PR. MARKELLOS | NU VĂ ÎNGRIJORAȚI PESTE MĂSURĂ!

Gândurile se alungă prin Rugăciune

Ce sfaturi vă dădea Părintele Efrem, de pildă, în lupta duhovnicească cu gândurile?

Zicea să avem mare grijă la gânduri în general, dar mai ales la cele care persistă în mintea noastră. Cele care insistă, zicea să le spovedim, iar celorlalte să nu le dăm atenție pentru că nu sunt ale noastre și, de obicei, sunt mișcătoare spre păcat. Dacă avem în minte un gând care nu pleacă și e păcătos, neapărat trebuie să-l spovedim, ca să slăbească și să plece. Principala armă împotriva gândurilor este Rugăciunea minții. De aceea, Gheronda insista mult să ne fie mintea mereu ocupată cu Rugăciunea.

Învăța ca Rugăciunea să se zică într-un fel anume?

Ne spunea să o zicem cu voce tare, la început. Aveam priveghere în fiecare seară. Ne trezeam la ora 10 seara și privegheam la chilie până la 1 și jumătate, când mergeam la biserică. În perioadele când era extrem de cald, ieșeam afară cu toții, în pustie și ziceam cu voce tare Rugăciunea. Prin urmare, ne învăța să zicem Rugăciunea cu glas, la început. Apoi ne îndemna să folosim respirația ca un mod ajutător pentru a implica mintea și inima. Precum nu poate trăi omul fără să respire, așa trebuia să simțim și rugăciunea, ca o respirație duhovnicească.

Anxietatea și grijile

Cum ar putea lupta creștinii de azi cu anxietatea?

Da, este grija lumii cea care ne sufocă. Oamenii au nevoi, vor să aibă o căsuță, să aibă ce să pună pe masă, să-și poată crește copiii, să plătească facturi, etc. Aceste griji îi strivesc în cele din urmă, pentru că s-au îndepărtat de Dumnezeu și a slăbit mult credința și nădejdea. Noi, ca și monahi începători, nu aveam grijile aceste, mintea noastră era golită de astfel de gânduri. Singura noastră preocupare era rugăciunea. De aceea, viața de mănăstire este mult mai favorabilă în acest sens.

Pentru cei din lume, care au căutări duhovnicești, ce sfat le puteți da?

Să nu se îngrijoreze peste măsură. Peste puțin timp vom muri și toate vor rămâne aici, împreună cu stresul nostru. Viața de dincolo este o realitate, de aceea să ne îngrijim. Pe toate să le avem ca și cum nu le-am avea, așa ne învață Scriptura. Mai importantă decât toate este pacea noastră lăuntrică, pacea conștiinței.

Cum să luptăm cu frica de cel viclean, în timpul rugăciunii?

De ce să ne temem de el? Este adevărat că el ispitește pe cei ce se luptă cu patimile, dar chiar această luptă ne face mai puternici. Îl avem pe Hristos înlăuntrul nostru, de ce să ne temem?

Hristos e bucurie!

Mântuitorul ne spune să nu ne temem de cei ce ne pot ucide trupul, ci de cei ce ne pot atinge sufletul…

Da, dar cu cât Îl avem mai mult pe Hristos în inimă cu atât este mai neputincios diavolul. Trebuie, într-adevăr, să fim cu trezvie. Dar, întâi de toate, trebuie să căutăm să fim mulțumitori, să slăvim pe Domnul, mulțumind pentru toate și bucurându-ne pentru bune și pentru rele. Atunci când Îl simțim pe Hristos în inimă, ce poate să ne lipsească?

Ați avut perioade când ați pierdut harul?

Toți avem. Cu cât ai simțit harul mai intens, cu atât mai grea va fi părăsirea. Totuși, ceea ce putem face este să insistăm în rugăciune și să continuăm lupta. Pentru că harul are obiceiul să se întoarcă atunci când are loc.

Și dacă vine deznădejdea…?

Nu se poate! Nu trebuie să îngăduim aceasta! Ci numai să ne smerim, ca unii care suntem nevrednici de har. Deznădejdea este incompatibilă cu Hristos, care este bucurie.

(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 91)