Sfinții și pruncii sunt pildele noastre vii și oglinzile nepărtinitoare ale păcatelor noastre. Încercând să ne raportăm la ei, după poruncile Domnului (1 Petru 15-16/Matei 18, 3), aflăm cât de superficială ne este credința, cât de firavă – nădejdea și cât de puțină – dragostea. Straniu lucru este mintea care categorisește pruncii în buni și răi și ortodoxul care cinstește sfinții lui Dumnezeu din toată lumea după socotelile sale regionale.
Am văzut în România oameni care din pricina unor nemulțumiri legate de relațiile diplomatice și bisericești cu frații sârbi, au ajuns, ușor-ușor, la un fel de nemulțumire generalizată față de poporul sârb. Mai limpede spus, până și sfinții sârbi au, în ochii unora niște … „hibe”. Spre exemplu, Sfântul Iustin Popovici este „prea îndârjit împotriva ecumenismului și în încrâncenarea lui”, zic unii, „poate subzista păcatul mâniei”. Sfântul Nicolae Velimirovici este „prea apocaliptic, prea face paradă de harisma înainte-vederii ca să sperie Europa”, și în această atitudine „prea se face simțit ego-ul sârbesc anti-european”.
Fără îndoială că astfel de „opinii critice” cu cât vin mai de sus, cu atât pot dezorienta mai tare. Ba, peste toate, o atitudine fariseică pare că pune stăpânire peste o seamă de ortodocși români. Adeseori, – poate ați auzit și dvs. – noi ortodocșii români, ne socotim „über alles”, mai presus de toți ortodocșii din răsărit și din apus. Adunate și amestecate, astfel de opinii m-au bulversat într-o vreme și m-au întristat. Îmi intrase la inimă Sfântul Nicolae Velimirovici și când am auzit pe cineva contestându-i sfințenia, din pricini omenești, prea omenești, am dorit să ajung la Lelici, la sfintele sale moaște pentru a mă lămuri definitiv.
Cei care au studiat viața Sfântului Nicolae Velimirovici (1881-1956), au putut descoperi o suită de asemănări între urcușul duhovnicesc al acestui sârb deosebit și cel al ucenicului său iubit, Sfântul Iustin Popovici (1894-1979). Dar cei care l-au iubit pe Sfântul Nicolae și i-au fost aproape, au descoperit asemănări și mai profunde cu Sfântul Sava al Serbiei (1174-1236). De aceea, Sfântul Iustin Popovici îl vedea pe Sfântul Nicolae drept urmașul în duh al Sfântului Sava. Prin viețile lor, acești trei mari sfinți sârbi au legat neamul lor de Împărăția cerurilor, dar au avut grijă să lase în urmă și frumoase pricini de comuniune în Hristos a popoarelor sârb și român.
Pentru un pelerin, drumul până la Lelici este o încercare a voinței. Sute de kilometri, munți, serpentine nenumărate. Pe drum mă gândeam că în toată Serbia zilelor noastre n-am mai văzut nicio casă fără etaj. Nici la Lelici nu am văzut, afară de cea mai frumoasă casă din sat, casa natală a Sfântului Nicolae. Acolo m-a lăsat fără grai opera sa completă, cam 12 volume cu sute de pagini format A4 fiecare. În frumoasa biserică ctitorită de Sfântul Episcop Nicolae, care se află la 100 de metri de casa natală, se găsesc sfintele sale moaște. Noi am ajuns seara la Lelici.
A doua zi am participat la Sfânta Liturghie. Slujea un nepot de-al Sfântului Nicolae. Când am ajuns la Crez, părintele s-a oprit, s-a uitat la noi și ne-a rugat să spunem Crezul în limba română. Doamne, ce moment a fost acela! Sfântul Nicolae dorea să ne primească în biserica sa pe limba noastră. Apoi, deși nu era obiceiul să se deschidă în acea zi spre închinare racla sfântului, părintele a deschis-o. Când ne-am închinat, o mireasmă deosebită ne-a luat parcă în brațe. Asemenea îmbrățișare sfântă am mai trăit la racla Sfântului Simeon de la Hilandar, la cea a Sfântului Dimitrie de la Salonic și la cea a Sfântului Teodosie de la Brazi. În acea mireasmă a Sfântului Nicolae era pace, dragoste, adevăr și îndemnul de a ierta pe oricine pentru Învierea cea de Apoi.
(Articol publicat în Revista Atitudini, Nr. 22)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.