Îl poate înțelege rațiunea sau inima limitate pe Dumnezeu Cel nelimitat?
Singură, încercarea de a afla pe Dumnezeu numai cu mintea ori cu inima, este insuficientă, din moment ce Dumnezeu este neinteligibil, neînțeles. „Nesfârșită și de neînțeles este dumnezeirea și numai una este limpede despre aceasta (dumnezeire), că nesfârșită este și de neînțeles” (Sf. Ioan Damaschin, Despre dreapta credință).
Dacă rațiunea și simțurile ar fi fost capabile să cuprindă și să-L înțeleagă pe Dumnezeu, atunci nu ar fi fost Dumnezeu, ci ar fi fost un idol după „chipul și asemănarea” noastră. Chiar dacă rațiunea și simțirea noastră nu pot înlocui cunoașterea revelată a lui Dumnezeu, totuși, acestea sunt dintre cele mai mari daruri ale Lui pentru noi, pentru că prin acestea suntem persoane capabile să ne împărtășim de iubirea Lui.
Datorită puterilor raționale, mânietoare și poftitoare ale sufletului, devenim capabili să ne supunem poruncilor lui Dumnezeu și să ne supunem smerit voii Lui.
Credință și idolatrizare
Poarta prin care Îl întâlnim pe Dumnezeu este Însuși Dumnezeu. Idolatrizarea și „îndumnezeirea” (transformarea minții noastre în dumnezeu) capacității noastre inteligibile este rezultatul folosirii exagerate a rațiunii. Oricât am căuta în diferite sisteme filosofice și religioase, nu vom afla niciodată bucuria vieții, prin deșteptăciunea noastră.
Mintea și inima sunt pur și simplu două organe care ne ajută să tâlcuim și să descriem darurile lui Dumnezeu, mărețiile și tainele Lui. Cu mintea le definim și cu gura le propovăduim. Cu inima le simțim și comunicăm între
noi. Devenim capabili să împărtășim și altora din darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu, astfel încât să fie însuflețiți și să dorească și aceia să-L iubească și să-L urmeze.
Cui Se descoperă Dumnezeu?
Dumnezeu Se descoperă celor smeriți; fie ei simpli, sau înțelepți și mari filosofi. Sf. Spiridon a fost un cioban smerit, deosebit de simplu. De aceea, îi odihnește pe oamenii simpli.
Dumnezeu, însă, a dăruit minte sclipitoare unui sfânt, Maxim Mărturisitorul, datorită smereniei sale, încât să poată să descrie minunat și inteligibil tainele Lui și să odihnească mințile filosofilor. Sf. Maxim nu L-a tâlcuit pe
Dumnezeu cu rațiunea sa. Pur și simplu, a descris cu darul său scriitoricesc experiențele descoperirilor lui Dumnezeu în viața sa, pentru că s-a predat pe sine însuși în mod deplin lui Dumnezeu.
Când suntem smeriți?
Adevărata smerenie este să ne supunem voii lui Dumnezeu și să ne împotrivim propriului cuget. Smerenia nu este o însușire firească a caracterului și a comportamentului nostru. Nu are nicio legătură cu rutina și moralitatea. Premisa smereniei este predarea libertății noastre voii lui Dumnezeu, este „da”-ul nostru față de chemarea personală a lui Dumnezeu.
Avva Isaac Sirul îl descrie cu o acrivie impresionantă și cu o familiaritate empirică pe omul smerit: „Cu desăvârșire smerit este acela care nu are nevoie să caute pricini pentru cugetul său ca să se smerească, care a dobândit smerenia în toate în chip desăvârșit și firesc, fără să se silească. Căci el a primit-o în sine ca un dar mare, ce întrece toată zidirea și firea.
…Calea ce duce la smerenie este alcătuită din a te nevoi cu trupul întru cunoștință, a te crede pe tine însuți mai prejos decât toată zidirea și a te ruga neîncetat. Cel smerit stă înaintea Domnului tăcut, așteptând numai mila Lui”. (Sf. Isaac Sirul, Filocalia X, Cuvântul XX)
(Extras din cartea ARHIM. VARNAVA IANGOS | FERICIRILE – RĂSPUNSUL DAT LUMII)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.