PR. EVGHENIE HULEA | Sfântul care mi-a schimbat viața

Sfântul de la Mușinoaiele 

„Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este Împărăția cerurilor” (Mt. 5:10).

Despre sfinți și sfințenie, în decursul timpului, s-a scris mult. Și aceasta pentru că sfinții ocupă un loc important în viața Bisericii. Î.P.S. Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, spunea: „În creștinism, sfințenia reprezintă maximul la care poate ajunge omul în viață, grație Întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos”^[1].

Cine este „Sfântul de la Mușinoaiele”? Părintele Evghenie Hulea, stareț al Mănăstirii Mușinoaiele (în vremea sa era schit) între anii 1936-1949, supranumit în popor „Sfântul de la Mușinoaiele”, a fost unul dintre Sfinții închisorilor. El a preferat tortura în locul dezvăluirii secretului spovedaniei, afirmând că „ce intră sub patrafir numai Dumnezeu știe”.

Revigorarea materială și îndeosebi duhovnicească, pe care o va face la Mănăstirea Mușinoaiele, îl va face arhicunoscut, vestea sfințeniei lui ajungând și la Părintele Ieroschimonah Paisie Olaru care, potrivit mărturiilor, îl va lua ca duhovnic.

Mărturisirea anticomunistă

În urma instaurării regimului politic, autointitulat democratic, unde erau organizate lagăre de detenție în care să fie reeducați dușmanii democrației, oamenii iubitori de neam și de credința lor statornică nu puteau să fie nepăsători față de jurisdicția bolșevică care cuprindea rapid teritoriile țării.

Astfel, în paralel cu ceea ce se întâmpla în întreaga țară, în Vrancea a activat cunoscutul grup armat, condus de frații Paragină. În acest caz, legăturile și hrana erau procurate în cea mai mare parte de Părintele Evghenie Hulea și Părintele Teodosie Filimon, egumen al Schitului Brazi. În același timp, grupuri de soldați ai armatei germane, dezarmați, se retrăgeau disperați în munți, de frica rușilor.

Un astfel de grup de 30 de soldați nemți au ajuns la Mănăstirea Mușinoaiele, pe care Părintele Evghenie Hulea, ca un samarinean milostiv, urmând pilda Mântuitorului, i-a găzduit, le-a dat hrană și le-a arătat drumul în munți. În urma acestui „incident”, datorită unui localnic fără frică de Dumnezeu, un aderent al jurisdicției nou instaurate în țară, părintele Evghenie intră în vizorul autorităților, localnicul respectiv denunțându-l. Astfel, la data de 11 iunie 1950, este condamnat pentru prima dată, prin sentința nr. 814/1950 a Tribunalului Militar Galați, la 8 ani de închisoare corecțională.

Persecuțiile

În această perioadă (perioadă în care este trecut prin mai multe temnițe, ajungând chiar și la Canal) este privit ca o „figură de Pateric”, conform mărturiei părintelui arhimandrit Roman Braga care, în acea perioadă, fiind închis împreună cu el (era student în momentul arestării și întemnițării), și în urma convorbirilor duhovnicești cu starețul Evghenie, ajunge să îl iubească atât de mult pe Dumnezeu încât urmează calea monahală.

În 1953 este pus în libertate la intervenția părintelui ieromonah Isac Borș, ucenic de suflet și stareț al Mănăstirii Mușinoaiele în perioada respectivă. Însă, continuă să întrețină relații cu persoane considerate „elemente dușmănoase”, luptând împotriva comunismului. Fiind suspectat că desfășoară o activitate legionară, i se deschide un alt dosar la 16 februarie 1958, în urma căruia sentința era ani grei de închisoare.

Cicerone Ionițoiu surprinde în cartea sa: „Hulea Evghenie, starețul Mânăstirii Mușinoaiele din Vrancea, a fost sursă de aprovizionare a partizanilor din grupul Paragină, aflați în cele două bordeie. A fost schingiuit îngrozitor și a murit în închisoare”^[2]. Astfel a decedat la 23 octombrie 1962, ca un adevărat martir pentru Hristos, fiind înmormântat în curtea bisericii din comuna Pufești, județul Vrancea.

Deshumarea osemintelor pline de har

Din dorința de a scoate la lumină pe cel ce era pus sub obroc, Părintele Vasile Dabija, protopop al Protopopiatului Panciu, împreună cu obștea Mănăstirii Mușinoaiele, aflată sub îndrumarea și coordonarea părintelui stareț Cleopa Nechita, recent trecut la cele veșnice (n.n. 20 ianuarie 2021), la data de 17 mai 2014 au deshumat osemintele, galbene ca ceara, ale Părintelui Evghenie Hulea și ale Părintelui Isac Borș și le-au reînhumat în cimitirul Mănăstirii Mușinoaiele.

De Părintele Evghenie am aflat în anul 2016, pe atunci fiind elev și ucenic al părintelui ierodiacon Sofronie Nechita, viețuitor al mănăstirii. Scurtul său parcurs în această viață mi-a luminat calea. Astfel, în anul 2018 am ales să pășesc ca frate al acestei mănăstiri. Din păcate, drumul meu în viața monahală nu a fost foarte lung, la puțin timp începând atacul ispitelor.

Și ce făceam? Mergeam în locul în care toată înțelepciunea acestei vieți este revelată, cimitirul, și îngenuncheam, mă rugam și plângeam la crucea părintelui. Nu de puține ori, lacrimile mele au udat crucea părintelui. Imediat după rugăciune mă înseninam la față exact ca un copil care primește în dar o jucărie.

Descoperirea Pr. Evghenie

Părintele Evghenie are acea putere, asemenea marilor duhovnici români (Pr. Paisie Olaru, Pr. Cleopa Ilie, Pr. Justin Pârvu, etc), care te face să îți dorești din ce în ce mai mult să Îl slujești pe Hristos, după spusele psalmistului: „Fericiți cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului” (Ps. 118:1).

Prin urmare, consider că prin puterea rugăciunilor sale, am luat decizia de a căuta „izvorul de apă vie” (In. 4:10), înscriindu-mă în anul 2019 la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, secția Teologie Pastorală. Iubirea mea față de Părintele Evghenie a crescut, în prezent lucrând la lucrarea de licență care tratează viața și spiritualitatea sa, evidențiindu-i lupta, credința și statornicia neîntrerupte, indiferent de situația politico-religioasă din prima jumătate a secolului al XX-lea.

În concluzie, Părintele Evghenie Hulea rămâne un reper pentru românul iubitor de patrie și de credință care este dispus să renunțe la viața sa pentru ca țara să prospere în dreptate. Sfințenia vieții sale își va spune cuvântul și mărturiile minunilor săvârșite prin rugăciunile sale se vor aduna, însușind un temei verosimil în privința trecerii sale în rândul sfinților.

(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 68)

[1] Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Sfinții – mlădițe din Hristos, Ed. Doxologia, Iași, 2010, p. 8.

[2] Cicerone Ionițoiu, Cartea de aur a rezistenței românești împotriva comunismului, vol. I, Editura Microhart, București, 1998, p. 71.