articole, Minuni, Părinți, Sfinți români
EXPERIENȚA MEA ALĂTURI DE SF. DIONISIE IGNAT | PR. VALENTIN BASSARABESCU
Părintele Dionisie – Duhovnicul meu
Cred că hotărârea de a-l canoniza pe Părintele Dionisie a făcut mare bucurie duhovnicească tuturor celor care l-au cunoscut şi s-au putut împărtăşi de Harul pe care i l-a dat Hristos. Nu cred că este niciun monah din Sf. Munte care să nu îl considere sfânt. El este unul dintre cei mai mari sfinţi (nu numai român) ai perioadei contemporane.
La fel şi eu, care am primit darul de a-l avea ca duhovnic într-o perioadă de răscruce a vieţii. În ultimele decenii ale secolului trecut am aparţinut parohiilor româneşti din străinătate care s-au aflat sub ocrotirea canonică a Patriarhiei Ecumenice, cea care preluase atunci sarcina ocrotirii celor care se refugiaseră de comunism. Deşi duhovnicii din România îmi recomandaseră să mă fac preot, începusem să am mari îndoieli, datorită păcatelor mele şi marilor tulburări din aceste parohii, întâmplate după 1990.
Atunci Hristos m-a condus la Colciu, la Sfântul Dionisie. Acesta mi-a spus mai întâi că e prea ocupat ca să mă poată primi, dar în clipa când ieşeam pe uşa chiliei, m-a chemat înapoi la spovedanie.
Părintele Dionisie mi-a știut gândul
Cred că ştia de ce am venit şi mi-a spus foarte scurt, dar autoritar, să accept să fiu hirotonit. Mult m-a ajutat, a revărsat Har asupra vieţii mele păcătoase: am înţeles atunci mai adânc Sf. Evanghelie care zice că: „Împărăţia lui Dumnezeu stă întru putere”.
Distanţa mi s-a părut la început un impediment, căci nu puteam merge prea des în Sf. Munte. Scrisorile pe care mi le trimitea, arătau clar că ştie starea mea sufletească adâncă şi căuta să mă ajute să-mi depăşesc neputinţele. Când îl întâlneam, nu era nevoie de multe cuvinte. Dintr-o simplă schimbare de ton sau mişcare a feţei, ştiam exact pe ce rană a sufletului meu pune mâna să o vindece.
Harisma tămăduitoare
Vorbea fără cuvinte sufletului, dar transmitea imediat şi o harismă tămăduitoare. Nu l-am meritat, a fost un dar mare de la Hristos. Când a trecut la Domnul, am crezut că a lăsat un mare gol în viaţa mea, dar am înţeles repede că nu ne-a lăsat orfani. În fiecare an, în ziua trecerii lui la Domnul am săvârşit priveghere de noapte cu Sf. Liturghie şi Parastas, atât cât este îngăduit până la canonizare. Iar fotografia lui nu a lipsit niciodată din Sf. Altar.
S-a făcut cu voia lui de trei ori orb faţă de lume, dând răspuns cu Mântuitorul la cele trei ispitiri la care toţi creştinii suntem supuşi.
Mereu accentua, cu smerenia şi simplitatea lui harică, necesitatea mântuitoare de a mărturisi Adevărul. Probabil că de aceea l-a trimis Domnul în aceste vremuri, ca să ne întărească la mărturisire şi la jertfă necondiţionată.
Să-l chemăm mereu în rugăciunile noastre, mai ales atunci când vrem să ne pregătim să primim smerenia şi răbdarea de a mărturisi pe Hristos în acest veac!
(Extras din Revista Atitudini Nr. 71, dedicată Sf. Dionisie Ignat)
Frescă: Schitul Pocrov, Neamț
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.