CUM DEPĂȘIM NECAZURILE? IPS IEROTHEOS VLACHOS

Întristarea firească în necazuri

V-am citit aceste fragmente din cuvintele lui Iov ca să vedeți că fiecare dintre noi semănăm cu Iov într-o anumită măsură. Iov a trăit la apogeu toată această dramă omenească dar și noi de multe ori trecem prin astfel de situații, doar că într-o măsură mult mai mică.

Cine dintre noi, atunci când vreodată am fost bolnavi, atunci când suntem răniți din cauza injuriilor omenești, atunci când suntem înconjurați de probleme și griji, atunci când pierdem oameni dragi nouă, câți dintre noi nu ajungem într-o stare de durere și întristare cumplită? Ni se pare că toate s-au întunecat, deși ziua este însorită, ni se pare că e iarnă, deși e primăvară, simțim ca și cum ar fi toamnă grea.

De câte ori nu ne culcăm seara ca să dormim și nu putem închide un ochi? De câte ori nu se învârte în capul nostru gândul: «De ce, Doamne, mie? De ce să se poarte oamenii astfel? Cum mă comport eu cu alții și cum îmi răspund aceștia? De ce?». Aceste întrebări nu ne lasă să închidem ochii toată noaptea. Boli, dureri, greutăți.

Micii Iovi și Dumnezeu

Suntem și noi niște mici Iovi, cu toate aceste încercări, dureri și ispitiri, cu batjocoriri și morți. Dar de câte ori nu am răbdat neomenia unor oameni care vin, chipurile, să ne mângâie, rănindu-ne însă și mai mult? Pentru că prin vorbele pe care le spun ajung să fie mai aspre decât încercările însăși.

Dar de câte ori prin aceste încercări nu simțim milostivirea lui Dumnezeu? Spunea Sfântul Paisie că se afla odată într-un loc îndepărtat și s-a îmbolnăvit având febră, dar nu știa nimeni și credea că venise ora morții. Atunci a simțit harul lui Dumnezeu și asemenea bucurie înlăuntrul său încât n-ar fi putut să simtă ceva asemănător nici dacă ar fi fost în cea mai bună clinică europeană.

O astfel de mângâiere a avut atunci prin harul lui Dumnezeu. Dar și noi simțim astfel de mângâieri mici atunci când răbdăm.

În toate textele patristice se vede că pentru a se mântui cineva trebuie să aibă cunoștință despre trei lucruri esențiale: în primul rând credința în Dumnezeu, încrederea absolută în Dumnezeu, în al doilea rând răbdarea în încercări sau ispite și în al treilea rând, rugăciunea. Ceea ce a făcut și Iov. Dacă avem încredere absolută în Dumnezeu și spunem: «Dumnezeul meu, Tu mă iubești, știu că vei face ceea ce este mai bun pentru mine», dacă facem răbdare și ne rugăm, atunci ne vom mântui.

„Dar de ce, Doamne, să nu mi se întâmple și mie?”

Prin urmare începem prin a răbda așa cum spune Iov. Atunci când i s-a spus că i-au murit copiii, ce a răspuns Iov? «Domnul a dat, Domnul a luat» (Iov 1,21), Dumnezeu mi i-a dat, Dumnezeu mi i-a luat. «Fie numele Domnului binecuvântat!» (Iov 1, 21). Noi spunem aceasta de fiecare dată în Sfânta Liturghie. Acesta este cuvântul lui Iov. L-a preluat Biserica și l-a așezat la sfârșitul Sfintei Liturghii: «Fie Numele Domnului binecuvântat de acum și până în veac».

Astfel, atunci când ne vin înlăuntru supărări și spunem: «De ce, Doamne, mie?», să o schimbăm și să spunem: «Dar de ce, Doamne, să nu mi se întâmple și mie? De ce unii se chinuiesc și suferă și eu să nu sufăr? De ce atâția oameni sunt orbi, surzi, născuți cu neputințe, în timp ce eu trec printr-o mică încercare în viața mea? De ce să nu mi se întâmple și mie? Ce sunt eu? Sunt mai bun decât alții?».

Prin urmare, atunci când schimbăm gândul nostru și spunem: «Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până în veac», atunci Hristos care S-a preînchipuit în Vechiul Testament prin Iov, care a suferit, S-a răstignit și a înviat, va învia și în inima noastră și ne va da o mângâiere care va fi mult mai mare decât ceea ce ne pot oferi toate bunurile întregii lumi. «Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până în veac!». Amin!

(Extras din Revista Atitudini, Nr. 63)