MARIN RĂDUCĂ | CU SATANA NU SE DUC TRATATIVE

Vă oferim un sfat prețios din partea unui biruitor al fiarei comuniste, care a reușit să supună sub picioarele lui toate cursele întunecatului regim. Nu e nimic de negociat cu Satana, ne spune dl. Marin Răducă, isihastul temnițelor comuniste. Aflați care este cheia pentru a rămâne viu, vertical și întărit într-o astfel de luptă. MARIN RĂDUCĂ | CU SATANA NU SE DUC TRATATIVE

Nu negociem cu Satana

S-au tras anumite sfori politice pe care noi, cei din închisoare, nu le-am acceptat. Adică nu am acceptat să fim eliberați prin anumite convenții făcute cu comuniștii. Și s-a dovedit că cu Satana nu se colaborează și nu se duc tratative. Acesta e adevărul. Comuniștii și-au întețit spionajul, i-au lăsat pe legionari să se regrupeze și apoi i-au arestat. A fost multă suferință.

I-au supus la chinuri de neînchipuit. Nu numai că te înfometau, că eram pur și simplu ca cei din Auschwitz – mă speriam eu când mă duceam la baie și mă spălam cum îmi vedeam scheletul – dar erai ținut în carceri și subsoluri special amenajate. În primul rând erau atacate capetele. O săptămână îi băgau la carceră, în alta îi scoteau până când oameni sănătoși și voinici ajungeau să fie duși cu targa.

Strategii de luptă lăuntrică

…Dacă vizai libertatea cu orice preț, cedai. Însă nouă ni s-a făcut această educație: că nu poți să slujești la doi stăpâni; ori lui Dumnezeu, ori lui mamona. Și am refuzat reeducarea. La Aiud, reeducarea nu era chipurile, pe față, nu te obligau. Dar îți scriau viața de așa manieră, că trebuia să alegi moartea sau să treci de partea lor. Și dacă acceptai moartea, rămâneai pe loc.

Aici Dumnezeu a lucrat foarte mult, pentru fiecare, cu pregătirea lui, cu gradul lui de credință. Unii au murit, că a mai venit peste noi și tifosul. Și eram doi în celulă. Mi-amintesc doar numele de familie al colegului meu. Era Marin, iar al meu era numele propriu, Marin. Când am bătut în ușă ca să-l ducă la infirmerie, că avea temperatură și era bolnav rău, avea peste 40º, gardianul mi-a trântit ușa în față și mi-a spus că dacă mai bat o dată, mă trimite la izolare. Și Marin a murit. M-am îmbolnăvit și eu.

Cum ați scăpat de tifos?

Dumnezeu m-a scăpat. Trei zile am avut temperatură. Dar omul are credința că oricât de grav ar fi, se va întâmpla cu el un miracol și va scăpa. Sigur că încercările nu au fost ușoare.

Cum biruiați frigul, dorul de casă, de cei dragi, mai ales în anii de izolare?

Nu numai că am trecut prin încercările astea de 10-12 zile la Neagra, la Carceră, dar la Alba m-au ținut 6 luni, din ianuarie. M-au dezbrăcat, să nu am pulover, absolut nimic, numai zeghea, pantalonul și cămașa și m-au băgat într-o celulă lângă W.C., la ultimul etaj, E3 în celularul nou. Eram încă cu alți doi camarazi când m-au luat din celulă.

Torturi inimaginabile

Dar ați făcut ceva anume când v-au ridicat?

Nu, absolut nimic, că nu aveai voie nici să te rezemi de perete, înțelegeți? Trebuia să stai nemișcat pe marginea priciului. De plimbat nu puteai să te mai plimbi pentru că erai slăbit în ultimul grad și atunci când stăteai, nu cumva să te rezemi de perete că asta însemna carceră, izolare. Și la izolare aveai turtoiul acela de 200 de grame, niște mălai din acesta băgat la cuptor. Și acolo îți dădeau într-o zi turtoiul și într-o zi îți dădeau zeama aia de chimen. Eh, când îți dădeau terci…

Era sărbătoare?

Mare. Și ce să vă spun? M-au băgat acolo în celulă. Celula era goală, nu pat, nu nimic, absolut nimic. Au scos ferestrele și era o iarnă și un ger!… Când m-au băgat acolo, pot să vă spun așa, că parcă mi s-au înnegrit ochii când am văzut că este gerul acela, că în celelalte celule era altceva.

Aclimatizarea în prigoană

Când ai o celulă lângă W.C.-ul acela care era cu un sloi de gheață în el, în prima clipă, ce credeți că am văzut? Am văzut negură. Și bineînțeles că simțeam – că aveam auzul foarte ascuțit, nu ca acum – și simțeam ocheanul de la ușă, spionul cum supraveghează. Zic: „Doamne, Tu care ai spus că niciun fir de păr din capul nostru nu piere fără știrea Ta, Tu știi că eu sunt adus aici ca să cedez, să trec de partea vrăjmașului. Întărește-mă, Doamne, ca să pot trece peste această încercare”.

M-am mișcat eu în stânga, în dreapta ca să mă aclimatizez și am zis așa: „Măi, dacă a trecut un minut și nu am pățit nimic, trece și al doilea și așa mai departe” și cu rugăciune m-am și aclimatizat. Ca să dau o explicație omenească, m-am aclimatizat cu starea aceea de îngheț. Și nu numai că m-au ținut acolo până s-a terminat iarna. M-au ținut până în luna iulie și în luna iulie din celularul acesta nou m-au zvârlit în Zarcă.

(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 56)