Sfânta Mare Mucenița Anastasia Romana

În vremea împăraților Deciu și Valerian și a ighemonului Prov, era o mănăstire mică de fecioare în apropiere de cetatea Romei.

Egumena era acolo Sofia, bătrână și desăvârșită în fapte bune, iar acolo se afla și fericita fecioară Anastasia, care, rămânând orfană de părinți la vârsta de trei ani, a fost luată de bătrâna Sofia, care a crescut-o în mănăstire.

Ajungând cu vârsta aproape de 20 de ani și aflând unii cetățeni de frumusețea ei, au dorit ca s-o ia în căsătorie și foarte mult se sârguiau pentru acest lucru.

Mergând aceia la necuratul ighemon, i-au spus despre Anastasia că este o fecioară cum nu se află alta mai frumoasă în toată Roma. 

Ighemonul, auzind de frumusețea Anastasiei, îndată a trimis pe slujitorii săi ca s-o aducă.

Stareța a îmbărbătat-o și astfel a fost dusă spre chinuire.

Cine poate spune chinurile pe care le-a răbdat?

Căci cu foc și smoală au ars-o, au bicuit-o, au legat-o de o roată și i-au zdrobit oasele, i-au tăiat sânii, mâinile și picioarele, unghiile și limba i-au smuls, iar apoi i-au tăiat cinstitul cap.

Cine nu ar fi întărit-o, decât numai Hristos?

Vă învit să aflați din vitejeștile fapte ale Sfintei Anastasia:

„Scăparea mea și scutul meu, nu Te depărta de la mine…”

După aceasta au dezlegat-o de pe stâlpi și, luând-o de pe foc, au legat-o pe o roată și, întorcând roata, toate oasele i le-au zdrobit, iar venele i s-au rupt.

Dar ea se ruga către Domnul: „Scăparea mea și scutul meu, nu Te depărta de la mine, că slăbește sufletul meu din pricina durerilor și a oaselor mele zdrobite”.

Și îndată, cu puterea lui Dumnezeu, roata s-a oprit și a stat nemișcată și Sfânta Anastasia a fost dezlegată de o mână nevăzută.

Apoi cu tot trupul s-a arătat nevătămată și sănătoasă, încât toți se mirau de o asemenea minune.

Deci ighemonul putea cu o minune ca aceasta să vină în simțire și la cunoștința adevăratului Dumnezeu, dar l-a orbit răutatea și a început cu alte munci a o chinui pe sfânta.

A poruncit ca sfânta să fie spânzurată, să-i fie strujite coastele și să-i rupă trupul, iar ea răbda toate acestea cu bărbăție și numai spre Unul Dumnezeu își ridica ochii, zicând:

„Vezi durerea mea cu care pătimesc pentru Tine, Mirele meu, și binevoiește ca sângele vărsat de netrebnica roaba Ta să-Ți fie bineprimit și să nu fiu lepădată din ceata sfintelor mărturisitoare”.

Cuvintele Stareței Sofia înainte de mucenicie

„Fiica mea, Anastasia, acum se cade să arăți cu fapte dragostea ta cea mare către Domnul, acum se cade ție să rabzi chinuri pentru Hristos, iubitul tău Mire, și să arăți că ești adevărata lui mireasă.

Deci mă rog ție, iubita mea fiică, să nu te înșele limba cea ascuțită ca briciul, să nu te amețești de darurile și de slava lumii celei deșarte, nici să nu te înfricoșezi de chinurile cele vremelnice, care îți mijlocesc ție viața cea veșnică.

Iată, cămara Mirelui este deschisă; iată, locul odihnei cele veșnice îți este gătit ție; iată, cununa cea împletită ție; iată, acum te cheamă la nuntă Mielul.

Deci mergi către Dânsul cu veselie, mergi la nunta vieții celei veșnice.

Mă rog ție, fiica mea, ia aminte la cuvintele mele și adu-ți aminte de ostenelile mele și de grija ce am avut pentru tine, căci te-am crescut luându-te din pruncie, și toată sârguința o puneam pentru aceasta, ca să te pregătesc mireasă curată împăratului slavei.

Pentru aceasta m-am ostenit și m-am rugat, pentru aceasta ziua și noaptea te-am învățat, ca să te unești cu Domnul din toata inima și din tot sufletul. (…)”

Tâlcuirea numelui Anastasia

Ighemonul a zis către dânsa:

„De ce neam ești, de ce credință, și care îți este numele?”.

Iar sfânta a răspuns cu glas blând, căutând în jos:

„Sunt fiica unui cetățean din cetatea Romei și sunt crescută în dreapta credință, iar numele meu este Anastasia”.

Ighemonul a zis:

„Romanilor le este neobișnuit acest nume și nu știu ce înseamnă Anastasia”.

Sfânta a răspuns:

„Anastasia se tâlcuiește înviere, căci Dumnezeu m-a înviat pe mine, ca să grăiesc împotriva ta, până ce îl voi birui pe tatăl tău, satana”.

Aflarea minunată a moaștelor

Venind noaptea, îngerul s-a arătat fericitei starețe Sofia și i-a poruncit să ia trupul Sfintei Anastasia care zăcea în câmp, afară din cetate.

Ea, luând o pânză curată, a ieșit din mănăstire și nu știa în ce parte să meargă.

Apoi, rugându-se lui Dumnezeu cu tot dinadinsul și fiind povățuită de el, a mers la locul unde era aruncat sfântul trup al duhovniceștii ei fiice, și, le săruta cu dragoste și le uda cu multe lacrimi. (…)

Plângând astfel, se gândea ce să facă, pentru că era singură, ba și slabă și abia putea umbla cu toiagul.

Neputând să ia și să ducă acel trup ca să-l îngroape, se mâhnea, nepricepându-se ce să facă.

Atunci, după rânduiala lui Dumnezeu, au venit niște oameni necunoscuți de ea, cinstiți la vedere, cucernici la vorbă și creștini cu credința.

Aceștia, găsind-o pe stareță plângând deasupra trupului și i-au ajutat ei.

(sursă: „Viețile Sfinților”)