ESTE BUNĂ ÎNCREDEREA ÎN SINE? MITROPOLITUL HRISTOFOR

Unii oameni au încredere de sine atunci când deschid Facebook-ul și găsesc 200 de aprecieri: „Uau”, își spun în sinea lor: „Sunt o persoană importantă!” Goliciune interioară... lipsuri... dezastru... astfel de lucruri au devenit indicatorii noștri de încredere în sine. Vedeți în ce situație tragică și catastrofală ne aflăm? Foarte departe de Hristos, de Biserică și de spiritualitate... Aceasta nu este încredere în sine. Aceasta este mândrie și slăbiciune, personalitate slabă și lașitate.

Ascultați un cuvânt cu dragoste și cu durere pentru omul contemporan, al Mitropolitului Hristofor al Iordaniei. Ce înseamnă golirea de sine, cea aducătoare de Har? ESTE BUNĂ ÎNCREDEREA ÎN SINE? MITROPOLITUL HRISTOFOR

Vizionare cu folos! Nu uitați să activați subtitrarea!

Fericit este creștinul care își dă seama că nu este nimic! Numai când îți dai seama că ești un nimic, prin smerenie, poți înțelege versetul din Biblie pe care Hristos l-a spus: „fără de Mine nu puteți face nimic”. (Ioan 15, 5).

Încrederea în sine și golirea de sine

Și ceea ce se întâmplă atunci este că te golești de tine și Hristos devine totul pentru tine. Hristos va deveni totul.
Este de remarcat faptul că ne îngrijorăm adesea, ne întristăm și ne tulburăm mult. Dar după ce trec zilele grele, după ce bolile și greutățile noastre trec, ne uităm înapoi și ne întrebăm: „De ce am făcut atâta dramă? N-a meritat!”.
De ce, copiii mei? Deoarece Hristos nu ocupă întreaga noastră ființă. El ocupă doar o parte din noi. În timp ce porunca Lui este limpede: „să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău”. (Matei 22, 37)
Domnul ne dorește în întregime, nu doar o parte din noi. Dacă oferim doar o parte… atunci nu Îl putem întâlni. El ne vrea în întregime.
Porunca Lui este limpede.
Prima Sa poruncă pe care a scris-o cu degetul Său pe cele două table de piatră care au fost date lui Moise în Vechiul Testament:
„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta.” (Deuteronom 6, 5).
Așadar, copiii mei… Este foarte important pentru om să ajungă la certitudinea că nu este nimic. Acest lucru este spiritual și nu psihologic. Ar trebui să fim conștienți de aceasta.

Perspectiva teologică

Pentru că dacă este văzut dintr-o perspectivă psihologică, unii oameni s-ar întreba: „Cum pot, așadar, să am încredere în mine?”
Desigur, trebuie să ai încredere în tine… Cu cât simți că ești un nimic, cu atât vei fi mai încrezător în tine… dar în adevăr.
Pentru că smerenia ta te va conduce la încrederea în tine. Majoritatea oamenilor și chiar noi avem încredere de sine falsă, pământească și plină de mândrie. Nu avem încredere de sine duhovnicească, de aceea devenim lași cu multe ocazii…
Devenim lași în timpul încercărilor, greutăților și necazului. Asta înseamnă că nu avem încredere de sine, ci o încredere de alt tip
care este încrederea mândră și lumească pe care societatea ne-o dă.
De exemplu, unii oameni au încredere când conduc o mașină bună. Alții sunt supărați că nu au mașină, nu au încredere în ei înșiși.
Unii oameni au încredere atunci când deschid Facebook-ul și găsesc 200 de aprecieri: „Uau”, își spun în sinea lor: „Sunt o persoană importantă!”. Goliciune interioară… lipsuri… dezastru… astfel de lucruri au devenit indicatorii noștri de încredere în sine.
Vedeți în ce situație tragică și catastrofală ne aflăm? Foarte departe de Hristos, de Biserică și de spiritualitate…
Aceasta nu este încredere în sine. Aceasta este mândrie și slăbiciune, personalitate slabă și lașitate.

Smerenia vameșului

Domnul spune: „L-am iertat pe acest vameș, el a plecat mai îndreptățit decât celălalt”, mai îndreptățit decât fariseul.
Aici vedem judecata Domnului nostru, Mântuitorul, cu privire la aceste două situații.
Astăzi ne aflăm în fața a două situații și a unei judecăți. În fața a două situații pe care oamenii le priveau într-un anumit fel,
dar în ochii lui Dumnezeu, erau altfel văzute. În ochii oamenilor, ei credeau că judecata lui Dumnezeu va fi într-un anumit fel.
Dar judecata lui Dumnezeu era diferită de ceea ce credeau oamenii.
Biserica și Sfinții Părinți ai Bisericii ne spun cum ar trebui să fim noi – creștinii ortodocși, copiii Bisericii – în toată viața noastră.
Iar prin imnele Bisericii care au fost citite și auzite astăzi la Utrenie, Biserica ne cere să nu ne rugăm ca fariseul, ci ca vameșul,
ceea ce înseamnă că rugăciunea noastră nu ar trebui să fie ca cea a fariseului, ci ca cea a vameșului…
Deci, copiii mei, să ne rugăm ca vameșul, adică să ne dăm seama că suntem un nimic și în acest fel să ne apropiem de Dumnezeu
și de aproapele nostru și de noi înșine.

Relația cu ceilalți

Relația noastră cu ceilalți este foarte importantă și aici vedem multe probleme… Dacă ne uităm la creștinii de astăzi
și facem o comparație…
Dacă ne întoarcem cu 18 sau 19 secole în urmă, citim în cărți și vedem că ceea ce-i caracteriza și deosebea pe creștinii era dragostea lor unul față de celălalt.
Păgânii obișnuiau să-i invidieze pe creștini pentru două lucruri,care au fost motivul pentru care un număr mare de păgâni sau trecut la creștinism. Aceste două lucruri erau dragostea și bucuria. Au văzut cum creștinii se iubeau mereu unii pe alții și erau mereu bucuroși.
Așa că păgânii s-au întrebat: „Ce este cu acești creștini?! Cu toate persecuțiile și necazurile, ei încă se iubesc unii pe alții și sunt bucuroși”.
Cu toate acestea, în zilele noastre, după 20 de secole, să ne uităm la situația noastră. Să măsurăm iubirea… nu în comunitățile mai mari, ci în casele noastre creștine și să vedem situația tragică. În interiorul aceleiași case oamenii nu se iubesc, frații nu se iubesc și nu vorbesc între ei. Soția nu vorbește cu soacra și soacra nu vorbește cu nora… etc. Suntem în Babilon.
Vorbind despre bucurie… să ne uităm la fețele creștinilor, cât de încruntate și deprimate par. Așa că ne dăm seama că suntem într-o criză și trebuie să o rezolvăm.
Biserica ne oferă soluția, care este această rugăciune. Iar Evanghelia de astăzi ne învață cum să ne rugăm și cum să ne întâlnim cu Dumnezeu, cu noi înșine și cu aproapele nostru.
Copiii mei, vă doresc zile binecuvântate, o vreme a Triodului binecuvântată și plină de har!