SUFERINȚA CA TREAPTĂ DE IUBIRE | DOAMNA ASPAZIA

Porunca de a ne bucura

Cum putem ajunge și noi să iubim suferința și să nu fugim de povara ei?

Sunt atât de recunoscătoare bunului Dumnezeu că la 91 de ani îmi permite să îmi duc singură lâna, cum se spune. Că oaia care își duce singură lâna, nu o mănâncă lupul. Încerc să ascult de porunca Domnului: „Bucurați-vă!”. Mântuitorul a numit absolut toate calamitățile care ni se pot întâmpla „fericiri” și ne-a zis: „Bucurați-vă și vă veseliți!”. Să țineți cont de această recomandare a Mântuitorului nostru: „Fericiți veți fi când vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră”.

Și noi am învățat în închisoare cum suferința este de fapt o treaptă de iubire. Suferința pe care o primim este dovada că Dumnezeu ne iubește și că este cu ochii pe noi.

Cum transformi suferința?

Suferința este durere, dar în momentul în care ți-o însușești, te gândești că Dumnezeu în ipostaza Lui de
Mântuitor, poartă în spinare toate crucile noastre și duce povara lumii întregi. Și ca să poată duce această povară a
suportat martirajul și atunci când mie îmi dă o linguriță din această imensă suferință, eu să mă vaiet că nu o pot răbda?

Dacă gândești așa, simți un fel de înnobilare, simți că suferința pe care ți-o dă Dumnezeu este un act de onoare.
Dumnezeu îți face o onoare: să suferi, să aduci o mică jertfă și jertfa aceea să o aduci nu pentru altceva decât pentru mântuirea ta și pentru ridicarea omenirii la ceea ce a fost înainte de cădere.

Pentru că orice om care se înalță pe sine, înalță omenirea întreagă. Orice om care face un păcat lovește nu numai în el, nu în demnitatea lui Dumnezeu, ci în întreaga creație, pentru că totul este unitar. Și atunci, de ce să nu rabzi? Când ajungi la conștiința aceasta, suferința devine suportabilă.

Îți dă o putere imensă

Durerea rămâne, dar o suporți foarte ușor și capeți și un fel de demnitate că ai fost găsit în stare să duci o suferință până la capăt. Și asta îți dă putere imensă.
Acestea sunt bucuriile suferinței de care vorbește părintele Dimitrie Bejan, de pildă. Deci suferința este bucurie, nu este pedeapsa bunului Dumnezeu. Este o atenție care vine din marea Lui iubire. Suferința devine astfel transcedentală și capătă valență mistică care vine din iubirea lui Dumnezeu.

Iubirea Lui este aspră în sensul că nu acceptă păcatul, dar tu trebuie să trăiești suferința ca pe o celebrare a suferinței Mântuitorului prin suferința ta. Și astfel te înrudești cu El și te faci prieten cu suferința.

(Extras din cartea Aspazia Oțel Petrescu – Interviuri, editată la mănăstirea Paltin)