Părintele Justin Pârvu: Crucea e simbolul suferințelor, a îndatoririlor noastre față de Dumnezeu, față de societate, față de noi înșine

Despre ascultarea monahului în mănăstire și a creștinului în lume

Ce este o mănăstire? Mănăstirea este o societate de creștini ortodocși care vor să se mântuiască. Dar ca să se mântuiască, trebuie să rabde și anumite îndatoriri. Îndatoririle acestea, în ce constau? În cele trei voturi monahale: în ascultare, în sărăcie de bunăvoie și în castitate. Și creștinul face ascultare. Cum a ieșit din casă cu mașina, de pildă, trebuie să respecte niște reguli de circulație, nu merge cum vrea el. El face ascultare, că așa e legea, nu poți merge pe unde vrei și cum vrei. O iei pe dreapta, sau pe stânga, ești într-o disciplină permanentă. Așa și monahul. Dar monahului ce i se adaugă lui? Monahului i se adaugă dorința de desăvârșire, adică mai mult decât e datoria unui creștin, care trebuie să se mântuiască. Această dorință de desăvârșire vine de la textul Scripturii: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”.

Ce înseamnă a lua crucea? Nu e o cruce metalică, sau de lemn să o pună la gât, și cu asta am urmat pe Domnul. Nu asta! Crucea e simbolul suferințelor, a îndatoririlor noastre față de Dumnezeu, față de societate, față de noi înșine. Și atunci toate aceste îndatoriri trebuie îndeplinite numaidecât. El trebuie să-și îndeplinească, monahul, în primul rând o rânduială a lui, care este prevăzută de Sfinții Părinți, în special, de Sfântul Vasile cel Mare. Așa după cum aveți dumneavoastră regulile după care vă orientați într-o societate, tot la fel și monahul are niște reguli care trebuie să îl conducă, după care trebuie să se orienteze. Trebuie să îndeplinească condiția rânduielilor Vecerniei, trebuie să îndeplinească condiția de slujbă a Utreniei, trebuie să îndeplinească îndatorirea Liturghiei, care este cel mai important mijloc de apropiere a omului cu Dumnezeu. Pentru că toate acestea, Vecernia, Utrenia, sunt pregătitoare Sfintei Liturghii. De aceea și dumneavoastră puteți lipsi de la o Vecernie, o Utrenie, dar nu poate lipsi creștinul de la Sfânta Liturghie, măcar o Liturghie pe săptămână! Să nu lipsească, dragii mei, o săptămână!

Trebuie să aduci aici mulțumire lui Dumnezeu pentru săptămâna care a trecut, o mulțumire lui Dumnezeu și o cerere pentru săptămâna care urmează și toate acestea formează o obligație a creștinului față de Dumnezeu. Sfânta Liturghie este centrul cel mai important al vieții noastre creștine, centrul de rânduială de rugăciune. De aceea în timpul acestor ore, de dimineață de la 9.00 până la 12.00 sau la 13.00, când se săvârșește Jertfa lui Hristos, niciunui creștin nu îi este îngăduit să se odihnească, să doarmă, să stea în trândăvie, să se distreze, să pună televizorul, calculatorul și alte distracții… E foc, să știți, care arde pe tot cel ce nu săvârșește acest moment al Sfintei Liturghii. Dar vrăjmașul nostru, diavol, prin om lucrează. Și iaca, tocmai atunci vine și-i spune: „Ședința o facem Duminică dimineața, de la 9.00 la 13.00, conferința cutare o facem de la 9.00 la 14.00 și așa mai departe, tocmai să calce această rânduială. Mai mult, te ademenește că o să-ți plătească orele dublu!”, orele de Duminică sau de sărbători, de Înviere, Înălțare sau de Crăciun. Vin cu această ispită, și-i spun omului că o să câștige mai mult. El nu știe, săracul, că ce a câștigat așa, va pierde mâine, sau poimâine, sau în alte momente. În sfârșit, ați observat dumneavoastră, un baptist, un iehovist, un sectant, în general, nu va veni sâmbătă la serviciu, în niciun caz. Să-l topești cu ceară, că nu-ți vine! E Sabat, sâmbătă, sărbătoare pentru el! Creștinul nostru dă examen la Teologie, Duminica dă examen la matematică! Special ca să calce această mare sărbătoare a Învierii Domnului. Pentru că Duminica este ziua Învierii. Să știți că Învierea Domnului nu este sărbătorită numai în ziua de Paști, sau în cele trei zile de Paști. Săptămânile noastre încep cu ziua Învierii Domnului, care este Duminica. De aceea, trebuie să fim foarte atenți noi, creștinii, să avem în vedere să venim la biserică duminicile și de sărbători unde, de bine, de rău, într-o mănăstire, monahul este acolo. În biserică stă de strajă. De la ora 12.00 noaptea stă de strajă până la 4.00 dimineața. Face Utrenia, face Sfânta Liturghie. Acolo se pomenesc în timpul acesta și slujbele (pomelnicele) pe care dumneavoastră le dați la mănăstiri, biletul acela cu numele, pe care le puneți la vii sau la morți, se pomenesc în orele acestea de slujbă de la Liturghie.

Vine, în sfârșit, monahul dimineața de la ora 4.00, se așază să se odihnească, după trei ore iarăși iese la ascultare, pentru că ascultarea este existența noastră. Așa după cum dumneavoastră vă îngrijiți pentru hrană, pentru îmbrăcăminte, pentru întreținere, pentru copii, la fel este și întreținerea noastră. Că tot ce vedeți dumneavoastră aici este cu ajutorul dumneavoastră și cu chiverniseala noastră. Că dacă noi le-am lăsa așa de-a valma și nu le-am chivernisi la timp, lucrurile s-ar măcina, s-ar distruge, s-ar descompune într-un an, doi, cinci. Dar așa, slujba merge cu o echipă, o echipă e la treabă, o echipă stă de strajă împreună cu dumneavoastră să vă călăuzească, să vă dea un sfat și așa mai departe. Deci, cam aceasta este viața de mănăstire a  monahului. Așadar, monahul este creștinul care a venit în mănăstire să se desăvârșească, că „în ceruri sunt multe locașuri”. Aceste locașuri se referă la fiecare creștin în parte, de la cel desăvârșit care este la Tronul, la picioarele Mântuitorului Iisus Hristos și până la ultimul viețuitor.

Ați văzut dumneavoastră scara lui Iacov, pictată la mănăstirile din nordul țării? Sau aici, cum avem noi în partea aceasta a Altarului? Cum urcă unii pe această scară, încercând să se pregătească pentru desăvârșire și îl vezi numai, la un moment dat, cum pe la jumătate cade, se prăbușește. Mai urcă, mai urcă altul dincolo de jumătate și iarăși cade de-acolo. Se urcă până aproape de picioarele Mântuitorului Iisus Hristos și de abia acolo a scăpat de toate ispitele, de toate greutățile, de toate patimile, de toată lupta și intră acolo, în Ceruri, în Biserica triumfătoare. Biserica noastră are două mari părți: este Biserica luptătoare, adică noi, cei din viață care trăim acuma și ne luptăm cu toate greutățile, cu toate conflictele, cu toate necazurile, cu dușmanii văzuți și nevăzuți, cu dușmanul știut și neștiut și trecem în cele din urmă în Biserica triumfătoare dincolo, în locul de odihnă, unde este verdeață, nu e durere, nici întristare și nici suspin.

Și acuma, ca să nu mai fie nici întristare și nici suspin, eu vă doresc să călătoriți cu pace, să petreceți cu bine, cuminți și demni în toate împrejurările. Nu uitați că sunteți creștini! Indiferent că o să beți un pahar, că o să-l beți pe al doilea, dar nu uita că ești creștin și trebuie să-ți faci datoria de creștin. Că nu se știe, ferească Dumnezeu, când vine timpul fiecăruia. Acuma fac toasturi, ciocnesc și urez nu știu ce și mâine: „Du-l, c-a trăit destul!”[1].

[1] Cuvânt de întâmpinare al Părintelui Justin Pârvu către un grup de pelerini, mănăstirea Petru Vodă, 2008.

(fragment preluat din Revista Atitudini Nr. 59)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura