SOLUȚII DE SUPRAVIEȚUIRE | DOAMNA ASPAZIA

Subterfugii mentale

Cum ați reușit să depășiți momentele grele din închisoare?

De multe ori, alergai la subterfugii. De pildă, alergai la amintiri. Alegeai din viața ta amintirile plăcute și ziceai: „Bine, eu acum sunt în mizerie. Dar, uite am trăit cutare lucru. Ce frumos era! Te întorceai la el, îl retrăiai. Te pomeneai dintr-odată mai întărit, mai mângâiat prin propriile tale trăiri frumoase din trecut.

Alții recurgeau la cărți. „Hai să meditez ce s-a întâmplat cu personajele din cutare carte. Hai să spun ce s-ar fi întâmplat cu aceste personaje dacă ar fi fost puse în locul meu și să aibă experiența mea”. Îți ocupai gândurile cu așa ceva.

Înfruntarea problemei

Dar nu era ceea ce trebuia. Spuneai o rugăciune. Era cumva seacă pentru că tot timpul paralel cu rugăciunea era dârdâiala ta de frig. Îți trebuie o foarte mare putere de concentrare ca să fii total în rugăciune, ignorând faptul că tu dârdâi de frig. Deci, era greu. Și atunci mi-am dat seama că lucrul cel mai mângâietor, ca să zic așa, este ca să scoți tu problema zilei tale.

De pildă, era o zi în care îți era mai frig decât în celelalte zile, deși frigul era același – și să o discuți cu cel de aproape. Am ajuns la asemenea performanțe că nici nu era nevoie să discuți, ci trebuia să te pui pe aceeași linie, să ai aceeași trăire ca omul să se simtă reconfortat prin tine.

„Hai să plângem împreună”

Îmi amintesc de cea mai bună prietenă a mea din închisoare, care se numește Eugenia Indreica, care era și Radu Gyr al nostru, poeta închisorilor. M-am nimerit în celulă cu ea odată – că pe noi ne pitroceau așa prin diverse celule ca să nu avem prietenii de felul acesta – și eu eram la parter și ea deasupra mea. Și, într-o seară, eu eram într-o pasă proastă. Nu știu din ce cauză plângeam. Mi-am pus pătura în cap ca să nu mă audă celelalte și să creez o atmosferă depresivă. Și, dintr-odată, ea s-a coborât, s-a întins frumușel lângă mine și în șoaptă la ureche mi-a zis: „Hai să plângem împreună! Îmi dai voie?”.

Vă dați seama? Ajungeai la asemenea trăiri. Sau când ne era în cale afară de frig, ne îmbrățișam unele pe altele și ne cedam căldura puțină care era în fiecare din noi și o transmiteam de la una la alta. Era tot un miracol pentru că deși eram zgribulite de frig, dintr-odată ne încălzeam. Sentimentul care se crea între noi pentru că ne întrajutoram așa, era spiritul hristic care ne încălzea.

Descopereai lucrurile astea și îți dădeai seama că suferința dintr-odată devine o lucrare transcendentală. Deci în surghiunul nostru, noi L-am trăit pe Iisus într-o plinătate pe care n-am mai cunoscut-o afară.

Trădări în temniță

Ați avut persoane apropiate dvs. care au cedat în închisoare?

Am cunoscut persoane care au cedat. Nu au fost neapărat chiar în intimitatea mea, dar au au venit în închisoare cu același îndemn ca și mine. După ce am fost bătută la Botoșani și toată lumea mă compătimea că eu dormeam pe burtă, că nu puteam altfel și noaptea mă întorceam fiindcă nu eram obișnuită cu poziția și câteodată mai scăpam și câte un oftat, a venit la mine o persoană care a trădat și râdea de câte ori mă auzea oftând. Se mai numea și Maria, iar eu aveam o înțelegere aparte pentru cele care se numeau Maria pentru că este un nume așa de ales!

Odată am întrebat-o: „Maria, te distrează pe tine așa de mult faptul că pe mine mă doare posteriorul?”. Și ea zice: „Nu, nu. Să știi că eu am stat foarte mult și m-am gândit ce e cu tine. Tu ești o persoană care atrage lumea. Uite, te iubesc și fetele și milițiencele – puțini sunt cei care sunt înverșunați pe tine. Și m-am gândit de unde vine toată treaba asta. Și mi-am zis că tu semeni cu o pasăre de pradă, cu un vultur”.

Și m-am uitat lung la ea și am întrebat-o: „De ce?”. Și îmi zice: „Pentru că ești un fel de fariseu. Arăți foarte mult calm și uneori foarte multă blândețe, dar tu ești o pasăre de pradă”.

Nu știu de ce și-a făcut ideea asta, dar am zis: „Maria, dar tu ce fel de pasăre ești?”. Și ea a spus: „O bufniță nenorocită”. Și îi zic: „Păi, vezi, asta te pierde pe tine. De aia tu te-ai rătăcit că te-ai singularizat ca o bufniță singuratică pe acoperiș”.

Și ea zice: „Vezi, să nu mă prindă un vultur ca tine!”. A dat-o pe glumă așa, dar persoana asta s-a dezaxat foarte tare și a pârât cât a putut.

Virtutea te întărește

De pildă, dacă vedea pe vreuna că înnoadă o scrisoare la morse – că până la urmă începuseră să învețe ei morse și ca să fii sigur că nu interceptau un lucru despre care ziceam noi că e foarte important să-l comunici – luam două fire, unul alb și unul negru. Cel alb era punctul și cel negru era linia și le înnodam. Pe un fir din ăsta puteai să transmiți, nu foarte mult, dar o frază puteai să transmiți.

Deci, Maria, dacă vedea pe cineva că înșiră morse pe ață, bătea în ușă și pâra. Spunea: „Cutare comunică morse cu fire”. Ei nu știau încă lucrul acesta și ziceau: „Eh, e nebună, săraca!”. Nu o luau în considerare. Dar fapta ei era aceasta: informa.

Mai erau din cele cu bună credință care credeau că vor primi scrisori. Și încă un lucru pe care cred că îl primeau, erau medicamentele și o mâncare bună. De pildă, când erau chemate la anchetă, noi știam că ancheta asta însemna că ele depuneau informațiile. Știam în același timp că în încăperea respectivă, în biroul respectiv se află și o mâncare bună, recompense din astea, că vorbitoare nu prea au căpătat și scrisori acasă, nu prea au scris nici ele. Cel mai mare avantaj al lor a fost că nu au primit suplimente de pedeapsă. La termenul respectiv, plecau acasă.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 55 și cartea „Aspazia Oțel Petrescu – Interviuri”)