GHERONDA MAXIM KIRITSIS: PROGRAMUL DUHOVNICESC

Ne-am dus odată la Sf. Efrem Katunakiotul. Îl cunoșteam îndeaproape. Unul dintre noi a întrebat: „Cum pot să-mi dau seama dacă ceea ce fac este și voia lui Dumnezeu?”. Era un băiat tânăr, începător și se aștepta să-i spună sfântul ce rugăciuni să facă, ca să-i descopere Dumnezeu, voia Lui... În schimb, bătrânul Efrem, care avea experiență, i-a răspuns: „E simplu! Întrebi!”.

Cuvântul Duhovnicilor

Viețuirea noastră duhovnicească se află într-o fază, nu tocmai prielnică. Este nevoie de povățuitori, de bătrâni duhovnicești. Aceștia dau suflu tradiției, pentru că împlinesc cu acrivie poruncile lui Dumnezeu. Ei preferă mai degrabă să sufere mult în viața lor, decât să nesocotească voia lui Dumnezeu, de aceea primesc și mult har de la El. Iar harul pe care îl dobândesc se revarsă și în afara lor, oriunde ar merge.

Noi, care nu avem har, zicem multe cuvinte, dar nu rămâne nimic în urma lor. Pe o parte intră, pe cealaltă ies. Cuvântul celor plini de har, îndată ce deschid gura, se duce drept la inimă.

Piedici în calea lucrării duhovnicești

Cum putem cultiva în noi, această râvnă de a crește?

Omul este plăsmuit să fie liber. Puterea sa lăuntrică este într-o continuă lucrare. Atunci când nu se mișcă către Dumnezeu, această putere nu-și găsește justificarea. Ea poate fi împiedicată numai de trei pricini personale, numite de către Sfinții Părinți, „uriașii diavolului”.

Prima este ignoranța. Putem să citim, să căutăm, să studiem, dar nu o facem.

A doua este uitarea. Uităm de ce ne-a făcut Dumnezeu, de rostul nostru ca oameni.

Și a treia este trândăvia. Pe acestea trei, ni le propune diavolul și dacă omul le acceptă, el nu va putea să se miște spre Dumnezeu.

Să presupunem că ai în față un dușman și că trebuie să iei arma ca să-i stai împotrivă. Dacă nu știi care-i arma, acela te va înghiți. Altă situație: dacă ai dușmanul în față și știi care-i arma, dar ai uitat unde ai pus-o, iarăși el te va înghiți. A treia situație: dacă ai dușmanul în față, știi care este arma potrivită, știi unde ai pus-o, dar ți-e lene să mergi după ea, iar te va înghiți.

Prin urmare, numai noi purtăm vina faptului că nu cunoaștem, că suntem indiferenți față de  îndatoririle noastre și că uităm care ne este rostul. Suntem plictisiți.

Nu-i așa că e frumoasă viața duhovnicească?

Zice un sfânt: „Dăruiește lui Dumnezeu dispoziția ta binevoitoare, luptă cum poți și vei primi izbânda!”. Dumnezeu nu întârzie să răspundă. Atunci când nu poți singur, ai pe starețul și pe duhovnicul tău și vei urca cu ajutorul lor până în vârful muntelui! Nu-i așa că e frumoasă viața duhovnicească?

Vin unii mireni la mine și zic: „Părinte, roagă-te să mă mântuiesc!”. Iar eu le răspund: „Cu mine rugându-mă și cu tine dormind, nu-i cu putință mântuirea!”. Și bătrânul se roagă pentru noi, dar și noi trebuie să priveghem, să ne ostenim.

Atunci când contextul și programul ne predispun la multă împrăștiere și oboseală fizică, cum ne putem sili spre mai multă nevoință?

Sfinții Părinți aveau o ierarhizare în lucrarea lor. Înainte de toate, se îngrijeau de relația lor cu Dumnezeu. Apoi, erau atenți la odihna și sănătatea lor. Și, în al treilea rând, se preocupau de îndeletnicirea lor. La noi, sunt așezate invers: întâi treaba, apoi celelalte. Și mănăstirile au, uneori, un program nefavorabil, dar și călugării, de multe ori, preferă mai mult să muncească decât să se roage.

Rugăciunea ne solicită foarte mult și nu-i ușor. În schimb munca este mai accesibilă, nu solicită mintea. Mai intervine și lenevirea. Și atunci vom face ceea ce este mai simplu. Cea mai bună variantă ar fi să îmbinăm rugăciunea cu munca, în mod echilibrat. Ce făceau Părinții? Privegheau noaptea, își înfierbântau sufletul cu rugăciunea, iar ziua, când munceau, continuau să mențină căldura rugăciunii în suflet și sufletul lor era în pace.

Roadele duhovnicești

Trebuie să ne cercetăm mereu înlăuntrul nostru dacă avem aceste caracteristici, ca să vedem dacă harul sălășluiește în noi și dacă rugăciunea noastră a zidit în inimă, temelia iubirii de Dumnezeu. În primul rând: dacă avem bucurie și pace. Dacă simțim neliniște în loc de pace, înseamnă că ceva lipsește.

În al doilea rând: dacă simțim patimile lucrând în noi. Atunci când rugăciunea este lucrătoare în inimă, patimile se sting. Nu au loc împreună.

În al treilea rând: verificați dacă puteți răbda ispitele din afară (ocară, nedreptate), fără să vă răzvrătiți.

În al patrulea rând: dacă aveți dragoste pentru cei din jur, chiar și pentru dușmani.

În al cincilea rând: dacă puteți vedea în profunzime, dacă puteți trece dincolo de ceea ce este la vedere.

În al șaselea rând: dacă puteți pătrunde cu mintea în tainele lui Dumnezeu. Aceasta este măsura sfinților, desigur, dar primele caracteristici trebuie să le dobândim orice ar fi: bucuria, slobozirea de patimi, răbdarea în ispite și iubirea față de ceilalți.

Un călugăr, mai ales, trebuie să le dobândească. Dacă nu le-am dobândit, încă, trebuie să ne problematizăm și să înțelegem că avem nevoie de multă șlefuire, de rugăciune.

Întreabă!

Cum să luptăm cu gândurile negative? Ni se pare că lucrurile stau într-un fel, dar în realitate nu este așa.

Acestea sunt distorsiuni ale minții, din pricina obișnuinței minții de a gândi greșit. Este nevoie de multă atenție. Trebuie să-i întrebăm pe cei mai experimentați și să ascultăm de cuvântul lor.

Ne-am dus odată la Sf. Efrem Katunakiotul. Îl cunoșteam îndeaproape. Unul dintre noi a întrebat: „Cum pot să-mi dau seama dacă ceea ce fac este și voia lui Dumnezeu?”. Era un băiat tânăr, începător și se aștepta să-i spună sfântul ce rugăciuni să facă, ca să-i descopere Dumnezeu, voia Lui… În schimb, bătrânul Efrem, care avea experiență, i-a răspuns: „E simplu! Întrebi!”.

(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 94)