CREȘTINUL ESTE PLIN DE BUCURIE | ARHIM. VARNAVA

Nu există acuzație mai groaznică împotriva noastră decât să fim considerați oameni lipsiți de bucurie. Dumnezeu ne va ierta toate, nouă, creștinilor, în afară de lipsa bucuriei.

Un creștin morocănos nu poate vesti Învierea lui Hristos!. Creștinii sun vasele bucuriei, ca unii ce au biruit moartea prin Harul Domnului nostru Iisus Hristos.De ce trebuie să fim bucuroși și cum dobândim bucuria, ne explică Părintele Arhim. Varnava Iangos. CREȘTINUL ESTE PLIN DE BUCURIE | ARHIM. VARNAVA

Evanghelia bucuriei

Biserica a triumfat în lume datorită trăirii și vestirii bucuriei și a pierdut-o atunci când a încetat să mărturisească despre bucurie. Nu există acuzație mai groaznică împotriva noastră decât să fim considerați oameni lipsiți de bucurie. Dumnezeu ne va ierta toate, nouă, creștinilor, în afară de lipsa bucuriei.

Dobândim bucuria lui Hristos și o transmitem în jurul nostru, atunci când trăim în Hristos… Atunci când, în fiecare clipă, centrul existenței noastre devine persoana Lui. Atunci, lumea întreagă este pentru noi – minunată!

Toți cei care ne întâlnesc simt o stare de bine și liniște în preajma noastră. Sunt atrași de veselia luminii lui Hristos, pe care o răspândesc ochii și toată ființa noastră. Ei recunosc că, cu adevărat, creștinul nu este doar un om bun. Ci un om diferit, un om frumos, un om înviat, pentru că a biruit moartea și a aflat plinătatea vieții. Biserica deține acea deosebit de prețioasă sărbătoare a biruinței asupra morții, Învierea lui Hristos, pe care omul lumii nu o poate suferi.

De ce unii su suferă bucuria creștină?

Atunci când cineva trăiește în întuneric, ochii lui nu pot suferi lumina, nu o suportă, o resping. Răspunsul oamenilor lumii la bucuria creștinilor
începe cu ironie și marginalizare și ajunge la respingere. Nu pot suporta bucuria creștinilor, nu le-o iartă.
Pentru că ei înșiși nu au putut afla bucuria nicăieri; nici în bogății, nici în distracții, nici în slava și trofeele lumii. Îi disprețuiesc pe cei care o au, înjurându-i și respingându-i.

Cea mai dureroasă este prigonirea și disprețul celor dragi, care sunt preocupați doar de lucruri efemere, care trăiesc deșertăciunea lumii și
nu caută Viața. Atunci, omul lui Dumnezeu ajunge să fie prigonit chiar de casnicii săi. Prin urmare, atunci când bucuria lui Dumnezeu
va fi așezată în inimile noastre, nu ne vom întrista pentru nedreptățile și ocările oamenilor. Vom putea ierta cu ușurință. Ne vom jertfi dezinteresat, cu deschidere și sinceritate, fără scopuri și interese.

Răbdarea lui Hristos

Vom oferi aproapelui nostru spațiul și timpul necesar, ca să-l putem odihni, fără a-i cere nimic. Nu vom mai fi în stare să-l manipulăm sau să-l stăpânim, căci îl vom prețui și vom vedea în el chipul lui Dumnezeu. Chiar şi pe fratele nostru cel mai dificil îl vom vedea ca pe un binefăcător şi nu ca pe un vrăjmaș, pentru că datorită lui învățăm răbdarea lui Hristos.

Fiecare adversar „verifică” starea noastră: cât iubim, cât iertăm, cât suntem supuși și răbdători. La urma urmei, cei care merg împotriva noastră, sunt dascălii noștri, ei ne educă!

Lipsa bucuriei și a nădejdii este cea mai mare prigoană împotriva noastră înșine. În primul rând și mai presus de toți  ceilalți, noi singuri ne nedreptățim pe noi înșine, atunci când ne supărăm, ne tulburăm și ne deznădăjduim. Deznădejdea este cea mai mare hulă împotriva lui Dumnezeu. Este ca și cum nu am crede că jertfa lui Hristos pe Cruce ne este de ajuns pentru a ne scoate, chiar și din iadul nostru nesfârșit.

(Extras din cartea „Arhimandritul Varnava Iangos, „Fericirile – Răspunsul dat lumii”)