PR. VARNAVA IANGOS | CRUCEA ESTE SLAVA LUI DUMNEZEU

Vizionare cu folos!

Smerenia Mântuitorului și nevoia noastră de a impreisona

Când a văzut Hristos mulțimile adunate, a urcat în munte. De ce, ne întrebăm, s-a depărtat de oameni? Oare, nu-i iubea? Ce înseamnă această depărtare și urcare în munte? Hristos S-a desprins de mulțimi și S-a retras într-un loc pustiu, ca să ne arate virtutea smereniei. S-a îndepărtat de mulțimi pentru că nu căuta prețuirea și slava de la oameni. Nu se ducea între oameni nechemat, ca să stea și să le vorbească, ca să îi impresioneze.

Nevoia noastră de a impresiona și de a câștiga aprecierea mulțimii, prin excelență ne face inferiori. Ea arată lipsa adevăratei slave dinlăuntrul nostru.

Adevărata cunoaștere și slavă este doar Hristos. Slava lui Hristos este chenoza Lui, deșertarea de El însuși. Este sărăcia Lui, Crucea Lui.

Vânătoarea după slavă deșartă

Noi ignorăm viețuirea smerită, pentru că nu avem duhul lui Dumnezeu și nu trăim transformarea noastră ontologică prin Harul Duhului Sfânt. Căutăm slava efemeră, urmărind să o dobândim pe
criterii cu totul omenești. Ne interesează dacă ne acceptă și ne prețuiesc oamenii, dacă le suntem plăcuți. Această vânătoare după slava deșartă ne provoacă neputință duhovnicească și psihică.

Se pierd din viața noastră simplitatea și naturalețea, pentru că ne temem să fim judecați și respinși. Devenim în mod obsesiv multifuncționali, încercând să umplem golul nostru existențial, relevând în acest fel sărăcia noastră interioară.

Slava lui Dumnezeu este crucea. Hristos Se golește pe Sine de bunăvoie și Se aduce pe Sine lumii.

Oricine dinte noi se dăruiește celorlalți în mod voit și conștient, mărturisește dragostea cea adevărată. Nu-și pune problema dacă place sau nu celorlalți,  dacă este recunoscută sau nu jertfa lui. Este liber față de complexul acceptării și validării din partea celorlalți. Este liber de dezbinări lăuntrice, pentru că trăiește libertatea cea întru Hristos și numai adevărata dragoste ne dă acest fel de libertate.

Pentru logica lumii, o astfel de stare este considerată un nonsens. Ce persoană „rațională” poate accepta învinovățirile și prigonirile „în numele dreptății” lui Dumnezeu, ca o binecuvântare? „Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie” (1 Corinteni, 1:18).

Tot ce contrazice sau se mișcă împotriva „fericirii” omului de azi, îl smintește, îl tulbură. Astăzi stăpânește cultura omului „fericit”. Noi suntem „fericiții” traiului bun! Totuși, pentru cei care îndrăznesc
să-L urmeze conștient pe Hristos, fiecare încercare se transformă în mântuire, crucea se transformă în putere și bucurie, „iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni, 1:18).

Bucuria Crucii

Singura bucurie care nu se împuținează, nici nu se sfârșește, ci mereu sporește – este bucuria Crucii și a Învierii. Capacitatea noastră de a răbda necazurile și greutățile determină nivelul și profunzimea experierii acestei bucurii. Numai dacă asumarea crucii se va imprima și se va grava adânc pe pereții inimii noastre, Hristos ne va dărui biruința asupra morții și bucuria Învierii.

Ridicându-ne cu vitejie crucea, simțim cum o bucurie negrăită ne inundă întreaga ființă. Când suntem prigoniți, Domnul ne îndeamnă nu numai să nu ne întristăm, ci și să ne bucurăm!
Acesta este sensul profund al Crucii.

Hristos le-a spus ucenicilor Săi pe drumul spre Emaus: „Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa?” (Luca 24:26). Și noi, ca „împreună moștenitori cu Hristos” să ne
ducem crucea, „căci spre aceasta am fost chemați, … ca să pășim pe urmele Lui” (1 Petru 2:21).

Vicleanul, însă, reușește să ne amăgească atât de mult, încât să nu credem că singura cale care ne înrudește cu Hristos, este calea Crucii și a suferinței. Cuvintele Apostolului Pavel sună atât de provocator în urechile noastre astăzi: „Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să şi pătimiți pentru El” (Filipeni 1:29).

(Extras din cartea „ARHIM. VARNAVA IANGOS | FERICIRILE – RĂSPUNSUL DAT LUMII”)