PR. GHEORGHE CALCIU | VORBIREA ÎN LIMBI

Dacă nu ai iubire de foc, poți să vorbești și 20 de ore pe zi că nu te comunici pe tine. Ești tot singur. Ești un automat care vorbește, dar nu comunică. Dar având iubire, spui doar trei cuvinte și ai comunicat ceva de folos pentru sufletul celuilalt.

Fenomenul glosolaliei | vorbirea în limbi

Acest fenomen al glosolaliei, adică al vorbirii în limbi, este un fenomen care a fost foarte practicat înainte, dar acum nu mai este practicat pentru că sunt anumite interdicții și condiții ca cineva să poată vorbi cu adevărat în limbi. După cum se vede, Apostolii vorbeau în toate limbile pământului, nu în limbi îngerești, ci în limbi omenești. De aceea evreii se întreabă: „De ce noi care venim din Elam, Arabia, din Spania – evreii vorbeau în general limbile țărilor în care trăiau – cum de-i auzim pe ei vorbind în limba noastră?”.

Această prezentare a pogorârii Sfântului Duh naște întrebarea: „Cum s-a petrecut vorbirea în limbi? Au vorbit Apostolii în fiecare limbă?”. Dacă ei au vorbit în fiecare limbă, trebuiau să vorbească pe rând. În timp ce vorbea unul, trebuia ca celălalt să tacă. Ca să vorbești, poate 20 de limbi, a însemnat extrem de mult.

Cred așa: Apostolii vorbeau în limba lor și Duhul Sfânt, care s-a sălășluit în ei, traducea instantaneu în limba fiecărui popor cuvântul Apostolilor. Toți care au fost adunați, auzeau pe Apostoli vorbind ca și cum ar fi vorbit în limba lor. Și ei se întrebau unii pe alții: „Tu înțelegi?” și ei înțelegeau toți. Eu cred că acesta a fost fenomenul glosolaliei, al vorbirii în limbi. Duhul Sfânt a adus instantaneu în mintea fiecărui om cuvântul Apostolului în limba respectivă sau a deschis înțelegerea poporului ca să înțeleagă exact ce spun Apostolii chiar dacă nu vorbeau în limba lor.

Când vorbirea în limbi e de la diavol

În cursul istoriei primare a creștinismului, acest fenomen al glosolaliei a fost foarte răspândit. În toate bisericile creștine se vorbea în limbi. În Epistola către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel găsim însă o corectare, o mustrare a acestei glosolalii. El spune că în bisericile primare se vorbea în limbi, dar nimeni nu înțelegea. Fiecare vorbea într-o limbă neînțeleasă, nu limbă omenească, nu limba unui popor, ci într-o limbă neînțeleasă, silabe aruncate așa la întâmplare și nimeni nu înțelegea ce se spune.

Deci, această vorbire în limbi nu aducea niciun folos. Când Apostolii au vorbit în limbi, ei au spus ceva, au comunicat ceva, au comunicat istoria Mântuitorului, au comunicat ce înseamnă istoria lui Iisus, care a fost sensul venirii Lui în lume. Și toți au înțeles pentru că fiecare auzea în limba lui.

În bisericile primare începuse această bolboroseală. Se vorbea în limbi, cineva spunea cuvinte aruncate la întâmplare. Nimeni nu înțelegea nimic. De aceea, Sf. Ap. Pavel spune așa: „Poate că cei care vorbiți în limbi aveți vreun impuls de la Sfântul Duh, dar dacă vorbiți numai în limbi neînțelese, vă zidiți numai pe voi. Dacă vrei să te zidești pe tine, nu vorbi în limba ta! Vorbește pentru tine însuți! Dacă poți să zidești pe altcineva vorbește într-o limbă pe care el să o înțeleagă sau dacă nu o înțelege, atunci să fie cineva care are duhul traducerii.

Pentru că vorbiți în limbi în Biserica voastră și dacă cineva din afară v-ar auzi, ar crede că e într-o casă de nebuni. Deci, dacă simți că vrei să vorbești și nu este cine să traducă, taci din gură!”. Aceasta este învățătura Sfintei Scripturi.

Rătăcirea penticostală

Dumneavoastră știți că există o sectă creștină, penticostalii, care susțin că ei vorbesc în limbi, că ei au o relație mai specială cu Sfântul Duh și că Duhul Sfânt coboară și le dă vorbirea în limbi. Dar niciodată nu traduc. Adică fac exact ceea ce Apostolul Pavel interzice.

Am avut experiențe cu acești penticostali când am venit în România. Mergeam prin lume, prin toată Europa. Și ei își făceau treaba lor. Pastorul spunea la un moment dat: „Acum să vorbim în limbi”. Atunci am înțeles exact ceea ce Sf. Ap. Pavel spune, că dacă intră cineva într-o astfel de adunare, crede că a nimerit la o casă de nebuni. Așa era adunarea penticostală: ca o casă de nebuni.

Vorbirea în limbi nu mântuiește

Și am încercat să vorbesc la o adunare din asta penticostală din Franța, cu cea care conducea vorbirea în limbi. Era o doamnă și am întrebat-o: „Mântuiește vorbirea în limbi și nu mântuiește împărtășirea cu trupul și sângele Domnului?”. Și ea a început să vorbească în limbi.

Eu tăceam și a început să vorbească tot mai tare și pe urmă a strigat la mine: „Vorbește în limbi!”. Și am zis: „Cucoană, lasă-mă în pace cu vorbirea voastră!”. Am înțeles atunci că într-adevăr penticostalii nu au har! Nu Duhul vorbește prin ei! În primul rând ar trebui să fie cineva care traduce.

De aceea, Biserica Ortodoxă a interzis această mișcare a harismaticilor și este foarte prudentă și cu minunile și cu recunoașterea sfinților și cu vorbitul în limbi, pentru că niciodată nu știi dacă în spatele acestora nu se află o nebunie personală sau o sugestie în masă cum se întâmplă în adunările penticostalilor.

Propaganda penticostală

La noi, în Ortodoxie, Duhul Sfânt comunică prin om, ca și prin Sf. Scriptură, tot ceea ce este necesar mântuirii. Nimic care ne privește pe noi pentru bunul nostru trai. Prin urmare, Duhul Sfânt nu ar vorbi prin cineva că ți-ai bătut boul sau vaca sau soția, ci El vorbește despre mântuirea noastră.

Ceea ce este important să știți despre această glosolalie este să nu vă lăsați seduși de propaganda penticostală, cum că ei ar avea Duhul Sfânt care vorbește prin ei în limbi. Și mai ales să țineți cont dacă îți vorbește despre mântuire sau despre o afacere personală.

Biserica istorică s-a înființat la Cincizecime

Dar în această zi a Cincizecimii s-a produs un fenomen extraordinar. În această zi s-a înființat Biserica văzută. Noi spunem așa: Biserica lui Hristos a fost înființată, în mod mistic, pe Cruce, atunci când Hristos Și-a vărsat sângele Lui pe Cruce. Aceea a fost temelia Bisericii spirituale”. Dar, în mod istoric și văzut, Biserica a fost înființată astăzi, în ziua Cincizecimii.

După Pogorârea Sfântului Duh, Sfinții Apostoli au vorbit în limbi, dar Sfânta Scriptură nu ne dă decât cuvântul Sf. Ap. Petru. El s-a adresat credincioșilor și a vorbit în limba tuturor popoarelor și le-a spus despre însemnătatea acestei zile: „voi turna Duhul meu peste fiii și fiicele tale și ei vor proroci”. Dumnezeu a turnat Duhul Sfânt peste noi, peste fiii și fiicele lui Israel.

Botezul credinței

Și de ce ne-a dat acest lucru? Pentru că Dumnezeu ne-a dat un Mântuitor, pe Mântuitorul Iisus Hristos. El S-a întrupat din Fecioara Maria prin pogorârea Sfântului Duh, a propovăduit în mijlocul vostru, iar voi ca niște răi și discipoli ai diavolului L-ați arestat, L-ați chinuit, L-ați răstignit, dar El a înviat. Și așa le vorbește Sf. Ap. Petru despre toată viața Mântuitorului, despre pedeapsa pentru cei care L-au văzut pe Iisus Hristos și nu au crezut.

Petru nu era un învățat, era un om simplu, dar Duhul Sfânt a fost și a vorbit prin el. Evenimentul a fost așa de impresionant: vuietul, pogorârea Sfântului Duh, limbile de foc care se vedeau deasupra fiecărui Apostol și apelul pe care Sf. Ap. Petru îl face este așa de puternic încât oamenii l-au întrebat: „Și noi ce să facem?”.  Și Petru a spus: „Credeți, pocăiți-vă și vă botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. S-au botezat în ziua aceea ca la 5000 de bărbați și femei și copii.

Biserica văzută și Biserica nevăzută

Deci, așa s-a înființat Biserica văzută. Așa cum noi formăm Biserica văzută acum, așa s-a format Biserica văzută pentru prima dată: Biserica istorică. Din clipa aceea, Biserica mistică înființată de Iisus pe Cruce prin sângele Său ia o formă organizată, intră în istorie. De aceea spunem că Biserica este instituția sacră de mântuire a tuturor. Dar ea are și o dimensiune socială. Ea trăiește în societate. Ea este formată din oameni păcătoși și buni. Ea are o istorie cu căderi și cu ridicări.

Dar Biserica mistică, înființată de Hristos, rămâne totdeauna pură, curată. Ea este, cum spun Sf. Părinți, „ca scăldătoarea din Vitezda”, unde cel care intra primul în vâltoarea apei se vindeca de orice boală era cuprins. În Biserica lui Hristos cea adevărată, fiecare se vindecă de boli trupești și sufletești, nu numai cel care intră întâi și numai o dată.

Cu toate tulburările care au fost în istoria ei, Biserica a rămas neatinsă și fără pată. Încet-încet s-au stabilit o sumă de reguli pentru cei care voiau să devină membrii ei, dar veneau cu niște obiceiuri despre care nu înțelegeau de ce Biserica Ortodoxă le consideră păcate. Și atunci li s-a explicat, s-au alcătuit canoanele și astfel Biserica lui Hristos a rămas în continuare vie, nevătămată chiar dacă oamenii greșesc.

Harul în Biserica Ortodoxă

Dincolo de păcatele noastre, în Biserică trăiește Duhul lui Dumnezeu care a coborât atunci la Cincizecime, Cel care călăuzește sufletele noastre spre mântuire.

Iubiți credincioși, de aceea Biserica noastră acordă o deosebită atenție pogorârii Sfântului Duh. Ea face parte din marile sărbători domnești ale Bisericii, legate de viața Mântuitorului. De atunci Duhul Sfânt lucrează în Biserica noastră într-un fel sau altul: prin cuvântul preotului, prin sălășluirea Duhului în inima voastră când simțiți că s-a schimbat ceva în viața voastră, că ați descoperit ceva despre care nu știați, că mergeți pe un drum mai luminos. Uneori Duhul se coboară instantaneu, alteori încet-încet.

El lucrează, poate, ani de zile. Începi să iubești rugăciunea, începi să iubești mănăstirile.  Alteori Duhul Sfânt vine în inima ta ca o lumină sau pătrunde în tine, într-o clipă de nefericire.

Iubirea – continuitatea Harului

Doresc ca această zi a Pogorârii Sfântului Duh să fie cu adevărat ziua deschiderii inimilor noastre, să primim Duhul lui Dumnezeu ca să vorbim în limba îngerilor, slăvindu-L pe Dumnezeu. Eu cred că rămășița pogorârii Duhului Sfânt în inima noastră este iubirea. Ea convinge. Ceea ce Dumnezeu a lăsat în noi este iubirea pe care Dumnezeu a pus-o în inima noastră.

Dacă nu ai iubire de foc, poți să vorbești și 20 de ore pe zi că nu te comunici pe tine. Ești tot singur. Ești un automat care vorbește, dar nu comunică. Dar având iubire, spui doar trei cuvinte și ai comunicat ceva de folos pentru sufletul celuilalt.

Să vă dea Dumnezeu să păstrați această consecință a Duhului Sfânt în inima voastră, să comunicați prin dragoste! Să vă iubiți unii pe alții, să-L iubiți pe Hristos și prin aceasta vom fi o Biserică așa cum a fost ctitorită de Iisus Hristos, Biserica iubirii în care ne vindecăm de toate bolile sufletești și trupești. Amin[1].

[1] Predică susținută în parohia „Sfânta Cruce”, Washington DC, U.S.A., transcrisă după o înregistrare audio.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 60)