Războiul împotriva creației
Suntem asemenea ucenicilor lui Hristos aflați în mijlocul furtunii. «Și el dormea la cârmă pe un căpătâi. Ucenicii L-au deșteptat și i-au zis: „Învățătorule, nu-ți pasă că pierim?” (Mrc.4,18)».
La fel așteptăm și noi ca Domnul să certe furtuna pentru a ne salva din abisul, care ni se deschide și în care suntem împinși cu cele mai ademenitoare formule. Războiul împotriva Creației cuprinde multiple ramificații, pe diverse nivele, fronturi, atitudini. Ținta are un conținut extrem de precis, urmărind distrugerea rădăcinii, adică a vieții, a începutului ei, adică a Cuvântului. „La început a fost Cuvântul” iar românul a tradus această frază păstrându-i profunzimea: „pe unde iese cuvântul iese și sufletul”. Această forță imensă („ca-n basme e-a cuvântului putere”) trebuia atacată până la desființarea unității: cuvânt, suflet, om.
Invazia s-a făcut progresiv, respectând politica pașilor mărunți.
În actul I cuvântul a fost secționat folosindu-se din el numai câteva silabe. Exemplu: mate, dirigu, profu, met etc., justificându-se perfid că trăim în secolul vitezei.
În actul II cuvântul se comprimă în câteva sunete repetitive de exemplu: O.K. exprimând idei diferite, dar limbajul reducându-se la câteva subiecte banale. Trebuie subliniat că la acest stadiu a contribuit din plin tirania și dependența de micul ecran.
Importanța cuvântului și a limbajului
Actul III reprezintă adevăratul „salt calitativ” în urma căruia sufletul a fost modelat prin desacralizarea cuvântului, prin golirea de conținutul și sensul lui real, adică mutilându-l și mutilându-ne. Mă refer în special la cuvintele „cheie” ale existenței noastre interioare. Astfel vorba „prietenie” a dispărut din dicționar apărând cu un nou înțeles și anume „partener de pat”. Lovitura cea mai puternică trebuia însă dată axului fundamental al universului, cuvântului „dragoste”. Așa s-a ajuns la abjecta exprimare „a face dragoste” (exprimare total agramată), pentru a „evolua” în decăzuta expresie „a face sex”.
După desființarea celor doi piloni esențiali (prietenie și iubire), „urma în mod firesc” demolarea celui de al treilea termen existențial, acela de „familie”.
Ceea ce m-a surprins în decursul timpului este că fiecare „congregație” nou apărută își construia propriile temple, dogme, ritualuri, noțiuni lingvistice, izolându-se de ceilalți pe care-i considera „rătăciți” și „pierduți”.
Limbajul homsexualilor
Pentru prima dată în istorie o formație (homosexualii) caută să-și impună, deocamdată pe picior de egalitate, nefirescul ca fiind absolut similar relației existente de la începutul omenirii. Deși întreaga construcție anatomică și fiziologica, atât umană cât și animală, exclud această orientare. Și mai ciudat este faptul că se consideră îndreptățiți să se folosească de „hainele” mele, de „casa” mea, pretinzând că suntem obligați să le utilizăm în comun.
Îmi amintesc că în urmă cu 20 de ani am asistat la o transmisie la TVR, din Londra, cu baletul „Lacul lebedelor” de Ceaikovski în care, spre surprinderea mea, diafanele și grațioasele lebede erau interpretate de tineri vânjoși și mușchiuloși. Mă întreb și acum de ce această „formație” nu-și crează propriile opere, de ce le fură pe ale mele, mutilându-le? Același lucru mă nedumerește și astăzi: de ce nu vă faceți un vocabular propriu, cu noi termeni lingvistici și mă deposedați de conținutul divin și uman de familie? Tot așa și pentru ceea ce numiți „iubire”. Pentru noi, mult huliții „conservatori” și „tradiționaliști” familia este un cuvânt sacru, o biserică în miniatură unde, cum spune Arghezi:
„Și într-un colț vom face din covoare
Un pat adânc cu perinile moi
Dacă Iisus voind ca să coboare
Flămând și gol va trece pe la noi”.
Stimați tovarăși, puteți fi siguri că nu vom accepta alungarea lui Iisus din inimile noastre, din casele noastre, din țara noastră.
Oricât ne-ar costa.
Amin.
(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 60)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.