PĂRINTELE PROCLU | RĂPIREA LA CER

Mintea adunată în rugăciune

Dar Dumnezeu din care rugăciune ne ia în răpire? Poate să ne ia și când ne rugăm la Psaltire sau numai când spunem „Doamne Iisuse”?

Uite cum, totul e să fie mintea adunată. Și când e mintea adunată îl ia și din cugetarea sfântă. Și când l-a luat în răpire, el se bucură, nu se mai roagă lui Dumnezeu, numai se bucură de slava lui Dumnezeu. Bucuriile acelea nu se aseamănă cu acestea. Doamne ferește! Că dacă s-ar asemăna cu acestea, s-ar spune bucuriile, dar nu le poți spune.

Sunt unele persoane, am văzut din care vin pe la mine, care au ajuns la o măsură înaltă, care se țin de mărturisit și nu ies din sfatul duhovnicului și din sfaturile Sfinților Părinți și au simțit unele bucurii asemenea cu unele răpiri. Și unor persoane, Duhul Sfânt le descoperă nu pentru că sunt vrednice de acele bucurii, ci pentru ca să știe de ce au de luptat, adică pentru ce luptă ele. Și sunt unele persoane, care își adună mintea din toate părțile, fie în cugetare sfântă, fie în rugăciune, dar mai mult și mai mult în Doamne Iisuse.

Cineva spunea că stătea pe pat, după ce și-a făcut rânduiala lui și a simțit așa o curăție, o bucurie sfântă și un dor de Dumnezeu și din cugetarea aceea l-a răpit Duhul Sfânt.

Altădată cineva povestea unui părinte bătrân cum a avut o bucurie sfântă. Dar bătrânul i-a zis așa: „Să nu te bucuri, să nu crezi că e a ta această bucurie! Dumnezeu ți-a descoperit pentru ce trebuie să lupți, dar când ți-a veni iarăși bucuria, când te-ai pune la rugăciune și iar le ai, abia atunci sunt ale tale. Dar cât timp vin foarte rar, nu sunt ale tale, ești încă în luptăˮ.

 Răpirea la Dumnezeu prin rugăciune

Le primești de la Dumnezeu ca un dar ca să te lupți, iar la sfârșit le primești în urma nevoinței și a ajutorului lui Dumnezeu?

Da. Și părintele acela a mai spus așa: Aceste bucurii le simt acele persoane mai mult către sfârșitul vieții. Atunci Duhul Sfânt te face să uiți de veacul acesta, să te bucuri de celălalt veac. Când ai o răpire din asta și te-ai bucurat de slava lui Dumnezeu și apoi revii înapoi în trup, imediat trebuie să zici Doamne Iisuse. Și dacă zici mereu Doamne Iisuse, iar ești răpit.

 Până când? Până când vine un om și-l deranjează?

Până îl deranjează cineva. Și așa, în timpul acela, nici nu ți-e somn, nici nu ți-e foame. În timpul acela nu mai vrei să auzi că ai trup, că îți trebuie ceva.

Înseamnă că ține mai multe zile o astfel de stare?.

Da, și mai știu de un pustnic, care din 40 în 40 de zile mânca. Acela desigur de aceasta mânca așa, pentru că stătea în răpire.

Nu mai avea nevoie de mâncare.

Da. Că era un frate, ucenic și la vreo 3, 4 zile – nu știu exact la cât timp – îi ardea pieptul de foame, nu mai putea și bătrânul a zis așa: „Eu țin 40 de zile și nu mi-e foame și tu, după câteva zile, nu mai poți de foame!ˮ. Și atunci l-a mustrat Duhul cel Sfânt: „Tu postești pentru că Duhul Sfânt te ajută. Dar fratele din dragostea lui se nevoiește”. Și după felul cum am descoperit, el stătea în răpire și cum începea să se roage, nu mai era pe pământ, era în rai. Numai trupul stătea pe pământ.

Bucuriile mai presus de vedenii

Dar în rai vedea oare îngeri sau sfinți, pe Maica Domnului și frumusețile de acolo?

Uite cum e. Tainele acestea sunt așa de strașnice, că orice bucurie din acelea nu o poți spune! Nu-i vedenie, acele bucurii sunt mai presus de vedenie. Sufletul se bucură de slava lui Dumnezeu și bucuriile acelea le înțelegi, dar nu le poți spune că nu se aseamănă cu acestea, că dacă s-ar asemăna cu acestea, ai spune. „Uite așa-iˮ. Duhul cel Sfânt atâta le-a pecetluit, ca să nu poată diavolul să imite. Când auzi că cineva a fost răpit și spune cum a fost răpit, îl prinzi, dacă e de la Dumnezeu sau e de la vrăjmașul.

 Cum îl prinzi?

Dacă spune că a fost răpit și s-a bucurat de slava lui Dumnezeu și spune cu gura, nu-i adevărat, nu a fost răpire. Ori e vedenie, ori e înșelăciune.

Înseamnă că e o taină, nu trebuie să spună deloc?

Da, ai vrea să spui, dar mintea nu poate spune. Numai te bucuri și înțelegi ce ți s-a întâmplat că Duhul cel Sfânt te lămurește, te luminează, te înțelepțește.

Îl aduce pe om la tăcere pentru că tăcerea este glasul veacului viitor. Adică tu te bucuri, dar nu mai poți să spui niciun cuvânt. Numai inima ta se bucură și gura tace?

Și mai este încă ceva, un cuvânt pământesc care zice: „Tăcerea este a veacului viitor și vorbirea a veacului acestuiaˮ. Asta e o treaptă pe pământ și de la treapta asta te poți ridica la ce am spus. Dar, noi n-am ajuns acolo, suntem abia la temelie. În primul rând este ascultarea de un duhovnic, să plângi, să te smerești și să te pocăiești, iar prima virtute este să nu te mânii, a plânge și a nu te răscula, a nu te tulbura, a învăța să ierți și a trece cu vederea neajunsurile altora. Asta îl răstoarnă pe diavol.

Înțelepții și nebunii

Și cum se răstoarnă diavolul?

Când diavolul lucrează prin om, îi faci un izbai omului. Și când i-ai făcut un izbai, îl doare pe diavol că i-ai stricat lucrarea lui.

Dar și când te smerești înaintea altui om, l-ai răsturnat pe diavol prin om, fuge dracul din el și atunci omul cade deasupra lui.

Da. Eu îți spun așa. Cineva tot a venit mereu și tot m-a ocărât și eu am început a zice Doamne Iisuse și el îmi spunea câte o sută de cuvinte și când îmi punea o întrebare și îi răspundeam, acele o sută nu mai aveau valoare și el iar zicea alte cuvinte, rapid, că avea două Facultăți. Și până la urmă ce să vezi, că am observat așa: Duhul Sfânt nu se uită la câte Facultăți ai, se uită la câtă credință și smerenie ai și pe măsura smereniei Duhul Sfânt îi ia Facultățile din minte, iar acela rămâne ca un copil fără minte și vorbește ca un nebun.

Bineînțeles, dacă este cineva care are 2, 3 Facultăți, ori cine știe ce mai are el și are și smerenie atunci mă plec până la pământ. Acela e un om complet. Dacă are Facultate și nu are smerenie, este un om nebun. Mândria nu e a oamenilor celor sănătoși, e a oamenilor bolnavi. Pot să aibă aripi să zboare pe sus și când ai auzit că zboară pe sus și n-are smerenie, să faci semnul Sfintei Cruci.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 51)