De ce Jertfă pe Cruce?
Ca să ne trezească şi să ne abată de la păcat, Hristos ne zguduie prin patimile Lui. Ne arată până unde merge răutatea păcatului, încât răstigneşte şi pe Fiul lui Dumnezeu, pe Mântuitorul lumii. Pentru păcatele şi patimile noastre, Hristos vesteşte Evanghelia, întemeiază Biserica şi primeşte de la noi: vânzare, pălmuiri, biciuiri, cunună de spini, cruce, batjocuri între tâlhari, fiere, oţet şi moarte.
Scena zguduitoare a Patimilor Lui, este fără pereche în toată istoria lumii. Moartea lui Socrate e tragedia unui om, arderea Romei e tragedia unui oraş, revoluţia franceză e tragedia unui popor, războaiele mondiale sunt tragedia lumii întregi. Patimile şi moartea Domnului înfăţişează tragedia istoriei şi drama divină a Mântuitorului lumii[1].
Inimă de piatră să avem şi ea ne mişcă… Mielul lui Dumnezeu suferă greu, suferă adânc, prin toate simţurile. Suferă pipăitul: căci toată carnea Lui era bătută, zdrobită şi chinuită prin rănile spinilor şi ale piroanelor. Suferă auzul, căci aude strigătele pline de ură ale fariseilor. Suferă mirosul şi gustul chinuit prin fiere şi oţet. Suferă văzul, căci vede pe mama Sa zdrobită de o durere nemărginită. Suferă amar prin toate simţurile trupului Său ca prin patimile Lui să trezească simţurile omului din amorţirea păcatului şi din robia patimilor.
Puterea Lemnului Sf. Cruci
Un singur lucru nu a făcut Iisus Hristos: păcatul (Is. 53:9; In. 8:46; 1 Petr. 2:22). Totul a făcut pentru om: Şi-a dat viaţa – ce avea mai scump – jertfă de împăcare cu Dumnezeu. Ca să-i scape de răutăţile patimilor, El lasă duşmanilor iertarea, soldaţilor haina, sutaşului cunoştinţa de Dumnezeu, tâlharului raiul, ucenicului pe mama Sa, Miresei (Bisericii) Sale Evanghelia, cele şapte Sfinte Taine şi cele şapte daruri ale Duhului Sfânt, creştinilor, copiilor, prietenilor şi fraţilor Săi, crucea mântuitoare.
Toate sunt daruri ale patimilor Sale, ca pe noi să ne scoată din întunericul patimilor la lumina mântuirii.
„Cu lemnul (crucii) se cădea să se vindece lemnul (pomul fructului oprit) şi cu patima Celui fără de patimă să se dezlege patimile cele prin lemn ale Celui osândit”[2].
Aşadar Iisus Hristos Mântuitorul rabdă, pătimeşte, suferinţele cele mai grele, ca să trezească omenirea din beţia păcatului, să întoarcă oaia cea rătăcită, omul supus patimilor vătămătoare, în staulul mântuirii. Prin patimile sale stricăcioase, omul cade; prin patimile Domnului se ridică. Prin patimile sale vinovate, omul se desparte de Dumnezeu, de bunurile şi de făgăduinţele vieţii fericite; prin patimile Domnului dobândeşte iarăşi raiul fericirii.
Pentru patimile omeneşti – pentru aur şi argint, pentru pofte şi plăceri vinovate, ca Irod şi ca Iuda, înjurăm, vindem şi batjocorim pe Dumnezeu. Cu patimile Mântuitorului ne împăcăm cu Dumnezeu şi astfel scăpăm, ne mântuim din potopul păcatelor[3].
Harul Patimilor Domnului
De aceea, iubite creştine, caută să-ţi înfrânezi, să-ţi stăpâneşti şi să-ţi biruieşti patimile trupului şi ale sufletului, prin harul patimilor Domnului. Pentru pierzarea sufletului, spune Sf. Simeon Noul Cuvântător de Dumnezeu, este de ajuns o singură patimă, aşa după cum un singur tâlhar ne poate ucide trupul. Ridică-te, creştine, ridică-te puţin câte puţin de la pământul patimilor spre cerul virtuţilor şi al darurilor lui Dumnezeu. Cine se ridică o dată în aerul Duhului, nu mai doreşte noroiul pământului. Cine de gândurile cele rele şi de patimi se va slobozi, nu se va mai pogorî în robia păcatului şi a cugetului trupesc. Iar cine nu se smulge din pământul mlăştinos al patimilor sau se cufundă mereu şi piere în noroiul lor, sau se sfâşie şi se mănâncă de răutatea lor ca de nişte fiare sălbatice şi, după moarte, în osânda veşnică se va munci[4].
Ca să ne scape dintr-o astfel de osândă Hristos Dumnezeu ne cheamă la Sine, ne spală rănile patimilor, ne culcă pe inima Sa, ca pe Ioan, ne hrăneşte cu trupul şi cu sângele Său. Ca să scăpăm din osânda patimilor, El ne vine în ajutor prin Patimile Sale mântuitoare, prin cuvintele şi harurile Evangheliei Sale sfinte, prin rugăciunile şi slujbele Bisericii Sale dreptmăritoare.
„Miluieşte, Doamne, sufletul meu cel întinat cu patimile vieţii şi curat pe el, prin pocăinţă şi mărturisire, îl primeşte, că bine eşti cuvântat în vecii vecilor”[5].
[1] Dr. Alex. Nicolescu, Strop de rouă, Lugoj, 1929, p. 138.
[2] Stihiră de la vecernia Înălţării Sfintei Cruci, gl. 2.
[3] Harul Domnului, prin patimile şi jertfa Lui, spală rănile, urmele patimilor omului şi alină durerea sufletului. „Dar precum fierul ars şi lovit se curăţă, sau aurul amestecat cu aramă şi cu fier se alege numai prin foc, aşa şi sufletul, prin patimile preacurate ale Mântuitorului, ars şi lovit de Duhul cel bun, se curăţeşte de toată patima şi de tot păcatul” (Simeon Metafrastul, Despre desăvârşirea în Duh, Cap. 41, ms., pp. 18-19).
[4] Sf. Simeon, Cuvântarea V.
[5] Rugăciunea Sf. Eustratie, Cartea de Rugăciuni, 1951, p. 213.
(Extras din cartea „Spre Tabor, vol I”, de Pr. Ilarion V. Felea)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.