Își prevede moartea în noaptea de Crăciun. Pr. Gherasim Iscu – un sfânt al închisorilor

Sfinții de la Târgu Ocna

Aparent anodin, muribunzii de la Târgu Ocna trăiesc stări de har inundate de bucurie și iubire profund creștină: „Aici la Târgu-Ocna au închis ochii peste 100 bolnavi, care au primit moartea fără să cârtească sau să regrete viața pe care o părăseau, cei mai mulți, în plină tinerețe. (…) Aici am avut ocazia să trăiesc clipe de neuitat și satisfacții sufletești, pe care nu le-am trăit nici înainte, nici după această perioadă, oricât de paradoxal ar părea. Am simțit și m-am convins că dragostea creștină este cea mai puternică armă în lupta cu răul și acest lucru ne-a ajutat, atât pe mine, cât și pe ceilalți, să depășim încercările la care aveam să fim supuși. Dragostea între oameni și întrajutorarea creștină a fost mai prezentă ca nicăieri în altă parte. Aici m-am convins că sfințenia nu este o utopie, că este realizabilă de cei ce doresc, cu tărie, s-o atingă”(Aristide Lefa).

Camera 4 spital

Răstignit pe crucea bolii în supraaglomerata cameră 4 Spital – unde își petreceau ultimele clipe de viață bolnavii ai căror plămâni erau ciuruiți incurabil de morbidul bacil Koch – părintele Gherasim, care împărțea patul cu generalul Todirescu (fost comandant pe țară al Jandarmeriei în timpul regelui Carol II și al lui Antonescu) pe care l-a întors la credință, salvându-i sufletul de noaptea iadului – „era slab ca o arătare.

Prezența lui în sanatoriu se făcuse simțită prin măiestria cu care știa să umble în sufletele oamenilor și să-i îmbărbăteze. Era deci căutat ca duhovnic. Se dăruia cu bucurie deținuților care-l solicitau, cu toate că se epuiza pe el însuși. Dădea și îndrumări isihaste, nu numai din lecturi, ci și din bogata lui experiență mistică.

Fiindcă în camera 4 din Târgu Ocna mistica nu numai că era reabilitată ca noțiune și ca realitate practică, ci era și vie, densă, intensă s-o prinzi cu mâna. De fapt, nici nu era nevoie să o prinzi cu mâna, căci acolo Dumnezeu era prezent și te cucerea imediat, pătrunzând în sufletul și ființa ta ca o mireasmă binefăcătoare. Nu negăm nicio clipă Tainele săvârșite pe Sfintele Altare, doar mărturisim că harul este intens manifestat și prin sfinții Săi. Așa simțeam în preajma părintelui Gherasim”^[1].

Vedenia Părintelui Gherasim

Statornicit în puterea dragostei lui Dumnezeu care înveșmântează frământătura de lut a omului curățit de zgura păcatului în harul înțelegerii și al cunoașterii mai presus de fire, sufletul părintelui Gherasim se luminează de tainele cerești. Hristos i le împărtășește ca unui prieten care va fi înțeles nebunia urmării Lui, aceea de a birui lumea:

„Cu sfială deci m-am apropiat de el, ca să văd cum îi este. M-a simțit și a deschis ochii mari, negri, adânci: «Ai venit?… Mă bucur… Eram departe, în locuri de verdeață, de cântec și mireasmă, făurite din lumini. Acolo e minunat. E pace. De fapt, nu se poate exprima ce e acolo. E atâta fericire, încât chiar bucuria de a te vedea e o suferință prin contrastul dintre cele două lumi. Voi pleca în curând, poate chiar acum, în noaptea de Crăciun. Și acesta e un dar al Domnului.

Nu știu cum să-I mulțumesc… Nu știu cum să-i fac pe oameni să-L trăiască pe Dumnezeu, deplina bucurie… Am certitudinea vieții veșnice, particip deja la ea. Nu mă sperie nici Judecata, căci merg cu cuget smerit și cu nădejde numai în mila și darul Domnului… Duhurile întunericului stăpânesc acum pe oameni, dar să nu vă temeți, Hristos este aproape, cercetează lumea; iar lumea are nevoie de multă suferință… Dușmanii cred că am fost învinși, dar ei neagă lucrarea lui Dumnezeu în istorie și nu cunosc căile Lui»…

„Sunt fericit că am ajuns în ceasul acesta”

S-a oprit puțin, a respirat adânc, apoi a reluat: «Aici va fi într-o zi pelerinaj… Azi suntem puțini, dar încă mai există credință în lume, încât lumea va fi izbăvită. Acum pare cu neputință, dar dincolo de mijloacele omenești există o iconomie divină și ea va renaște omenirea. Fiți deci binecuvântați!… Am cunoscut aici oameni în fața cărora cugetul meu se smerește. Spune-i lui Valeriu să se roage pentru mine… Rugați-vă și voi! Sunt fericit că am ajuns în ceasul acesta»”^[2].

[1] Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Ed. Bonifaciu, București, 2012, p. 326.

[2] Ioan Ianolide, op. cit., p. 326.

(Extras din cartea „Sfinții închisorilor”, mănăstirea Paltin)