Sfântul Ioan Rusul

SFÂNTUL IOAN RUSUL s-a născut în Mica Rusie (originar din Malorosia, Ucraina de astăzi) în jurul anului 1690, într-o familie credincioasă, fiind crescut în evlavie și dragoste pentru Biserica Domnului.

Luat ostatic de către turci

La maturitate a fost chemat în armată unde a fost simplu soldat în armata lui Petru I și a luat parte la războiul ruso-turc.

În timpul campaniei din Prutsk în 1711, împreună cu alți soldați, a fost capturat de tătari și a fost predat comandantului cavaleriei turcești.

Acesta i-a dus pe prizonierii ruși în Asia Mică, în satul Prokopion.

Sfântul Ioan avea la vremea aceea numai 21 de ani.

Încercarea de a-l converti

Turcii au încercat să-i convertească pe soldații creștini capturați la credința musulmană prin cuvinte mieroase și amenințări, iar cei care nu au primit au fost bătuți și torturați.

Alții însă au renunțat la Hristos și au devenit musulmani, în speranța că își vor îmbunătăți soarta.

Sfântul Ioan Rusul nu a fost cucerit de promisiunile bunătăților lumești, suferind cu curaj umilințele și bătăile.

Stăpânul său îl tortură frecvent în speranța că sclavul va ceda și va acceptă islamismul.

Sfântul Ioan Rusul a fost neînduplecat în hotărârea sa spunând stăpânului:

„Nu mă vei putea întoarce de la credința mea prin amenințări sau cu promisiuni de bunătăți și bogății.

Am să mă supun ordinelor tale de bunăvoie dacă mă lași să-mi urmez liber credința.

Mai degrabă îți dau capul meu decât să-mi schimb credința.

M-am născut creștin și am să mor creștin.”

Cuvintele înălțătoare și credința tare, precum și smerenia și umilința Sfântul Ioan Rusul au îmblânzit în cele din urmă inima sălbatică a stăpânului său.

Acesta l-a lăsat în pace și nu l-a mai forțat să renunțe la creștinism.

„Grajdul se umplea de bună mireasmă”

În timpul robiei sale, tânărului Ioan i s-a dat sarcina de a se îngriji de grajd și de animalele de aici și a fost pus să doarmă între ele.

Sfântul Ioan Rusul nu s-a tulburat peste măsură nici de gălăgia și mizeria în care a fost pus să slujească și să doarmă, nici de loviturile copitelor vitelor, ci și-a întors din nou ochii spre Mirele Ceresc, descoperind că i s-a oferit un nou prilej de a se asemăna cu Acesta, căci și Domnul Dumnezeul Său S-a născut între dobitoace, într-o peșteră.

Iubirea de vrăjmaș

Într-atât s-a bucurat de această asemănare și și-a asumat nevoința grea, încât rugăciunile pe care le făcea aici toată noaptea au devenit tot mai puternice și în loc de duhoarea animalică, grajdul se umplea de bună mireasmă.

Dar nu numai în încercările trupești L-a urmat Sfântul Ioan Rusul pe Mântuitorul, ci și în cele duhovnicești și în cea mai grea poruncă, aceea a iubirii vrăjmașilor. Chiar dacă stăpânul său s-a purtat urât cu el la început, silindu-l să se lepede de Hristos, bătându-l și umilindu-l, și chiar dacă era de altă credință, Sfântul Ioan nu l-a urât, ci dimpotrivă, l-a purtat în rugăciunile sale, ocrotindu-l și aducând binecuvântare asupra casei lui în așa măsură, încât însuși stăpânul a înțeles că pricina bogăției care se aduna la casa lui erau rugăciunile robului său, care atrăgeau milostivirea Dumnezeului celui Viu.

De dimineața până seara muncea pentru stăpânul său turc, îndeplinind toate ordinele.

Fie că era iarnă sau vară, sfântul umbla desculț și cu puține haine pe el.

Alți sclavi râdeau de el, vizându-l atât de râvnitor, dar Ioan nu s-a supărat niciodată pe ei, dimpotrivă, îi ajută și pe ei cum putea, ușurându-le neputințele.

Blândețea sfântului și bunătatea sa au sensibilizat sufletele sclavilor și al stăpânului său, astfel încât aga și soția lui au ajuns să-l îndrăgească și au hotărât să-i dea o cameră lângă podul de uscat fânul.

Sfântul Ioan Rusul nu a acceptat, preferând să rămână în grajd cu animalele.

Acolo se culca pe fân și se acoperea cu o haină veche.

Astfel, grajdul a devenit locul său de pustnicie, unde se ruga și cânta psalmi, umplând locul de bună mireasmă.

Binecuvântarea în casa turcului

Prin simpla lui prezență în casa turcului, sfântul i-a adus numai binecuvântări.

Ofițerul de cavalerie s-a îmbogățit și a devenit în scurt timp unul dintre cei mai influenți oameni din Prokopion.

El era conștient de ce i s-a schimbat atât de mult soarta și nu se ferea să spună și altora despre asta.

Uneori sfântul pleca seara la biserica Sfântului Mucenic Gheorghe unde priveghea în pronaos. În duminici și sărbători se împărtășea cu Sfintele Taine.

În tot acest timp a continuat să-și slujească stăpânul ca și până acum, și în ciuda sărăciei sale, întotdeauna ajuta pe nevoiași și pe neputincioși, împărțind hrană sa puțină cu aceștia.

Minunea cu farfuria de pilaf

Într-una din zile, ofițerul a plecat în pelerinaj la Mecca.

Soția lui a făcut un banchet peste câteva zile la care și-a invitat rudeniile și pe prietenii soțului ei, rugându-i să pună o rugăciune pentru întoarcerea cu bine acasă a stăpânului.

Sfântul Ioan Rusul servea la masă și a luat o farfurie cu pilaf, mâncarea preferată a stăpânului său și a pus-o pe masă.

Soția amintindu-și de mâncarea preferată a soțului i-a spus lui Ioan:

„Ce bucuros ar fi stăpânul tău dacă ar putea fi aici să mănânce cu noi din acest pilaf!”

Atunci sfântul i-a cerut o farfurie cu pilaf spunând că o va trimite stăpânului său la Mecca.

Musafirii au râs la auzul acestor cuvinte iar soția a pus să i se pregătească o farfurie plină ca să o mănânce el sau ca să o dea săracilor.

Primind farfuria s-a dus cu ea în grajd și s-a rugat la Dumnezeu să-i trimită farfuria stăpânului său, fiind convins că Dumnezeu va găsi o cale să-i îndeplinească rugăciunea.

Numaidecât farfuria dispăru din fața lui și atunci Ioan a intrat în casă să-i spună stăpânei că farfuria a fost trimisă.

După câtva timp stăpânul s-a întors acasă cu farfuria de cupru în care a fost pilaful, povestind tuturor cum într-o zi (chiar în ziua când s-a ținut banchetul), întorcându-se de la moschee la locul unde era cazat, deși nu era nimeni acasă, a intrat și a găsit pe masă o farfurie aburindă plină cu pilaf.

Neînțelegând cum ar fi putut intra cineva cu farfuria dacă ușa era încuiată, s-a uitat mai atent la farfurie și a văzut numele său gravat pe ea.

Uimit, a mâncat totuși mâncarea cu mare plăcere.

Când familia și servitorii au auzit povestea s-au minunat foarte.

Atunci soția i-a spus că Ioan a fost cel care i-a trimis mâncarea și că toți au râs de el când le-a spus că a reușit să o trimită la Mecca.

Atunci au înțeles că ce le spusese sfântul s-a adeverit.

(sursă: https://pravila.ro/sfantul-ioan-rusul-27-mai/)

SINAXARUL VIDEO: