CUM SĂ AVEM BUCURIE? ARHIM. VARNAVA IANGOS

Sufletul și bucuria

Atunci când sufletul nu are bucurie, este plin de toxicitate sufocantă și nu poate trăi viața Duhului. Din fericire, sufletul nu este făcut să trăiască într-o atmosferă poluată, ci în eterul curat al cerului, unde împărățește harul lui Dumnezeu. Bucuria este exact acea atmosferă în care sufletul poate să crească, să înflorească și să ajungă la Dumnezeu.

Bucuria este îngrășământul sufletului, care ajută sămânța să crească, cuvântul pe care Hristos îl seamănă în inima noastră. Discordiile, neînțelegerile, împrăștierile, dezbinările, tulburările relațiilor, pă rerile, teoriile, patimile noastre și „ego”- ul, ne fură această bucurie. Dumnezeu nu poate intra într-o inimă morocănoasă, pentru că El Însuși este plinătatea „a toată bucuria și pacea” (Romani 15:13).

Bucuria este criteriul, termometrul duhovniciei noastre. Bucuria nu este rezultatul absenței necazurilor, ci este o caracteristică a unui suflet sănătos, care se neagă pe sine, care iubește pe Dumnezeu, rămâne netulburat și nu leagă starea sa sufletească de evenimente.

De ce nu mai avem bucurie?

Astăzi, oamenii sunt atât de obișnuiți cu micimea, minciuna și păcatul! Sunt surprinși când văd pe cineva fericit, li se pare de neconceput și au dreptate. Cât poate înțelege cineva, care nu a gustat niciodată mierea, atunci când vorbești despre dulceața mierii? Cât poate înțelege cineva, care nu a gustat niciodată bucuria și pacea harului, atunci când îi vorbești despre dulceața și bucuria relației cu Hristos?

„Soarta” și „zestrea” creștinului este bucuria. Omul lui Dumnezeu știe să tragă bucurie din toate și din orice, chiar și din osândiri, nedreptăți, întristări, eșecuri. Cel ce este dispus să se pocăiască, să se zdrobească și să se smerească înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, cel care nu se teme să-și mărturisească greșelile și eșecurile sale, va trăi o bucurie nespusă și o stare continuă de recunoștință și de mulțumire pentru Dumnezeu, o sărbătoare nesfârșită. Dar fără simțul prezenței lui Dumnezeu, nu poate exista nicio bucurie, nicio dulceață, nicio desfătare adevărată.

Cum dobândim bucuria?

Bucuria ființială este o lucrare duhovnicească, care se dezvoltă în comuniune cu Dumnezeu și cu creația și presupune prezența virtuților bunătății și a iubirii. Omul morocănos nu poate fi fericit pentru că nu are capacitatea de a relaționa.

El se autopedepsește prin singurătatea și intransigența sa. Izolarea îl face incapabil să guste bucuria. Fără o relație cu Dumnezeu – izvorul bucuriei, de unde va putea să=și tragă bucuria? Adevărata bucurie nu depinde de evenimente exterioare, este rodul relației noastre iubitoare cu Dumnezeu, este rodul locuirii Duhului Sfânt în inima noastră.

(Extras din careta „Fericirile- Răspunsul dat lumii”, de Arhim. Varnava Iangos)