcție de o mulțime de circumstanțe, poate să-ți fie aproape sau dimpotrivă, poate să-ți dea din nou firul amintirilor cenzurate de memorie. Amintirile sunt ceea ce ni se oferă din ce avem noi mai bun. Sunt ceea ce reține mintea, dar mai ales sufletul. Dar dacă nu ar exista și memoria care să le cenzureze, ar fi timp pierdut pentru a-ți aduce aminte de ele. Continue Reading »

RUGĂCIUNE, LIBERTATE, ISIHASM

Măicuțele de la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă au propus pentru simpozionul de astăzi tema Părintele Justin și libertatea duhului în lumina isihasmului martiric din temnițele comuniste și a vremurilor acestora pe care le trăim. Titlul acesta este bine ales, este bine formulat cu sensuri adânci înfipte în tradiția bisericii și cu rezonanță pentru vremurile noastre. Din titlu se desprind deodată trei premise și anume: împlinirea a 103 ani de la nașterea Părintelui Justin, pomenit astăzi cu toată rânduiala și îi mulțumim Preasfințitului Părinte Paisie pentru prezența aici, în zona Moldovei și în zona Neamțului.

A doua premisă o constituie proclamarea de către Sfântul Sinod anului 2022 ca an al rugăciunii și ca an comemorativ al Sfinților Isihaști între care este inclus și Sfântul Paisie de la Neamț, cel care a revigorat monahismul în zona Neamțului și a Moldovei și nu numai. Și a treia premisă: libertatea duhului în condițiile actuale de provocare, de cernere, de limitare sau de constrângere a libertății, fapt ce parcă anunță o nouă eră, numită de unii ,,apusul libertății” sau de alții: ,,dictatură medicală” sau de altă natură, lucru pe care nu vrem să îl analizăm în detaliu, acum.

Ca să unim cele trei premise, aș vrea să spun următoarele: omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Chipul, pe lângă rațiune și simțire, înseamnă voință liberă. Așa precum Dumnezeu are libertate desăvârșită, căci „Dumnezeul nostru în cer și pe pământ toate câte a voit a făcut”, tot la fel și omul a fost dăruit de Creator cu aceeași facultate sufletească, după cuvântul Scripturii care zice clar: ,,Iată, Eu pun înaintea ta binele și răul, viața și moartea. Alege viața ca să trăiești tu și urmașii tăi”. Deci, omul are capacitatea de a alege între posse non mori, adică putința nemuririi și între posse peccare, adică putința păcătuirii. Adevărata libertate nu este însă alegerea răului, care înseamnă libertinaj, robie, robia păcatului sau căderea sub stăpânirea celui rău, după cum spune Sf. Ap. Pavel că ,,toată făptura a fost supusă stricăciunii nu din voia ei ci din voia celui ce a supus-o”. Adevărata libertate este cea larg deschisă binelui, cea a urcușului duhovnicesc și a unirii duhului omului cu duhul lui Dumnezeu, după un alt cuvânt al Sfântului Apostol Pavel care zice: ,,duh este Dumnezeu și unde este duhul Domnului, acolo este libertate”. Sau după cuvântul Sfântului Petru din prima sa epistolă sobornicească, pe care îl vom auzi luni, la pericopa Apostolului săptămânii care zice: ,,Trăiți ca oameni liberi, dar nu ca și când ați avea libertatea ca acoperământ al răutății, ci ca robi ai lui Dumnezeu”. Continue Reading »