ESTE BUNĂ STIMA DE SINE? PR. JUSTIN PÂRVU

Vederea propriilor neputințe

Părinte, cât de greu este să te cunoști pe tine însuți?

Măi, uneori nici după ce mănânci o baniță de sare, nu reușești să te cunoști pe tine însuți. Asta e o mare virtute, a te cunoaște pe tine însuți. Noi toți avem o părere bună despre noi, ne place să credem că suntem mai speciali, mai neînțeleși, mai buni, mai înțelepți. Și cum să te mai vezi pe tine însuți când ochii tăi sunt acoperiți cu iubirea de sine? Noi foarte ușor vedem greșelile la ceilalți, dar cu ale noastre suntem extrem de îngăduitori.

Ca să te cunoști pe tine însuți, mai întâi trebuie să îți dorești lucrul acesta și să ceri de la Dumnezeu să îți arate unde greșești. „Doamne, luminează-mi întunericul, cum zicea Sf. Grigorie Palama… că să îmi văd greșelile și să mă îndrept. Și să știți, că cu cât ne vedem mai multe greșeli, cu atât ne luminăm și ne înțelepțim mai mult. Să nu vă fie frică să vă vedeți neputințele și greșelile! Pentru că dacă le vezi, te și poți apoi lupta cu ele, să le ștergi prin osteneala și rugăciunea ta.

Dar așa, dacă tu tot te vezi cel mai deștept și cel mai bun, cu ce să te îndrepți, cum să te îmbogățești mai mult? Dacă tu deja te crezi bogat și nu-ți mai încapi în pene? Toată viața avem de învățat. Numai ce am clipit și am și greșit. Cu cât sporești mai mult în viața duhovnicească, cu atât te vezi mai mic și dorești să te vezi sub toată zidirea.

Viața duhovnicească și psihologia

Și cum se explică acest paradox, că în psihologie ni se spune că această minimalizare a propriei personalități dăunează stării psihologice, favorizând instalarea depresiei?

Noi nu ne raportăm ca în Occident la ființa umană, la sinele nostru. Păi, pentru ei, occidentalii, dacă nu mai au altceva decât sinele, este firesc ca să cadă în această părăsire și destrămare a ființei umane.

Dar la noi, în Ortodoxie, omul nu este niciodată singur. Este el și harul dumnezeiesc, orice suflet are insuflare dumnezeiască, este chip al lui Dumnezeu. De aceea noi ne golim de sinele nostru ca să Îi facem loc lui Hristos cel minunat și preafrumos.

Atunci când dai de gustul acestui Hristos, nu mai poți să rămâi blocat în sinele tău și tu însuți dorești să te micșorezi, ca să crească în tine acest mărgăritar al credinței, Harul dumnezeiesc. Și atunci se lărgește și sinele tău, pentru că dacă Îl ai pe Hristos, în Hristos încape întreaga lume.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 93)