SF. GRIGORIE PALAMA | FOLOSUL POSTULUI

Postul și cumpătarea aduc mare folos

Rugăciunea și știința curăță și înfrumusețează mintea, blândețea partea irascibilă, înfrânarea partea poftitoare. Postul și cumpătarea înmoaie răzvrătirile trupului, veștejesc furia mâniei și a  poftei, aduc cugetării un văzduh limpede și, ca să spunem așa, lipsit de nori, curățind-o de aburii pricinuiți de mulțimea mâncărurilor și de ceața izvorâtă din acestea.

Prin post și cumpătare omul cel din afară se strică. Și pe cât se strică acesta, pe atâta omul cel dinlăuntru se înnoiește. Când stomacul este subțiat prin post și cumpătare, în mod necesar se subțiază și mintea.

Să fugim de lăcomia pântecelui, să îmbrățișam cumpătarea, să strângem în brațe aceste zile de post, ca unele care fac ca trupul să fie ascultător sufletului și fac mai ușoară mintea care se înalță către Dumnezeu.

Lipsa cumpătării dăunează organismului

Săturarea (îmbuibarea) dă naștere podagriei, capului greu și altor boli, în vreme ce postirea este maica sănătății. Și, pe cât se pare, nu numai desfrânatul păcătuiește în trupul său, ci și cel lacom cu pântecele greșește în trupul său, slăbindu-i constituția și făcându-l bolnăvicios.

Apoi, pentru că lipsa de cumpătare se săvârșește prin toate simțurile, să le învățăm pe toate cumpătarea. Căci dacă postești de mâncăruri, dar ai ochiul care te duce, în cămara sufletului tău, la desfrâu, iscodire și invidie, și ai urechea gata să primească defăimări, cântece desfrânate și șușoteli rele, și celelalte simțuri vătămările care le privesc, ce folos mai ai din postire? Desigur, niciunul. Căci răul de care fugi printr-un simț, îl bagi în suflet prin altul. Adevărata postire este aceea care se întinde asupra tuturor, și pe toate le curăță și le îngrijește.

Căci, fraților, blândă este și plină de iubire de oameni tămăduirea sufletului prin postire. De aceea și Părinții noștri ne-au rânduit-o în aceste zile.

Nu există nicio lucrare care să ajute mai mult decât postul la curățirea celor ce se întorc („Întoarceți-vă, copii căzuți”; Ier. 3, 14), după cum am învățat și din întoarcerea celor din Ninive.

Vindecarea prin post și rugăciune

Să facem postul, psalmodierea și rugăciunea noastră, ca și cum Dumnezeu Însuși ar fi de față și s-ar uita la noi, știind că nici psalmodierea și nici rugăciunea nu pot să ne mântuiască prin ele însele, ci împlinirea acestora înaintea lui Dumnezeu. Căci, astfel, ochii lui Dumnezeu, privindu-ne, ne sfințesc, după cum soarele încălzește cele pe care le luminează. Iar acestea se fac înaintea lui Dumnezeu atunci când mintea se uită la El cu încordare, și în timp ce se uită, postește, psalmodiază și se roagă. Căci atunci când suntem în timpul rugăciunii și al psalmodierii, uneori mintea se îndreaptă neabătut către Dumnezeu, alteori cade și se tulbură, trebuie să înțelegem că încă nu ne-am dedicat cu totul lui Dumnezeu…

Totuși, când zăcem răniți la pământ, să-L chemăm pe Domnul, Care poate să pună balsam și feșe peste rănile noastre.

Așadar, să nu slăbim către El prin postiri, rugăciuni, lacrimi și prin toate chipurile, până cânt Se va apropia și ne va vindeca. Să arătăm și noi prin fapte că suntem bogați avându-L pe Hristos drept Mire și că Îl așteptăm cu nădejde, chiar dacă acum este departe de noi, ascuns în ceruri („Căci Mirele se va lua de la ei”).

(Extras din Sfântul Grigorie Palama, Omilii, I)